Gabriela Cristea și Tavi Clonda au fost alături de fetițele lor în prima zi a acestui nou an școlar.
Ziua de 11 septembrie a fost o zi foarte emoționantă pentru toți copiii și părinții, care au pășit alături de micuți într-o nouă etapă. Începutul unui nou an școlar este o perioadă extrem de importantă din viața fiecărui copil și a părinților, care adesea sunt cuprinși de emoții.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, emoționați în prima zi de școală a fiicei lor
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt părinții a două fetițe minunate, Victoria și Iris. Astfel, astăzi, alături de ceilalți părinți, au trecut și ei prin emoțiile generate de începutul anului școlar. În cazul Gabrielei Cristea emoțiile sunt cu atât mai mari cu cât, Victoria, fiica cea mare a prezentatoarei TV pășește încrezătoare către viața de școlar.
Vedeta a împărtășit cu urmăritorii săi din mediul online sentimentele pe care le-a trăit în această dimineață, înainte să plece la festivitatea de deschidere a noului an școlar.
La rândul său, Gabriela este vizibil emoționată și contrariată de trecerea fulgerătoare a timpului.
„ Victoria cred că nu a dormit deloc aseară sau aproape deloc, pentru că este atât de emoționată că merge la școală încât nu a dormit. Este deja trează de o jumătate de oră. Nici nu știu cum să vă descriu sentimentele pe care le am pentru că Victoria intră în clasa 0, Iris este grupa mare. Este incredibil. Îmi aduc aminte și încă mai am scaunul de alăptat, când a trecut timpul !”, a povestit Gabriela Cristea în cadrul videoului postat pe pagina sa de Facebook.