Adrian Despot este un renumit artist și producător muzical, cu o carieră de succes în România. S-a născut pe 21 martie 1976, în pitorescul sat Felnac din județul Arad.
De mic copil, Adrian a manifestat o pasiune puternică pentru muzică, iar această dragoste l-a inspirat să urmeze o carieră în acest domeniu. El și-a ales drumul spre muzică și s-a dedicat cu pasiune și încredere în dezvoltarea talentului său.
Citește și: Adrian Despot, solistul trupei „Vița de Vie”, invitat duminică la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
Cine este Adrian Despot
De-a lungul timpului, Adi Despot a devenit un nume cunoscut în industria muzicală din România, în special ca solist vocal și compozitor în trupa „Vița de Vie". Stilul său unic și versatilitatea în interpretare l-au adus în atenția publicului și l-au făcut unul dintre cei mai apreciați artiști din țară.
Adi Despot a intrat în lumina reflectoarelor muzicale în 1996, datorită prezenței sale într-o emisiune celebra.
„Eu mi-am început cariera înainte de a apuca să-mi doresc să încep o carieră. În sensul că eram un copil care cânta la chitară la el în cameră, maică-mea mi-a zis: Vezi că se face o preselecţie la televiziune, e o nouă emisiune, «Şcoala vedetelor», sunt tineri care cântă. Du-te şi tu acolo, poate iei preselecţia. M-am dus, am luat preselecţia, după care a urmat prima zi de filmări, s-a difuzat emisunea în decembrie, a doua zi eram o persoană publică. Eu voiam să-mi fac o trupă, dar nu mi-am dorit niciodată să-mi fac o trupă să fim cunoscuţi, să rupem gura târgului.”, a mărturisit Adi Despot.
În anul 2003, artistul a decis să se căsătorească cu cea pe care o iubește, Lisa Despot, iar rodul iubirii lor sunt cei doi copii, Maia și Toma.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Adrian Despot are o carieră de succes în lumea muzicii
Adrian Despot este vocea principală a trupei Vița de Vie de mai bine de 25 de ani, contribuind la succesul și evoluția formației rock.
În anul 1996, viața lui Adi Despot s-a schimbat complet atunci când a avut o apariție într-un show TV extrem de popular și urmărit în acea perioadă. Acest moment a fost momentul de debut pentru artist, iar următorul capitol al carierei sale muzicale s-a deschis în mod neașteptat atunci când a primit o invitație de a se alătura trupei Vița de Vie.
Fondată de către talentații Sorin Tănase și Sorin Dănescu, trupa avea să îl primească în rândurile ei pe Adi Despot, lansându-l într-o călătorie muzicală impresionantă.
Deși în acele momente Adi Despot nu și-a imaginat niciodată cum ar fi fost viața lui dacă nu ar fi participat la emisiunea TV, este recunoscător pentru modul în care au evoluat lucrurile.
„Aveam 18 ani şi nu eram deloc pregătit pentru asta şi nici nu mi-o doream. A doua zi toată lumea avea o părere despre mine, toată lumea mă arăta cu degetul pe scenă, aveam concerte cu 40.000-60.000 de oameni. A fost un fenomen de masă „Şcoala Vedetelor“ şi eu nu înţelegeam ce se întâmplă, de ce sunt oamenii ăia acolo, ce vor de la mine, eu mă urcam pe scenă, făceam playback pe „Cotton Eye Joe“ şi oamenii ţipau”, a spus Adi Despot.
În anul 1997 trupa a lansat primul ei album, numit Rahova. Au urmat apoi și altele, cum ar fi: Fenomental (1999), Exxtra (2001), Doi (2002), 9704 (2004), Egon (2007), FETISH (2010), Acustic (2013).
„Primul meu concert în calitate de chitarist l-am avut din spatele unor boxe. Eram atât de timid, încât m-am suit pe scenă, dar am stat ascuns în spatele boxelor, să nu mă vad. Şi mi-a luat foarte mult să fac pace cu mine, dar lucru ăsta la un moment dat s-a întâmplat şi în momentul acela s-au liniştit apele, m-am găsit eu pe mine”, a declarat Adi Despot.
Familia lui Adrian Despot
Adi și soția lui și-au început călătoria împreună în perioada liceului, unde au descoperit dragostea și complicitatea ce avea să le ghideze destinul. În anul 2003, au decis să-și unească destinele și să înceapă o nouă etapă în viață, făcând pasul important către căsătorie.
Educația pe care o oferă nu vine cu confirmări permanente că este cea mai bună alegere, dar el speră că semințele plantate de el vor da roade pe parcursul timpului. Chiar dacă ambii copii sunt foarte talentați și ar avea potențial în muzică, Adi Despot nu dorește să îi împingă sau să urmeze o anumită cale.
„În meseria de părinte nu ai niciodată confirmarea că educația pe care o aplici este cea mai bună, dar poți oarecum să speri ca semințele plantate de tine să dea rod, dar confirmarea asta nu o ai frecvent, ci o ai din când în când. Cu toții ne creștem copiii așa… oarecum în blanc, sperând că ce facem noi este bine. Sunt foarte talentați amândoi și mi-ar plăcea la nebunie să facă muzică, pentru că au toate datele necesare. Pe de altă parte, nu vreau să îi împing de la spate, nu vreau să îi silesc să facă ceva ce nu vor, dacă se vor îndrepta ei către muzică, cu atât mai bine, dar dacă nu asta e”, a povestit Adi Despot.
Citește și: Irina Rimes "se bate" cu Spike în confruntarea muzicală a anului