Ce spune Bianca Drăguşanu despre Giani Kiriţă? S-a speculat că între ei ar fi fost ceva, iar noi avem dovada foto că au ieşit împreună. "A arătat cât de puternic este" FOTO!

Ce spune Bianca Drăguşanu despre Giani Kiriţă? S-a speculat că între ei ar fi fost ceva, iar noi avem dovada foto că au ieşit împreună.
Ce spune Bianca Drăguşanu despre Giani Kiriţă? S-a speculat că între ei ar fi fost ceva, iar noi avem dovada foto că au ieşit împreună. "A arătat cât de puternic este" FOTO!

Bianca Drăguşanu a vorbit despre Giani Kiriţă. Uite ce a spus.

 

Bianca Drăguşanu urmăreşte emisiunea

fenomen Exatlon, iar la primul sezon a avut şi un favorit. Este vorba despre Giani Kiriţă "The King", cel pe care ea îl vedea marele câştigător al concursului. Vedeta a apreciat felul în care fostul dinamovist şi-a mobilizat echipa, dar şi glumele lui spumoase.

" Giani este un personaj deja. A arătat cât de puternic este. Are foarte mulţi fani, iar eu am crezut până în ultima clipa că nu va fi eliminat în primul sezon, doar era liderul echipei lui.

Acesta a fost însă votul publicului, dar nu şi al meu. Competiţia Exatlon are încă multe de oferit, ne ţine în continuare în suspans şi le ţin pumnii in continuare participanţilor", a declarat Bianca Drăguşanu acum ceva timp.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Bianca Drăguşanu a vorbit despre Giani Kiriţă. Cei doi au fost surprinşi împreună acum câţiva ani.

Interesant este că în perioada când ambii erau concurenţi la "Dansez pentru tine" Giani Kiriţă şi Bianca au ieşit de mai multe ori împreună şi chiar s-a speculat că ar fi fost ceva între ei.

În urmă cu un an, un fan al emisiunii Exatlon a trimis pe adresa [email protected] cateva imagini cu cele două vedete, care datau din urmă cu mai bine de şapte ani.

La vremea respectiva, concret in 2012, cei doi au participat, după cum v-am spus şi mai sus, la show-ul „Dansez pentru tine”, în calitate de concurenti.

Bianca avea, pe atunci, o relatie cu Adrian Cristea, in timp ce fostul capitan de la Dinamo iesea cu mai multe domnisoare, printre care si Andreea Tonciu.



Citește și:

Bazofile crescute în testele de sânge – semnificații și implicații clinice

Actrita din „Tablou de familie” traieste pe picior mare! Cat plateste chiria lunara Gökçe Bahadır, pentru vila de lux in care locuieste alaturi de sotul sau

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies