Sarmalele sunt printre cele mai cunoscute preparate tradiționale de la noi din țară. Acestea se gătesc cu foi de varză sau viță, carne de porc, orez, condimente și afumătură și sunt nelipsite de mesele românilor în zilele de sărbătoare. Află, mai jos, cine a inventat sarmale și care este adevărata lor poveste.
Fără îndoială sunt preferatele românilor, însă nu țara noastră a fost cea în care au apărut pentru prima oară. Străinii rămân întotdeauna fascinați de micile rulouri cu carne învelite în foi de varză sau viță, asta pentru că românii sunt cei mai mari consumatori, nu pentru că au fost preparate pentru prima dată aici.
Citeste si: Cine a inventat ciocolata. "La început, oamenii nu au fost prea încântați de apariția ei"
Cine a inventat sarmalele
Termenul „sarma” provine din cuvântul turcesc „sarmak”, care înseamnă „rulou” sau „pachet”.
Sarmalele au fost preparate încă din cele mai vechi timpuri în Turcia, Grecia și Albania, motiv pentru care este destul de greu de precizat cine ar fi putut fi inventatorii acestora.
Așadar, fostul Imperi Otoman este creditat pentru răspândirea sarmalelor, deși turcii se pare că ar fi importat, la rândul lor, rețetele din zone Mediteranei.
„Bucătăriile lumii sunt înrudite, iar preparatele sunt nu atât naţionale, sau etnice, cât regionale.
În Turcia, de exemplu, există două mari feluri de sarmale și anume cele umplute cu carne tocată, ceapă, seminţe de pin, ulei şi condimente şi cele umplute cu un amestec de orez( fără carne), ulei de măsline, seminţe de pin, stafide, verdeţuri (mărar, pătrunjel şi mentă) şi condimente (de obicei ienibahar, scorţişoară şi piper negru).
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Înainte ca sarmalele să devină atât de cunoscute în România, purtau diverse alte denumirile care sunt folosite astăzi foarte rar. Așadar, acestora li se spunea „găluşte”, „găluci”, „umplături” sau „toaşte”, în funcție de regiune.
Sarmalele în România
Rețetele pentru acest preparat iubit de toți românii sunt foarte diferite de la o regiune la alta. În Maramureș, de exmeplu, există o specialitate de sarmale „sângerete”, după cum specifică chef Petrișor Tânase, pentru digi24.ro.
„Atunci când porcul este sacrificat, sângele este recoltat și din acesta se face sângerete. Se pune la fiert împreună cu orezul, ceapă călită, nucșoară, sare, piper și boia. Apoi, după fierbere se umple mațul cu acea compoziție”.
Pe de cealaltă parte, în Moldova, există o specialiate de sarmale „cuib” care necesită foarte mult timp și atenție din partea gospodinelor: „Compoziția cărnii diferă în funcție de ceea ce are la dispoziție bucătarul, dar întâlnim des, pe lângă porc și vită, carnea tocată de zburătoare (găină, gâscă și chiar rață), carnea de berbec și o umplutură de orez cu ciuperci, în special hribi”, a menționat jurnalistul culinar Cosmin Dramori pentru sursa citată anterior.
Citeste si: Cine a inventat papanașii. „A salvat generații întregi de gospodine de la coacerea miezului problematic”
Rețetă simplă pentru sarmalele cu quinoa
Ingrediente
- 30 frunze varză murată
- 1 kg carne tocată de porc
- 200 gr quinoa roșie
- 1 buc ceapă
- 1 buc morcovi
- 5 felii bacon afumat
- 5 linguri pastă de roșii
- 4 linguri ulei
- 1 linguriță cimbru
- sare și piper după gust
Mod de preparare: Pregătim foile de varză și le tăiem în mărimea potrivită.
Fierbem quinoa 15 minute și o scurgem de apă. Tocam mărunt ceapă și radem morcovul, le punem la călit în uleiul încins, iar după 5 minute adăugăm quinoa fiartă, carnea tocată, 3 linguri de pastă de tomate, sare și piper și mai ținem pe foc aproape 10 minute.
Luăm câte o foaie de varză și o umplem cu o lingură de compoziția și rulăm. Așezăm sarmalele într-o oală și deasupra punem restul de pastă de tomate, baconul și cimbru, turnam apă fiartă și le lăsăm să fiarbă acoperite aproximativ oră.