Ultima cifră din anul nașterii are o importanță foarte mare atunci când vine vorba de drumul fiecărei persoane în viață. Aceasta poate ajuta la găsirea punctele forte, cât și a înțelegerii punctelor slabe.
Valeriu
”Această cifră marchează niște generații. Toate persoanele născute la interval de 10 ani vor avea aceeași cifră în coada anului nașterii, așadar, există niște trăsături comune”, a specificat el.
Ce reprezintă ultima cifră din anul nașterii
Cifra 0
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 0 la finalul anului de naștere, ele sunt energice, hotărâte și ambițioase. Obișnuiesc să nu termine lucrurile pe care le încep, și sunt genul de persoane care trec întotdeauna peste orice fel de obstacole.
”Cei născuți în anul 0 simbolizează începutul și sfârșitul, pentru ca 0 este ciclicitate. Sunt foarte energici, foarte hotărâți, sunt foarte ambițioși, doar că ei nu prea termină lucrurile pe care le încep sau mai mult de atât, atunci când intră în relații toxice, aceștia nu finalizează relația, iar asta le
Cifra 1
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 1 la finalul anului de naștere, ele sunt independente și autonome. Obișnuiesc să meargă pe cărări nebătătorite, căutând mereu soluții noi.
“Numărul 1 sunt persoanele foarte independente, autonome, care se descurcă foarte bine pe cont propriu și care au această capacitate de a funcționa ca niște locomotive. Unu este numărul deschizătorului de drumuri, care întotdeauna merge pe cărări nebătătorite, care caută soluții noi. Nu se bucura întotdeauna de foarte multă popularitate, deoarece nu oricine poate să înțeleagă demersurile sale”, a mai explicat specialistul.
Citeste si: Cifra destinului influențează viața unei persoane. Cum obții bunăstarea prin intermediul numerologiei
Citeste si: Ce semnificație are fiecare cifră de destin. Cum calculezi cifra destinului
Cifra 2
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 2 la finalul anului de naștere, ele nu sunt foarte independente. Obișnuiesc să întâmpine dificultăți în a depăși relațiile care nu funcționează, și ca să iasă dintr-o relație toxică, cei cu cifra doi intră în altă relație.
”Numărul 2 este a celor care nu sunt neapărat independenți, pentru că doi este în astrologie simbolizat de Lună, care este caldă și protectoare. Numărul doi tinde întotdeauna să se asocieze, tinde să funcționeze în relații, de aici și dificultatea de a părăsi relațiile care nu funcționează. De obicei, numărul doi încheie destul de greu situațiile care nu mai funcționează, de exemplu, ca să iasă dintr-o relație toxică numărul doi intră în altă relație”, a mai spus acesta.
Cifra 3
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 3 la finalul anului de naștere, niciodată nu consideră că știu suficient sau nu consideră că au destul. Obișnuiesc să aibă tendința de a-și sufoca viața, acumulând atât material, cât și intelectual. Totodată, ei au talentul de a-i învăța pe alții, și de a crea atmosferă.
”Cei cu cifra 3 nu au nici ei deloc limită și măsură, dar în primul rând în cunoaștere și acumulare. Ei niciodată nu consideră că știu suficient, tot timpul trebuie să știe mai mult, sau niciodată nu consideră că au destul, și atunci unii tind să acumuleze în exces. Acumularea poate de multe ori să întreacă limita necesitații. Ei au tendința de a-și sufoca viața, acumulând în exces, atât intelectual, cât și material. Dar, cei care au această cifră au talentul de a-i învăța pe alții, și de a crea atmosferă în jurul lor”, a menționat specialistul.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cifra 4
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 4 la finalul anului de naștere, ei sunt extrem de responsabili. Obișnuiesc să fie tipicari și critici, având tendința de a critica continuu persoanele din jur.
”Cifra 4 marchează persoanele extrem de responsabile. Numărul patru este al celor foarte tipicari și foarte critici, cu spirit foarte critic, cu nevoia foarte mare de a-i tachina pe ceilalți și de a găsi defecte altora. Ei sunt ușor de identificat deoarece întotdeauna au o părere, au ceva de comentat sau ceva de spus în contradictoriu”, a spus el.
Citeste si: Ce noroc ai la bani în funcție de data nașterii. „Ei și când n-au, de fapt tot au!”
