Concediul este una dintre cele mai așteptate perioade din an. Dar ce te faci atunci când te întorci acasă și observi că ai luat un număr semnificativ de kilograme în plus?
Când suntem plecați în concediu avem tendința de a mânca fără să ținem cont de kilogramele în plus pe care le-am putea acumula. Ajungând acasă și urcându-ne pe cântar, putem avea parte de surprize neplăcute. De aceea, este foarte important să știm ce avem de făcut în cazul în care ne-am îngrășat în vacanță și cum să gestionăm kilogramele în plus.
Ce trebuie să faci dacă te-ai îngrășat în concediu
În cadrul unei emisiuni, Dr. Anca Hâncu, doctor în nutriție și medicină generală, a explicat cum să revenim la greutatea noastră inițială după concediu. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi dacă vrei să revii la forma ta fizică inițială:
Reducerea alimentară
Citește si: Cura de detoxifiere toamna. Principii generale, beneficii, idei de meniu sănătos
Mai mult ca sigur în concediu nimeni nu stă să se uite pe etichetele produselor și să numere caloriile pe care le mănâncă. Ba mai mult, vrem să mâncă din toate și avem tendința să exagerăm și în privința cantității pe care o consumăm. De aceea, atunci când ne întoarcem din concediu și revenim la stilul nostru de viață obișnuit, este foarte important să începem să reducem cantitatea de alimente pe care o consumăm pentru a compensa excesul alimentar pe care l-am avut în concediu.
„ Prima propunere pe care pot să o fac este să reducem. Nu micul-dejun, mergem și mâncăm micul-dejun, dar la prânz putem reduce la un 75%, adică mâncăm doar trei pătrimi, iar seara să reducem la jumătate. ”, ne sfătuiește doamna doctor.
Reglarea somnului
Citește si: Mâncatul noaptea este un sindrom. ,,Totalul caloriilor este rezolvat în prima jumătate a zilei.”
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Oamenii nu exagerează doar cu alimentația atunci când sunt plecați în concediu, ci și cu nopțile nedormite. Acesta poate constitui un factor esențial în surplusul de kilograme pe care îl putem acumula.
„ Lipsa de somn aduce cele mai mari dereglări ale comportamentului alimentar.
Astfel, odată cu întoarcerea din concediu este foarte important să ne reglăm programul de somn.
Activitate fizică
Cel mai greu este să dăm kilogramele în plus pe care le-am acumulat în concediu atunci când ducem un stil de viață sedentar. Dacă programul nostru zilnic presupune ore întregi în fața calculatorului, somn și
mâncat, atunci ne va fi aproape imposibil să dăm jos kilogramele în plus. Mai mult decât atât, există șanse destul de mari să acumulăm și altele.Nu este niciun secret că activitatea fizică este cheia către o viață sănătoasă și către o siluetă de invidiat. De aceea, pe lângă un program alimentar foarte bine stabilit și odihna necesară pentru a funcționa corespunzător, trebuie să ne facem timp pe parcursul zilei să facem cel puțin 30 de minute de activitate fizică. În momentul în care vrem să dăm jos și câteva kilograme, este recomandat ca intervalul de timp să se dubleze.
Doamna doctor a subliniat și importanța unui stil de viață, a unei pasiuni. „ Cu cât suntem mai pasionați de ceva, cu cât avem mai multe planuri, cu cât suntem mai activi, cu atât viața va fi mai frumoasă ”, susține specialistul în domeniu.
Astfel, dacă nu avem energia și nici condiția fizică necesară pentru a face mișcare zilnică, putem să ne găsim un scop, o pasiune pe care să o urmăm. Ne va ajuta să ne dezvoltăm atât fizic, cât și spiritual. Și nu în ultimul timp, este foarte important să fim echilibrați în tot ceea ce face. Echilibrul alimentar, fizic și emoțional reprezintă principalii factori către un stil de viață sănătos.