Joe Biden și Jill Biden s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 40 de ani, iar relația lor a devenit, de-a lungul timpului, extrem de solidă. Prima Doamnă a Americii l-a ajutat pe actualul președinte să treacă peste două tragedii.
Președintele SUA, Joe Biden, are o poveste de viață impresionantă. Și-a pierdut prima soție și fiica în urma unui accident, în 1972. Actuala sa soție, Jill Biden, a fost cea care l-a ajutat pe acesta să-și revină după cumplita tragedie.
Joe Biden a fost refuzat de 5 ori de actuala soție
Citeste si: Cine este JOE BIDEN. În 1966, președintele a fost marcat de o tragediei în care și-a pierdut soția și fiica
Cine este Jill Biden
Președintele Statelor Unite ale Americii a impresionat încă de la mitingurile electorale. Iubirea față de soția sa a fost demonstrată prin doar câteva cuvinte: "Bună ziua, sunt soțul lui Jill Biden”, așa s-a prezentat politicianul.
Povestea de iubire dintre cei doi a început ca în filme. Fratele lui Joe Biden a pus la cale un blind date și astfel, acesta avea să o cunoască pe actuala soție.
Până să apară Jill în viața lui, președintele SUA trecuse printr-o adevărată tragedie. În 1972, soția lui, Neilia, și fetița, Naomi, în vârstă de un an, și-au pierdut viața în urma unui accident de mașină. Joe
Biden a rămas cu doi băieți din această căsătorie, iar în 1981, avea să devină din nou tată de fată, de data aceasta cu Jill.Cum a inceput poveste de dragoste dintre Jill Biden si Joe Biden
Cei doi nu s-au căsătorit imediat, și nu pentru că actualul președinte SUA nu ar fi dorit asta, ci pentru că Jill îi refuzase cererea de 5 ori!
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Până și cei doi băieți ai lui Joe Biden s-au rugat de aceasta, pentru a accepta să devină soția tatălui lor.
Cu ce se ocupă Prima Doamnă a Americii
Jill Jacobs s-a născut pe 3 iunie 1951, în New Jersey, dar a copilărit în Wilow Grove, Pennsylvania. A mai avut 4 surori, iar tatăl ei lucra la bancă, în timp ce mama a fost casnică.
La 15 ani, Jill a decis să studieze moda, iar în timpul colegiului l-a cunoscut și pe cel care avea să-i devină soț în 1970, Bill Stevenson.
Prima Doamnă a Americii a studiat la Universitatea Delaware, la Colegiul de Arte și Științe. În timpul facultății, a lucrat și ca model.
Căsnicia cu Bill Stevenson a durat doar 4 ani. S-au despărțit în 1974, iar un an mai târziu s-a pronunțat și divorțul. Tot în 1975, Jill l-a cunoscut și pe Joe Biden, în anul în care a și terminat facultatea.
”Eram o femeie în toată firea. Mergeam la întâlniri cu tipi care purtau în general jeanși, tricou și saboți. Când a apărut Joe la mine la ușă, îmbrăcat într-o haină sport și mocasini, mi-am zis că asta n-o să meargă nici într-un milion de ani. Dar am fost să vedem «Un bărbat și o femeie» la cinematograf, iar asta ne-a impresionat profund”, a povestit Jill Biden.
Prima Doamnă a Americii este cu 9 ani mai mică decât soțul ei, dar diferența de vârstă nu a contat deloc în relația lor.
Jill a lucrat inițial ca profesor suplinitor în școlile publice, după care a devenit profesoară de engleză la un liceu din Wilmington.
L-a ajutat și pe soțul ei, cu care a lucrat în Senat. Chiar și după ce s-a căsătorit cu Joe Biden, Jill a continuat să lucreze ca profesor. Mai mult, și-a luat și Masterul în educație, asta deși era însărcinată cu fiica ei și a lui Joe Biden, Ashley. După ce a adus-o pe lume pe micuță, a stat doi ani acasă și s-a ocupat de creșterea acesteia, dar a avut grijă și de cei doi băieți ai soțului.
Pasiunea pentru meseria de profesor a făcut-o însă să se întoarcă la muncă și a predat în continuare atât engleza, cât și istoria.
Ce studii are Jill Biden
După 13 ani petrecuți în învățământul liceal, Jill și-a mai luat un master și a început să predea la colegiu. La vârsta de 55 de ani, Prima Doamnă a Americii și-a luat doctoratul în educație.
Nu a renunțat la profesie nici măcar atunci când a devenit soție de vicepreședinte. S-a ocupat în continuare de copiii cu deficiențe emoționale.
Prima Doamnă a Americii este implicată și în activitățile unor organizații non-profit. De altfel, este și președintele ONG-ului Biden Breas Health Initiative.
În plus, Jill Biden a fondat Book Buddies, o organizație care se ocupă de împărțirea de cărți copiilor care nu au posibilități materiale. În 2015, Joe Biden și soția lui au fost loviți de încă o tragedie. Fiul cel mare al politicianului, Beau, a murit la doar 48 de ani, din cauza unui cancer cerebral.
Președintele SUA a fost ajutat din nou de Jill, pentru a putea depăși și acest obstacol, iar relația lor a devenit și mai puternică.
De altfel, Joe Biden a recunoscut în cartea sa, "Promises to Keep" că soția sa a fost cea care i-a dat putere să continue: "Jill mi-a dat înapoi viața. M-a făcut să încep să cred că familia mea poate fi din nou întreagă”.