Deși majoritatea femeilor se confruntă cu celulita, această situație devine neplăcută. De cele mai multe ori, aceasta apare pe partea inferioară a corpului și este adesea comparată cu aspectul unei coji de portocală.
În cadrul unei emisiuni, medicul Alexandru Karkhi a explicat care sunt cauzele pentru care apare celulita, dar și cum se poate trata.
Exercițiile fizice sunt cele mai eficiente metode pentru eliminarea celulitei
Toate femeile își doresc un aspect cât mai neted și uniform al pielii, însă acest lucru este condiționat de anumiți factori. Bărbații sunt mai favorizați și nu se confruntă cu această problemă, deoarece structura lor corporală este de regulă dominată de o masă musculară mai accentuată.
Alte metode utile pentru a reduce celulita
Deși prevenția este cea mai importantă, au apărut în ultima vreme o mulțime de metode pentru combaterea celulitei. În special în cazurile mai grave, este esențial să apelăm la intervenții neinvazive, sau chiar invazive, dacă situația este una extremă. Acestea pot fi făcute atât prin anestezie locală, cât și totală, în funcție de situația fiecărui pacient.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Există feluri în care putem să împărțim gradele de celulită. În funcție de acestea putem să venim cu răspunsuri la tratamente pe care să le folosim, ca să putem să estompăm sau corectăm.”, a declarat doctorul.
Cât de eficiente sunt masajele
Masajele corporale sunt foarte utile atunci când vrem să diminuăm aspectul celulitei. Însă, acestea trebuie să fie unele speciale pentru a fi eficiente, deoarece nu vorbim de masajele de relaxare.
„Masajele ajută foarte mult, tocmai pentru a înmuia aceste fibre puternice care aderă între piele și mușchi și care trag pielea în jos și îi fac acest aspect. Tipurile de tratamente pe care le alegem sunt în funcție de severitatea cazului. Dacă ai un un aspect de câteva gropițe la nivelul pielii, evident vor fi eficiente inclusive masajele, dar și aparaturile care fac acest lucru sistematizat, cum este terapia cu unde acustice. Este un fel de masaj adresat pielii și țesutului adipos, care înlătură acest aspect superficial, prin întărirea elasticității și fermității pielii.”, a mărturisit medicul.
Tratamente invazive
Există situații în care celulita s-a răspândit pe o mare parte a corpului, sau în care efectul acesteia s-a agravat. În aceste cazuri, soluția chirurgicală este cea mai eficientă, însă impune mai multe riscuri. De asemenea, efectele operației durează doar câțiva ani, după care șansele să apară din nou există, dacă nu se iau măsuri în prealabil.
„Cel mai eficient tratament este cel invaziv, chirurgical. Pacientul trebuie să fie bine informat că va exista o perioadă de recuperare, vor exista inflamații.”, a declarat doctorul.
Dacă vrei să combați celulita trebuie să ai un stil de viață sănătos, printr-o alimentație cât mai natural, prin sport și hidratare. Totuși, este recomandat să apelezi și la specialiști, pentru a beneficia de efectele uimitoare pe care aparatele de ultimă generație le au. Doctorul a explicat că drenajul limfatic este foarte util, însă aceste tratamente trebuie făcute cu regularitate.
„În momentul în care faci mișcare sau folosești un aparat în sensul acesta, îți activezi și metabolismul. Evident, o să ai o răsfrângere și asupra grăsimii tale. Radiofrecvența este eficientă, dar nu cea mai eficientă.”, a declarat Alexandru Karkhi.