Alecsandru Dunaev este un actor de naționalitate rusă, originar din România. Actorul a jucat în unele dintre cele mai cunoscute seriale difuzate la TV.
Află din rândurile următoare cine este mai exact Alecsandru Dunaev și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și alte detalii legate de parcursul său profesional, originile sale, dar și pasiunile pe care tânărul actor le are.
Cine este Alecsandru Dunaev
Alecsandru Dunaev s-a născut în data de 24 septembrie 1991 la Tulcea, într-o familie de ruși lipoveni.
„ Sunt un lipovean, străbunicii mei s-au născut în Rusia, în Rostov, iar numele meu s-ar putea traduce Dunăreanu. Coincidența face să mă fi născut pe mal de Dunăre, la Tulcea. Îmi place să mănânc pește, dar nu știu să pescuiesc, îmi place să mă plimb pe Dunăre, dar nu știu să înot, iar lista paradoxurilor poate continua .”, a spus Alecsandru în cadrul unui interviu.
Din punct de vedere profesional, Alecsandru Dunaev a absolvit Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea, urmând ulterior cursurile Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Universității Politehnica din București.
Ajuns la București, lipoveanul a descoperit că are o pasiune pentru teatru, iar astfel a terminat UNATC, clasa profesorului Adrian Titieni. Ulterior, a urmat masterul „Studii culturale slave” din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Astfel, cu un vast parcurs academic, Alecsandru Dunaev face parte din categoria celor mai îndrăgiți tineri actori de teatru, film și televiziune.
De-a lungul carierei sale, tânărul actor a obținut numeroase premii și distincții, remarcându-se prin talentul înnăscut, dar și prin carisma de care a dat dovadă în cadrul unor seriale cunoscute difuzate la TV.
Copilăria lui Alecsandru Dunaev
Tânărul lipovean este îndrăgit de către publicul larg datorită șarmului înnăscut. Acesta provine dintr-o familie de ruși lipoveni, fiind însă născut și crescut în România. Mama actorului l-a învățat să vorbească rusă la vârsta de 5 ani, iar din clasa a III-a Alecsandru a început să învețe rusă veche, care se vorbește în bisericile lipovenești.
Astfel, actorul a primit numeroase distincții la Olimpiada de limba Rusă, dar și pentru interpretare, pe vremea când era elev. Alecsandru provine dintr-o familie de preoți, bunicul din partea mamei fiind preot. Actorul face parte și în ziua de astăzi din corul bisericii în cadrul căreia a învățat încă din copilărie să cânte.
Cariera lui Alecsandru Dunaev
Din punct de vedere profesional, Alecsandru Dunaev se poate încadra în categoria oamenilor împliniți. Actorul se bucură de simpatia și aprecierea publicului larg, fiind unul dintre cei mai îndrăgiți actori români.
De-a lungul carierei sale, tânărul actor a surprins cu aparițiile sale, atât pe scena teatrului, cât și în cadrul filmelor și serialelor în care a jucat. La începutul carierei sale, Alecsandru a cochetat și cu reclamele.
„Am avut norocul să experimentez și zona aceasta de reclame, care a reprezentat o experiență benefică pentru mine, am avut enorm de învățat. Cu scurtmetrajele m-am întâlnit doar în perioada facultății, la proiectele colegilor studenți la regie film.”, a povestit actorul în cadrul unui interviu.
Deși se bucură de aprecierea publicului, artistul a precizat în cadrul unui interviu că s-a luptat mult timp cu neîncredere în talentul său artistic. Tânărul se simțea complexat de faptul că nu este suficient de bun pe plan profesional, reușind totuși să ajungă un actor de succes.
„ Am avut mulţi ani gândul că sunt alţii cu mult mai buni ca mine şi nu ar avea sens să concurez cu ei. Dar de ceva timp am descoperit că eu am scopul meu în această meserie şi trebuie să lupt ca să ies în faţă şi să-mi împlinesc acel scop. Da, sunt în continuare conştient că sunt mulţi mai buni ca mine. Îi admir, învăţ de la ei şi merg mai departe .”, a precizat actorul.