Alex Gavrilescu este unul dintre cei mai apreciați arhitecți de la noi din țară. Însă știați că pasiunea acestuia a început încă din perioada adolescenței?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Alex Gavrilescu, ce vârstă are acesta, dar și ce studii deține. În plus, descoperiți și cum și-a îndeplinit visul de a deveni arhitect, dar și cum descrie acesta, succesul.
Ce vârstă are Alex Gavrilescu
Alex Gavrilescu are frumoasa vârstă de 34 de ani, iar în prezent, a reușit să combine utilul cu plăcutul, atunci când vine vorba despre arhitectură și sculptură.
„ Eu, de fapt, nu am lucrat niciodată și meseriile pe care le practic tot pasiuni sunt, însă când nu mă manifest prin arhitectură sau sculptură îmi place să fac călătorii lungi pe motor, să cânt la chitară și să citesc.”, a declarat Alex Gavrilescu.
Citește și: Cine este Andra Marinescu: „E ok. Sunt singură, eu cu mine”
Ce studii are Alex Gavrilescu
Atunci când vine vorba despre studii, se pare că Alex Gavrilescu a urmat Liceul de Arte, la secția arhitectură, perioadă în care a fost încurajat de mama sa să continue să picteze și să deseneze, două hobby-uri pe care acesta le face din pasiune și cu mare plăcere. În plus, acesta a absolvit și studiile superioare.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
“ Până să fiu sprijinit, am fost încurajat enorm de mult de mama mea, o vedeam fericită când mă vedea pictând și desenând, apoi, la 15 ani, când am intrat la Liceul de Arte, la secția de arhitectură, am întâlnit omul care a pus în mine sămânța arhitecturii și anume profesorul meu, care ulterior, mi-a devenit cel mai bun prieten. Am lucrat cu el în timpul liceului și 4 ani după, iar toate bagajele pe care mi le-a oferit la drum m-au făcut omul care sunt azi.”, a mărturisit acesta.
Printre amintirile sale din perioada adolescenței nu a lipsit pasiunea pe care acesta o are pentru arhitectură, desen și pictură. Cu toate acestea, pasiunea era atât de mare, încât acesta și-a continuat drumul în această direcție și pe timpul studenției, atunci când, conform declarațiilor sale, ziua era student, iar noaptea arhitect.
„Ziua eram student, noaptea jucam rol de arhitect. Aveam un grad de nebunie, mă întâlneam cu oameni de afaceri pentru a face restaurante în București. Îmi închiriam hainele pe vremea aia. Refuzam să iau toți banii după ce munceam, lăsam o sumă pe caiet.
Când mai aveam alte afaceri, mă duceam la restaurantul respectiv, consumam cu potențialul client și doar semnam. Toți ziceau: «Ce e cu ăsta, mă?» Acum nu mai fac asta. Mă
Mă agățam de asta, din asta trăiam. Și primeam clienți prin recomandări, era foarte important, așa făceam bani. Oricum aveam prețuri scăzute. Dar acum nu mă mai dau cine nu sunt, acum sunt eu. Dacă eram neserios, nu mai făceam bani. ”, a mărturisit Alex Gavrilescu.
Citește și: Cine este Lidia Fecioru. „Nu aș putea spune că am un caracter tare”
Cine este Alex Gavrilescu
Alex Gavrilescu este unul dintre cei mai apreciați arhitecți de la noi din țară. În plus, acesta este totodată și un sculptor priceput, care iubește lectura și tot ce ține de minimalism. În ciuda faptului că în prezent, acesta se bucură de un echilibru în cariera sa de succes, se pare că Alex Gavrilescu a avut un început greu în viață, motiv pentru care și-a dorit mai mult să poată ajuta oameni.
“ Succesul este consecința faptelor pe care le faci! ”, a adăugat acesta.
În prezent, acesta face parte dintre membrii unei echipe minunate într-o emisiune TV, echipă care se ocupă de îndeplinirea visurilor pe care familiile în nevoie, le au și nu-și permit să le îndeplinească.
„Este o bucurie și o emoție minunată că m-am alăturat echipei. Cred că nu există o răsplată mai mare pe acest pământ, așa cum este confirmarea că este nevoie de tine să ajuți oamenii din jurul tău, prin ceea ce practici ca om. (…) Sunt nerăbdător ca, alături de această echipă minunată, să îmi ofer toate cunoștințele și aptitudinile în schimbul fericirii celor ce au uitat să vadă viața prin ochii bucuriei și care chiar au nevoie de un strop de speranță să meargă mai departe.” , a menționat Alex Gavrilescu.
Citește și: Cine este Roxana Alexandru, iubita lui Virgil Ianțu. „Se pune tot timpul pe locul 2.”