Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele

Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?
Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?

Află din rândurile următoare de câte feluri sunt erupțiile pe piele la copii și cum se pot trata.

Perioada copilăriei este o perioadă dificilă atât pentru cel mic, cât și pentru părinți. În această perioadă, copilul are parte de primul său contact cu lumea înconjurătoare, descoperă o mulțime de lucruri și din păcate, ia contact cu o serie de virusuri și bacterii. În această perioadă cel mic își formează imunitatea, dar din păcate, există unele afecțiuni care netratate și lăsate să evolueze într-un ritm alert, îi pot pune viața în pericol.

Printre acestea se numără și erupțiile de piele provenite din viroze, care pot apărea la vârste fragede, atunci când copilul este contaminat cu un virus care a transmis această boală. În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Ilinca Tranulis, medic pediatru și specialist în lactație, a vorbit despre aceste erupții provenite din viroze, dar și despre erupțiile alergice, cum le deosebim și ce trebuie să facem atunci când copilului îi apar bubițe pe piele.

Erupțiile alergice

Citește și: Cum se manifestă alergia la ambrozie. “Se înfundă nasul dintr-o dată şi apar strănuturi repetitive”

Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?
Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?[Sursa foto: freepik]

Potrivit specialistului în domeniu, erupțiile alergice apar cel mai des la copii în perioada de diversificare, atunci când cel mic ia contact cu alimente noi. Acestea apar în principiu în mod localizat, acolo unde copilul a luat contact cu alimentul respectiv, la guriță și eventual pe mâini.

În acest caz, specialistul în domeniu susține că nu ar trebui să avem motive de îngrijorare, trebuie doar să urmărim evoluția acestora și să nu îi mai dăm alimentul respectiv.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Există însă și reacții severe, generalizate, iar în acest caz este recomandată administrarea unui antialergic și urmărirea acesteia cu atenție în vederea unei vizite la spital.

Această erupție poate să fie localizată, doar unde s-a atins sau poate să apară o erupție generalizată, la câteva minute până la câteva ore după consumul alimentului nou. Dacă văd că se umple de bubițe, cel mai probabil este o reacție severă, generalizată și atunci trebuie urmărit cu atenție. Dacă erupția se extinde în continuare, cel mai probabil trebuie să plec spre spital. Riscul este ca această erupție să se continue cu dificultăți de respirație, cu mâncărimi pe tot corpul și atunci evoluția este periculoasă, trebuie mers la spital .”, a precizat specialistul în domeniu.

 

De asemenea, o altă erupție localizată, provocată de alergii poate fi întâlnită atunci când pielea copilului nu agreează detergentul de rufe. Specialistul în domeniu susține că aceste erupții nu sunt periculoase și în cazul în care cel mic se confruntă cu ele, trebuie să curățăm și să hidratăm bine pielea.

Erupții din viroze

Citește și: Ce nu ai voie să mănânci când ai VARICELĂ. Care este lista alimentelor interzise

Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?
Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?[Sursa foto: freepik]

Erupțiile din viroze reprezintă o situație mai importantă a aparițiilor acestora, dar nu trebuie să ne îngrijorăm nici în acest caz atâta timp cât totul este ținut sub control.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Potrivit specialistului în domeniu, există multe virusuri care pot da erupții pe piele, iar de obicei, boala respectivă debutează cu alte simptome specifice acesteia.

Există multe virusuri care pot da erupții pe piele. Acestea încep de cele mai multe ori cu febră, cu stare generală modificată, cu lipsa poftei de mâncare, secreții nazale, tuse. Două-trei zile este așa, iar apoi apare erupția .”, a spus specialistul în domeniu.

În acest caz, mamele trebuie să urmărească specificul bubițelor și să discute cu un medic pentru a diagnostica boala de care suferă cel mic. După apariția erupțiilor pe piele, este foarte important să ne asigurăm că cel mic are o stare generală cât se poate de bună, să îi oferim antitermice în cazul în care face febră și să urmărim evoluția acestora pentru a nu se agrava.

Fiind vorba de viruși, evoluția este de cele mai multe ori autolimitată. Totul se termină fără o intervenție prea amplă a noastră. Toate aceste boli sunt foarte contagioase. Majoritatea acestor afecțiuni apar de obicei o singură dată în viață, iar apoi avem anticorpi care să ne protejeze. Pentru o parte dintre ele există vaccinuri în schema Ministerului Sănătății .”, a spus specialistul în domeniu.  

Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?
Ce trebuie să facă mamele atunci când copilul are o erupție pe piele?[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies