Ce se petrecea de fapt în haremul sultanilor. Adevărul şocant pe care nu ţi-l spun serialele TV

Ce se petrecea de fapt în haremul sultanilor. Adevărul şocant pe care nu ţi-l spun serialele TV
Ce se petrecea de fapt în haremul sultanilor. Adevărul şocant pe care nu ţi-l spun serialele TV

Cuvântul harem vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care însemna "interzis", "de neatins". Ghidaţi de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor, exceptând fireşte actele sexuale, mai bine zis violurile, al căror protagonist era chiar el, sultanul.

Astfel, turcii căutau să răpească cele mai frumoase femei care erau supuse apoi unui adevărat regim de îngrăşare forţată pentru a corespunde regulilor de frumuseţe otomane. Prin urmare, femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate şi pictate cu henna pe pleoape şi în părţile intime, ci erau îngrăşate la propriu.

Armata de eunuci le forţa să mănânce zilnic, cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez, şi unt…Rarii ambasadori străini care au avut privilegiul de a le vedea le-au descris că pe nişte "trişti munţi de grăsime".

Tinerele fete, unele nişte copile la dată aducerii lor în harem erau convertite obligatoriu la Islam, fiind obligate să devină musulmane. Cele ce se opuneau erau torturate de femeile din familia sultanului până când, din cauza groazei şi durerii, acceptau religia lui Mahomed. Despre cele mai îndărătnice şi rebele cadâne, istoria a apucat să reţină că erau aruncate ienicerilor.

Serai, Harem, Exces, Levant…

Cuvântul harem vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care însemna "interzis", "neatins”. Ghidaţi de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor, exceptând fireşte actele sexuale, mai bine zis violurile, al căror protagonist era chiar el, sultanul.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Se schimbă ora! Când şi cum se trece la ORA DE IARNĂ 2018

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies