Ce trebuie să facă cei care stau la bloc, până pe 31 decembrie. Persoanele care nu se conformează vor primi amenzi

Ce trebuie sa faca cei care stau la bloc, pana la data de 31 decembrie

Până pe 31 decembrie, în toată țara, este obligatoriu, conform unor prevederi anunțate în urmă cu puțin timp. Persoanele care locuiesc la bloc și nu se vor conforma vor primi amenzi de 1.000 de lei.

Se vor da amenzi de până la 1.000 de lei pentru românii care locuiesc la bloc și nu vor ține cont de aceste reguli până la finalul anului 2022, mai exact, până pe data de 31 decembrie. Astfel, românii care nu locuiesc la casă și folosesc sistemul de încălzire centralizat, trebuie să se supună unor reguli.

Citeste si: Cu ce dificultăți se confruntă recenzorii

Ce trebuie să facă cei care stau la bloc până pe 31 decembrie

Până pe 1 ianuarie 2023, conform legii, apartamentele din România trebuie să aibă contoare individuale sau repartitoare de măsură a consumului de energie termică, atât pentru căldură, dar și pentru apă caldă.

Potrivit unei Ordinanțe publicate în Monitorul Oficial, toți românii care locuiesc la bloc și beneficiază de un sistem de încălzire centralizat trebuie să monteze contoare individuale, având în vedere măsurarea consumului de energie termică sau repartitoare pe fiecare calorifer. Dacă nu se vor conforma, amenzile vor ajunge la 1.000 de lei.

Până pe data de 31 decembrie 2022, toate apartamentele din țară vor trebui să aibă un contor individual sau repartitor. În momentul actual, în Capitală, circa 550.00 de apartamente trebuie să aibă astfel de aparate de măsurare până la sfârșitul anului.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Persoanele care nu se vor conforma regulilor pot primi amenzi pe loc, cuprinse între 500 și 1.000 de lei.

Persoanele care nu se conformează vor primi amenzi [Sursa foto: shutterstock]

Citeste si: Costurile parcărilor din București se modifică începând cu 15 august. Cât va fi amenda dacă nu sunt plătite

Ce se arată în legea publicată în Monitorul Oficial

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, arată legea publicată deja în Monitorul Oficial.

Citește și: Alin Oprea a rupt tacerea la "Follow us" si a spus cati bani trimitea lunar la Londra fostei sale sotii, Larisa Uta: "Facand un calcul in aceasta perioada, media a fost de peste 4200 euro pe luna"- kanald.ro

Citește și: De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...- stirilekanald.ro

O altă obligație până în 2027

Aceeași ordonanță mai prevede ca cei care au deja montate repartitoare în prezent, însă sunt clasice și nu pot fi citite de la distanță, trebuie să le înlocuiască până la 1 ianuarie 2027, adică în 4 ani.

„Contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică care nu pot fi citite de la distanță, dar care au fost deja instalate, se modernizează astfel încât să poată fi citite de la distanță sau se înlocuiesc cu dispozitive care pot fi citite de la distanță până la 1 ianuarie 2027, cu excepția cazurilor în care asociațiile de proprietari demonstrează că acest lucru nu este rentabil”, mai spune legea care va intra în vigoare la 31 decembrie.

Persoanele care nu se conformează vor primi amenzi [Sursa foto: shutterstock]

Citeste si: Acești români riscă amenzi de 3.000 de lei! Ce trebuie să facă până duminică, 31 iulie



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Amenzi de mii de lei pentru românii cu tichete sociale. Anunțul neașteptat al autorităților

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Mesajul postat de Doinița Oancea în ziua în care Lora și Ionuț Ghenu au devenit oficial soț și soție: „Să nu vă puneți măști și filtre”

Primăria Sectorului 6 a amendat șoferii care au parcat pe spațiul verde. Amenzi de peste un milion de lei

Halit Özgür Sari, protagonistul noului serial turcesc „Inimă rebelă”, pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă celebrul actor când nu este pe platourile de filmare

Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon