Te pregătești de marea petrecere și vrei să furi privirile tuturor?
Te pregătești de marea petrecere și vrei să furi privirile tuturor? Este important ca aspectul tău să fie impecabil din cap până-n picioare, iar asta presupune ca în afară de machiaj, haine și coafură să acorzi importanță și genții pe care o vei purta. Dacă încă nu te-ai decis ce vrei să-ți iei la party și cauți prin magazine o geantă de femei care să ți se potrivească, iată câteva idei care te vor ajuta să alegi mai ușor:
Ceva nou, pentru noroc
Se spune că este bine ca în noaptea de Revelion să porți cel puțin un obiect vestimentar nou nouț, acest lucru semnificând faptul că ești gata să lași în urmă unele aspecte din anul ce a trecut și să începi în forță o perioadă în care totul îți va merge bine. Prin urmare, ai putea să lași gentile vechi în dulap și să îți cumperi una care să facă furori și să îți asigure un an plin de noroc.
Îndrăznește să fii originală și strălucitoare
O petrecere de Anul Nou e momentul perfect pentru extravaganță și creativitate: la fel cum îți alegi restul ținutei, e cazul să ai curaj și în ceea ce privește geanta. De Revelion e permis să porți lucruri care să iasă în evidență, așa că orientează-te către genți cu forme originale și culori aprinse. Poți opta pentru roșu, care se spune că poartă și noroc de altfel, ori poți merge pe auriu, argintiu sau negru cu sclipici și paiete.
Nu trebuie să te asortezi, dar trebuie să ai o imagine unitară
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ce înseamnă asta? Simplu, imaginează-ți cum ar fi să ai o ținută sport și o geantă strălucitoare, de seară, sau să porți o rochie elegantă și sexy și să alegi o geantă pe care o poți purta mai degrabă la sală sau în drumeție la munte.
Adaptează stilul genții la locul în care se ține petrecerea
Mergi la un restaurant rafinat sau la Operă? Cu siguranță va trebui să alegi ceva de bun gust, care să arate că ești în același timp o divă strălucitoare și o femeie plină de eleganță. Un clutch sau o mică geantă de umăr pot fi ideale în acest sens. Ești invitată la o petrecere găzduită în casa cuiva sau la o cabană la munte? Poți opta pentru o variantă funcțională, funky și comodă în același timp, cum ar fi o borsetă trendy și colorată.
Adaptează geanta la stilul tău, nu invers
E foarte important să te simți bine în pielea ta și să lași accesoriile să arate că ești sigură pe tine și că știi ce ți se potrivește. Din acest motiv e bine să alegi o geantă al cărei stil îți e caracteristic și te definește, astfel încât aceasta să îți completeze perfect ținuta. Dacă te simți inconfortabil și porți ceva ce îți este necaracteristic, cu siguranță nu te vei putea bucura din plin de petrecere.
Citește și: Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...- stirilekanald.ro
Dacă mergi însoțită, nu uita să te potrivești ca stil cu partenerul tău
Iar aici e vorba inclusiv de geantă, pentru că stilul se întinde de la vestimentație până la accesorii. În cazul în care partenerul se îmbracă casual-sport, iar tu porți o rochie de seară și un clutch elegant, e posibil ca imaginea voastră din punct de vedere cuplu să fie una nepotrivită. Discutați din timp despre cum vreți să vă îmbrăcați și alegeți amândoi accesoriile în funcție de asta, astfel încât să fiți perechea perfectă.
Nu uita de restul accesorizării
Pe lângă geantă, ideal este să îți alegi și accesorii în aceeași notă: pantofii, cerceii, lănțișorul sau brățările ar trebui să fie în același stil cu geanta și ținuta – nu și de aceeași culoare, doar să aibă un aer similar, cum s-ar spune să fie “desprinse din același film”.
Ține cont de recomandările de mai sus și cu siguranță vei avea la petrecerea de Anul Nou o ținută care va întoarce privirile și îi va face pe toți să te admire. Nu uita, însă, că dincolo de toate este vorba doar de o petrecere ceva mai mare, deci important este să te simți bine, indiferent de stilul pe care decizi să îl adopți.