Cine este Amarah. „Efectiv realizezi că nu te susține nimeni!”

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment. Însă știați că aceasta a fost susținută doar de către mama sa?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Amarah, ce vârstă are aceasta, dar și ce studii deține. În plus, descoperiți și care este motivul pentru care este o persoană controversată la acest moment, dar și cum a ajuns să strângă peste 150.000 de urmăritori pe TikTok.

 

Ce vârstă are Amarah

Amarah, pe numele rău întreg, Amarah Chiraș s-a născut pe data de 24 iulie, în Timișoara.

Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 25 de ani.

Cred că am fost mereu feminină și am încercat să îmi îmbrățișez partea feminină, cred că în perioada pubertății am realizat că nu sunt în corpul potrivit. Mama mea știa de mine și cum sunt eu ca persoană. M-a susținut și a încercat să mă înțeleagă în totalitate. Ceilalți membrii ai familiei nu m-au susținut și nu au încercat să îmi înțeleagă transexualismusul ”, a explicat Amarah. 

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Augustin Viziru. „Niciodată n-am să-i cer ei, să facă ceva ce nu fac eu!”

 

Ce studii are Amarah

În ceea ce privește studiile acesteia, este cunoscut doar faptul că  Amarah a absolvit Liceul Tehnologic Electrotimis, din orașul său natal, Timișoara, iar în prezent locuiește în București.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Liceul e o... efectiv nu mai vrei să mergi la școală. Eu am avut perioade când nu mă prezentam la școală, iar pedagogul meu a văzut ceva în mine și m-a susținut. Am stat la internat la liceu.”, a mărturisit aceasta.

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Liviu Guță. „Eu stau la poze, pentru că oamenii m-au făcut mare!”

 

Cine este Amarah

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment. Aceasta a reușit să își strângă o comunitate de peste   150.000 de urmăritori, având totodată și peste un milion de aprecieri. Cu toate acestea, Amarah s-a lovit de nenumărate prejudecăți din partea oamenilor, din cauza faptului că s-a născut băiat, însă a simțit încă din perioada adolescenței faptul că nu se află în corpul potrivit.

Astfel, odată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă, aceasta a reușit să-și împlinească visul de a deveni femeie. În tot acest timp, Amarah a fost întotdeauna susținută de către mama sa, care i-a fost alături încă de la începuturile acestei transformări, care nu au fost deloc ușoară. În prezent, Amarah este un model demn de urmat pentru toți cei care fac parte din comunitatea LGBTQ și nu numai.

Am pierdut sentimentele oamenilor, pentru că nu m-au acceptat sau nu au vrut să mă înțeleagă, familie, prieteni, cunoștințe. Am pierdut încrederea față de mine pe timpul tranziției, pentru că le spui oamenilor «Uite sunt femeie trans», «Super tare», te susțin, dar când ești pe drumul ăla, efectiv realizezi că nu te susține nimeni și că ești pe drumul tău, ești singur, nu te înțelege nimeni, decât tu însuți poți să te înțelegi prin ce treci în perioada respectivă.”, a declarat Amarah.

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Citește și: Cine este Bianca Drăgușanu. „Există o singură competiție: eu cu mine!”

 

Cine a ajutat-o pe Amarah să facă anumite intervenții chirurgicale

Este cunoscut deja faptul că atunci când vine vorba despre astfel de intervenții chirurgicale, pe care și le dorește  Amarah, până când se va simți 100% femeie, sunt destul de costisitoare. Astfel, se pare că în timpul unui live pe Tik-Tok, pe care l-a făcut cu Bianca Drăgușanu, aceasta a fost cea care a ajutat-o să strângă o anumită sumă de bani, pentru operațiile pe care urmează să le realizeze. 

În plus, se pare că  Amarah a fost ajutată în acest sens și de către Eugen Băltărețu (Teddy), un apropiat al artistei Carmen de la Sălciua, care a dorit să-i facă un cadou acesteia pentru că o apreciază foarte mult.

Sunt fericită. Am avut momente când nu am fost, pentru că am disforie de corp, nu îți accepți corpul tău, cum arată, se poate întâmpla la persoanele trans, se poate întâmpla și la băieți, la fete care nu-și acceptă înfățișarea lor. Nu sunt fericită, să zic, 100%, dacă o luăm în procentaj, dar sunt ok cu mine însămi ”, a menționat aceasta.

Amarah este una dintre cele mai controversate și urmărite persoane de pe TikTok, de la acest moment [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Mircea Bravo. „Nu prea știu să vorbesc, chiar dacă pare paradoxal”



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Cine este Liviu Guță. „Eu stau la poze, pentru că oamenii m-au făcut mare!”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat