Inainte de sarbatori, multi sunt tentati sa tina cura de slabire, pentru a arata mai bine de Revelion si „a face loc” kilogramelor in plus generate de excesul de mancare.
Dar expertii nutritionisti avertizeaza ca regimurile promovate de celebritati se pot dovedi nu numai ineficiente, ci de-a dreptul periculoase.
British Dietetic Association (BDA) intocmeste la sfarsitul fiecarui an o lista de regimuri alimentare care au fost la moda in anul respectiv, fiind sustinute de celebritati – si, prin urmare, mult mediatizate –, dar care pot avea efecte negative majore asupra sanatatii.
Anul acesta, lista include, printre altele, „dieta paleolitica”, despre care se spune ca ar fi urmata de staruri ale ecranului, precum Matthew McConaughey si Megan Fox.
Dar BDA spune ca evitarea sistematica a oricaror produse lactate poate duce la scaderi periculoase ale nivelului de calciu in organism si la degradarea oaselor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
O alta tendinta dubioasa dezvaluita de raportul BDA este „cura cu argila”: persoanele care urmeaza aceasta cura inghit zilnic o lingura de argila, in speranta ca astfel isi vor detoxifica organismul si isi vor pastra silueta.
Insa aceasta practica, spun expertii din cadrul BDA, nu numai ca nu ajuta la slabit, dar poate cauza si serioase probleme de sanatate, de la constipatie severa la intoxicatia cu arsenic.
Pe lista BDA se gaseste şi dieta „Vegan Before Six ” (se spune ca Beyonce prefera acest regim), ce presupune ca, pana la ora 6 seara, sa fie consumate doar alimente de origine vegetala.
Dar expertii BDA spun ca a manca „vegan” inainte de ora 6 nu face decat sa creasca probabilitatea ca persoanele respective sa se indoape cu alimente nesanatoase mai tarziu in cursul serii. De altfel, spun specialistii, alimentatie vegana nu inseamna neaparat alimentatie sanatoasa.Faptul de a manca diferite grupe de alimente la la diferite ore ale zilei nu conteaza, spun expertii BDA; ceea ce conteaza pentru sanatate este echilibrul nutritional general.
Asociatia s-a pronuntat, de asemenea, impotriva excluderii totale a zaharurilor (carbohidratilor) din alimentatie: desi unele celebritati sustin ca au facut acest lucru, de fapt, este aproape imposibil. Ar însemna renuntarea la fructe, la multe legume si la fructele oleaginoase (alune, nuci), care au un rol important in sanatate.
Oamenii sunt mereu in cautarea unei solutii miraculoase pentru a slabi, a unei metode care sa le daruiasca siluetele celebritatilor pe care le vad la televizor, in reviste sau pe panourile de reclama, spune dieteticianul Sian Porter, purtator de cuvant al BDA.
Dar dietele „la moda” laudate de diverse celebritati nu sunt cele mai bune metode de a slabi si pot realmente dauna sanatatii.
Sursa: www.descopera.ro