Ce spune locuința despre noi

Ce spune locuința despre noi
Ce spune locuința despre noi

În general, o persoană simte să își decoreze locuința ținând cont de preferințe, dar și de sentimentele pe care le au, astfel încât casa devine o extensie a Universului interior. Află din rândurile de mai jos ce spune locuința despre tine!

Alina Iliescu, psihoterapeut, a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre ce spune propria locuință despre o persoană. Casa este o reflecție a stării de spirit a unei persoane, a personalității, a statutului social și a persoanei cu cea mai mare putere în casă.

“Casa este în corelație cu corpul nostru. Cât de bine ne simțit noi în corpul nostru, cât de bine vrem să arătăm personalitatea noastră, statutul social și cine are puterea în casă.

Relația dintre membrii familiei se vede în felul în care este decorată casa”, a spus specialista.

Cum recunoști persoana cu cea mai mare putere în casă

Persoana cu cea mai mare putere în casă este recunoscută prin faptul că are cel mai mare spațiu din locuință, de obicei la masă, ori în sufragerie, unde petrece mai mult timp. Spațiul respectiv o să fie atacat mereu de ceilalți membrii ai familiei, pentru a prelua și ei, de asemenea, din putere.

Așadar, este recomandat ca fiecare persoană care merge într-o casă nouă unde nu este familiar cu spațiile, este necesar să întrebe care e locul persoanei cu cea mai mare putere, de obicei a bărbatului.

“Persoana care are cea mai mare putere în casă o să aibă cel mai mare spațiu, și de obicei ori la masă, ori în living, unde petrece mai mult timp. Acel spațiu întotdeauna o să fie nevoia să fie atacat, de exemplu dacă familia are băieți, băieții întotdeauna o să încerce să stea în locul tatălui.

Când mergi într-o casă nouă unde nu cunoști spațiile, e bine să întrebi care e locul persoanei cu cea mai mare putere, de obicei a bărbatului”,  a mai precizat ea.

Citește și: Cum poți face bradul de Crăciun să reziste mai mult timp. Iată greșeala pe care foarte mulți o comit fără să-și dea seama

Ce spune locuința despre noi[Sursa foto: freepik]

Citește și: Cum să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală?

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Ce spune o casă minimalistă despre noi

Casa minimalistă este, de obicei, mult mai goală, fără covoare, nu dispune de multe accesorii, și nu este foarte umplută.

Acest lucru poate spune despre o persoană că trece printr-o perioadă mai depresivă, se simte mai supărată, nu se simte confortabil, sau pur și simplu este o persoană mai introvertită, retrasă, mai izolată de celelalte persoane din jur.

“În general, casa este mai goală, mă refer la covoare, nu sunt foarte multe accesorii, nu e foarte umplută. Înseamnă că și interiorul persoanei este mai gol. Poate să spună că trece printr-o perioadă mai depresivă, suntem mai supărați, nu ne simțim atât de confortabil cu noi, sau pur și simplu suntem o persoană mai introvertită, mai retrasă, mai

izolată de ceilalți”,  a explicat psihoterapeutul.

Citește și: Care este vârsta potrivită pentru înscrierea la grădiniță

Ce spune locuința despre noi[Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce trebuie să știi când îți cumperi o casă

Relația dintre membrii familiei se vede în felul în care este decorată casa. Astfel că, cu cât o casă este mai mobilată cu covoare, are locuri mai confortabile, spune o poveste despre familie, despre cât de comunicativa este familia, cât de bune sunt legăturile între aceștia, cât de mult stă familia respectivă să povestească, și cât de bine se simte o persoană când merge în vizită .

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

“Cu cât o casă este mai mobilată, apar covoare, apar locuri cât mai confortabile, îți povestește despre familie cât de comunicativa este familia, cât de bune sunt legăturile intre ei, cât de mult stau ei să povestească, și cât de bine te simți când mergi în vizită”,  a precizat specialistul.

De cât spațiu are nevoie un om să trăiască în armonie

Este recomandat ca fiecare copil din familie să aibă propria cameră, părinții să o aibă pe a lor, să existe o sufragerie și o bucătărie, și oricâte băi își permit aceștia.

“În prezent, pentru că am evoluat și ne individualizăm și ne schimbăm, ceea ce e un lucru bun, ideal ar fi ca fiecare copil să aibă camera lui, părinții să aibă camera lor, un living și o bucătărie, și câte băi ne permitem”,  a mai spus aceasta.

Citește și: Ce trebuie să ai în geanta de machiaj în fiecare zi

Ce spune locuința despre noi[Sursa foto: freepik]

Citește și: Totul despre singurătatea în doi. ”Între noi nu se mai întâmplă schimb de emoție, de energie, noi nu mai avem un viitor împreună.”



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Cum să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală?

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies