Ce se mănâncă de Sfântul Dumitru 2022

Ce se mănâncă de Sfântul Dumitru 2022
Ce se mănâncă de Sfântul Dumitru

Sfântul Dumitru este sărbătorit în fiecare an, pe 26 octombrie. Iată ce este recomandat să mâncăm în această sărbătoare!

Anual, Sfântul Dumitru este sărbătorit pe data de 26 octombrie. De asemenea, în București, are loc un pelerinaj care se întinde pe mai multe zile. Sfântul mare mucenic Dumitru este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, născut în cetatea Solun din Tesalonic, Grecia, având părinți de neam bun și credincioși. Părinții îl învățau într-o cămară ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credințe, luminându-i cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea către săraci.

Sfântul Dumitru era recunoscut ca un mare luptător împotriva prigoanei anticreștine, apărând in icoane sub chip de cavaler. De asemenea, se spune ca in ziua acestei sărbători, căldura intra în pământ, Gerilă începând să își arate colții.

Citeste si: Ce nu ai voie să faci de Sfântul Dumitru

Citeste si: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru 2022

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Dumitru

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este printre ultimele sărbători importante ale toamnei, care totodată, face referire la începutul iernii, aducând cu aceasta sosirea frigului si “moarte” naturii. Astfel, in anumite zone au loc diferite tradiții și obiceiuri. 

Una dintre obiceiuri este practicata chiar in ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, prin facerea unui foc peste care sar copii pentru a fi sănătoși tot anul.

După ce focul se stinge, țăranii trebuie sa arunce cate un cărbune in gradină pentru a oferi putere de a rodi.

Un alt obicei al zilei de Sfântul Dumitru este întâlnit în zona Dobrogei, si se numește „ datina Saiegiilor”. Flăcăii din sat se întâlnesc la o casa, iar mai apoi pornesc prin sat să cânte din fluiere si cavale. In mijlocul lor se afla un fecior îmbrăcat ca o cadână pentru a căpăta bacșișuri.

Prin alte zone, de Sfântul Dumitru, se mai practica si tunderea coamei cailor pana la trei ani, pentru a avea un par mai frumos si mai des.

De Sânmedru, se aude o vorba din bătrâni, cum oamenii din morminte se transforma in vârcolaci, strigoi si moroni, mai apoi ieșind din pământ, cu scopul de a-i bântui pe cei vii.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Ce trebuie să porți de Sfântul Dumitru 2022

Citeste si: Calendar ortodox 26 octombrie 2022. "Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, lângă Dumnezeu dănţuieşti, strălucind cu Strălucirile cele de acolo!"

Tot in zona Bucovinei, se zice ca oamenii care vor semăna usturoiul după Sânmedru vor avea parte doar de paguba anul ce urmează.

In regiunea Olteniei, daca vei respecta toate tradițiile acestei sărbători, oamenii cred ca vor fi protejați de necazuri si primejdii. Cei din zona rurala obișnuiau sa respecte superstițiile cu strictețe pentru a-si proteja animalele din curte de lupi.

Ciobanii din zona Moldovei obișnuiesc sa își așeze cojocul pe iarba in mijlocul oilor. Ulterior, se așteaptă sa se vadă ce oaie se va așeza pe el.

Daca oaia este de culoare neagra, înseamnă ca iarna va fi buna, iar daca va așeza o oaie alba, iarna va fi foarte aspra.

Totodată, se spune ca in ziua de Sfântul Dumitru nu avem voie sa ne pieptănam, să ne spălăm, sa călcăm haine, să cosim haine pentru ca altfel nu ne vom mărita în veci, sau sa facem curățenie. De asemenea, este recomandat ca in aceasta zi sa nu ne certam.

Ce se mănâncă de Sfântul Dumitru

Ce se mănâncă de Sfântul Dumitru[Sursa foto: Shutterstock]

Ziua Sfântului Dumitru este o zi a soroacelor pentru slujbe, in care se împarte mâncare si se slobod sărindarele. Femeile obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri si prune uscate celor care sar peste foc. Aceste alimente sunt recomandate pentru consum in timpul sărbătoririi Sfântul Dumitru.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Datorita faptului ca este o zi in care se pomenesc cei trecuți in neființă si se da mâncare de pomană, oamenii consuma si coliva, dar si colaci in forma de cruce. Totodată, este indicat sa consumam în acestă zi de sărbătoare ultimele roade ale toamnei, preparând din acestea fel și fel de bunătăți culinare.

Tot pe data de 26 octombrie se zice ca nu ai voie sa mănânci nimic pana nu se termina la biserica Sfânta Liturghie, astfel vei avea probleme cu stomacul.

Rugăciunea Sfântului Dumitru

”Mare mucenice Dimitrie, Izvorâtorule de Mir, cel care ai ruşinat păgânătatea, plecându-ne genunchii înaintea ta, ne rugăm ţie cu umilinţă: Tu, cel care stai înaintea lui Hristos, vindecă-ne prin rugăciunea ta de patimile sufleteşti şi trupeşti care ne apasă!

Luminează-ne sufletele moleşite de păcate, tu, cel care te-ai luptat cu tăria Duhului pentru adeverirea credinţei adevărate!

Fereşte-ne, sfinte, prin iubitoarea ta mijlocire, de orice întâmplări rele: de boli, de neputinţe, de potop, de foc, de cutremur, de vrajbă, de lipsuri, de războiul dintre noi, de vrăjmaşii văzuţi şi de cei nevăzuţi şi de toate primejdiile, ca să ne învrednicim şi noi, păcătoşii, în veacul ce va să fie, ca împreună cu tine şi cu toţi sfinţii, să-L slăvim cu bucurie pe Dumnezeu şi să devenim părtaşi vieţii veşnice.

Amin!”

Citeste si: Zodiac 26 Octombrie 2022. Află ce zodie este pe picior de plecare!



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Ce nu ai voie să faci de Sfântul Dumitru 2022

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies