Sărbătoarea Sânzienelor este sfântă, prin urmare ar trebui să ținem cont de anumite lucruri care se fac sau nu se fac . Astfel, vom fi feriți de gândurile rele ale acestora.
Aflați din rândurile următoare ce reprezintă Drăgaica în tradiția populară, dar și ce semnifică mai exact sărbătoarea Sânzienelor. În plus, descoperiți și ce se face mai exact de Sânziene, în anumite zone ale țării.
Drăgaica în tradiția populară
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, se regăsește în tradiția populară și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica și este sărbătorită pe data de 24 iunie a fiecărui an.
În comparație cu Rusaliile sau Ielele, care reprezintă fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt considerate zâne bune. Cu toate acestea, ar trebui să fim atenți, pentru că ele pot deveni și forțe dăunătoare, ajungând chiar să îi lovească pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", pot stârni din senin vijelii și grindină, lăsând astfel câmpul fără rod și florile fără leac. Cu toate acestea, în credința populară, Sânzienele erau văzute ca fiind niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne care obișnuiau să se ascundă prin pădurile întunecate, acolo unde niciun om nu punea
În tradiția populară, se spună că Sânzienele obișnuiesc să plutească în aer sau să umble pe pământ, fix în noaptea de 23 spre 24 iunie. Acestea cânta și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, de leac și miros florile, înmulțesc animalele și păsările și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Deși Sânzienele sunt asociate cu două mari sărbători creștine (Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava), acestea își au de fapt originea într-un străvechi cult solar.
La acea vreme (încă din vremea lui Cantemir), Sânzienele erau considerate ca fiind reprezentări fitomorfe (denumite ca Flori de Sânziene) și divinități antropomorfe.Se crede faptul că în vremurile trecute, cei care trăiau în munți s-au întâlnit în perioada Sânzienelor, pentru a desfășura ritualuri închinate Soarelui, iar megaliții din Munții Călimani sunt martori la aceste ritualuri, pentru că dețin însemne solare, precum rozete, soare și antropomorfizate.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Ce se mănâncă de Sânziene, sărbătoarea denumită şi Drăgaica
Citeste si: 55 Urări de Sânziene 2022. “La mulţi ani, dragă Sânziana!”
Ce semnifică sărbătoarea Sânzienelor
Atunci când Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are loc și sărbătoarea cunoscută în popor drept Sânzienele sau Drăgaica, în fiecare an, pe data de 24 iunie. Tot aceasta este cea care obișnuiește să serbeze în această zi și ziua morții sfinților, ca însemnătate pentru ziua lor de naștere.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos, motiv pentru care acest eveniment sfânt este amintit de către Sfântul Evanghelist Luca, cu lux de amănunte, în Evanghelia Sa.
Sfântul Ioan Botezătorul, dar și Maica Domnului sunt cei care au privilegiul de a fi sărbătoriți cu mai multe ocazii, începând de la zămislirea lor, de pe data de 23 septembrie, respectiv 9 decembrie, continuând cu nașterea lor de pe data de 8 septembrie, respectiv 24 iunie, cât și alte evenimente din viața lor, precum Bunavestire și Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Citeste si: Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie
Ce se face de Sânziene
- Ziua de Sânziene este considerată sfântă, prin urmare astăzi nu are nimeni voie să desfășoare munci în gospodărie începând de dimineață, până la lăsarea serii
- Fetele sunt cele care îşi căută sortitul, iar obiceiul constă în aruncarea unei cununii de sânziene, pe care acestea o făceau singure din Flori de Sânziene, pe acoperişul casei. În cazul în care coronițele rămâneau acolo, era semn clar că fata respectivă urma să se mărite chiar în acel an. În caz contrar, dacă ajungea jos, fata trebuia să o mai arunce încă o dată, până când rămânea prinsă. Astfel, afla cam câți ani mai are de așteptat până când se va mărita
- În anumite zone ale țării, cununa realizată din Flori de Sânziene era aruncată pe colţul casei, iar când fata venea să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă, trebui să ducă respectiva cunună în ocolul vitelor, iar cu ochii închişi, trebuia să o dea de mâncare unei vite. Se spune că așa cum arăta vita, va arăta şi viitorul său soţ
- Cea mai respectată tradiție de sărbătoarea Sânzienelor, dar și cea mai așteptată de fetele tinere, este cea în care în noaptea de dinaintea sărbătorii, fetele își pun sub pernă, flori de sânziene, pentru a-și visa ursitul
- Pe de altă parte, femeile căsătorite obișnuiau să îşi înfăşoare mijlocul cu sânziene, pentru a nu avea dureri atunci când munceau la câmp. Pentru a atrage atenţia spre frumuseţea lor, atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân flori de sânziene
- În semn de apreciere a soarelui și a muncilor agricole specific sezonului cald, de sărbătoarea Sânzienelor, în mai multe zone din ţară, se aprind în timpul nopții focuri pe dealuri
- Se spune totodată că în noaptea de Sânziene se deschid porţile cerului, prin urmare lumea de dincolo intră în contact cu lumea pământeană. Astfel, în această zi se fac pomeni pentru cei trecuți la cele veșnice, mai exact de moşii de Sânziene
Citeste si: Horoscop LEU 2022. Nativii singuri ai zodiei Leu au noroc pentru a-şi găsi un partener în anul 2022