Citeste si: HOROSCOP 2023. Descoperă ce zodie are un an prosper pe toate planurile
Cifra 5
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 5 la finalul anului de naștere, ele sunt persoane adaptabile și versatile. Obișnuiesc să găsească mereu soluții pentru orice, și dacă ar putea, ar fi în două părți în același timp.
”Cei născuți în ani care se termină în cifra 5 sunt predispuși la foarte multe schimbări. Numărul cinci are cel mai mult de suferit de pe urma imobilității și a izolării, pentru ca numărul cinci preferă relaționarea față în față și preferă comunicarea într-un ambient cât mai plăcut. Numărul cinci este și foarte adaptabil și versatil, găsește întotdeauna o soluție pentru orice, așa că comunicarea online sau cursurile online sunt o alternativă foarte bună”, a mai precizat acesta.
Cifra 6
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 6 la finalul anului de naștere, ele nu vor face niciodată ceea ce nu le place, funcționând pe principiul plăcerii. Obișnuiesc să pună suflet în tot ceea ce fac și să aibă grijă de foarte mulți oameni.
”Numărul 6 este al echilibrului și al armoniei, dar și al confortului. Trebuie să specificăm că numărul șase al celor care au cifra în anul nașterii le place să facă doar ce vor ei. Nu vor face niciodată ceea ce nu le place, ei funcționează pe principiul plăcerii. Totuși, sunt extrem de responsabili și foarte grijulii și foarte calzi cu oamenii din jur. Din aceasta cauză, sunt foarte apropiați de familie, de casă, de prieteni. Ei sunt oameni care pun suflet în tot ceea ce fac și care, de obicei, au grijă de foarte mulți oameni, sau sunt foarte buni consilieri”, a zis el.
Citeste si: Cristalele atrag energiile pozitive. ”Cifra cinci se spune că nu ar avea o valoare energetică foarte bună”
Citeste si: Totul despre destin. „Ni-l alegem din viața anterioară, este un dar ”
Cifra 7
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 7 la finalul anului de naștere, ele sunt gânditoare și visătoare. Obișnuiesc să se eschiveze și au un comportament ezitant atunci când vor să se sustragă de la anumite reguli.
”Numărul 7, un paradox de oameni gânditori, dar și visători. Își doresc să fie lăsați în pace, ei au un spațiu personal foarte mare și le place să dispună de timpul lor. Nu le place să le spună cineva ce să facă, în schimb le place ca ei să spună altora ce să facă. O să vedeți că se eschivează și au un comportament evitant atunci când vor să se sustragă de la anumite reguli. Altfel, ei sunt extraordinar de analitici, sintetici, înțelepți și au o intuiție nativă”, a mai precizat astrologul.
Cifra 8
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 8 la finalul anului de naștere, lor le place autoritatea și au o formă de a impune respect și a te ține la distanță. Se anunță că vor avea multe transformări în viață, și ei obișnuiesc să aibă o viața liniară, fiind în permanentă reinventare.
”Numărul 8 este al celor care au o înclinație spre o poziție de putere sau de autoritate. De obicei, au o formă de a impune respect și a te ține la distanță. Ei comunică cu autoritate și, de obicei, joacă un rol de autoritate în domeniul lor. Cei cu cifra opt vor avea mai multe transformări în viață, de exemplu divorțuri, schimbări de carieră, de job, de loc, aceștia neputând să aibă o viața liniară, fiind în permanentă reinventare”, a spus acesta.
Citeste si: Ce înseamnă când te uiți la ceas la ora 01:01?
Citeste si: Cum să îți realizezi planurile în funcție de cifra destinului. ,,Mulți oameni nici nu visează”
Cifra 9
Atunci când vine vorba de persoanele născute cu cifra 9 la finalul anului de naștere, ei sunt foarte sociabili și foarte interesați. Obișnuiesc să se concentreze pe scopuri, și reușesc să fie foarte buni organizatori.
”Numărul 9 îi caracterizează pe cei foarte sociabili și cei ce ocupă de obicei funcții publice sau au expunere publica. Acesta este un număr foarte pragmatic, cei care au această cifră la finalul anului de naștere sunt foarte interesați, se concentrează bine pe scopuri, sunt buni organizatori și reușesc să adune mai mulți oameni sub aceeași cupolă”, a încheiat astrologul.