Anca Sigartău este una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru și film, de la noi din țară. Însă știați că aceasta are trei copii?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Anca Sigartău, ce vârstă are aceasta, dar și ce studii deține. În plus, descoperiți și cum a aflat că suferă de o boală, cu mulți ani în urmă, dar și cum a reușit să o învingă.
Ce vârstă are Anca Sigartău
Anca Sigartău s-a născut pe data de 29 iulie, în București.
Ce studii are Anca Sigartău
Atunci când vine vorba despre studii, Anca Sigartău a urmat Școala de Muzică, dar și Liceul "George Enescu" din București, urmând ca în anul 1985 să fie admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.
Cine este Anca Sigartău
Anca Sigartău este una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru și film, de la noi din țară.
Încă de la vârsta de 14 ani, aceasta făcea parte din corul "Voces Primavera", urmând ca în anul 1989 să primească premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Tinerilor Actori- Costinești, dar și premiul pentru cel mai bun rol de comedie, în anul 1992.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Anca Sigartău a făcut parte și din trupa Teatrului Bulandra din anul 1991, odată cu absolvirea facultății. Lucrurile s-au schimbat puțin odată cu perioada anilor 2007-2008, atunci când Anca Sigartău a devenit prezentatoarea unei emisiuni TV, însă nu și-a neglijat nici pasiunea pentru teatru, motiv pentru care, în același timp, aceasta colabora și cu Teatrul Metropolis.
În prezent, aceasta se ocupă și de regizarea dublajelor în limba română pentru desenele animate realizate de Disney și interpretează vocile unor personaje în aceste desene animate.
Cum a reușit Anca Sigartău să învingă boala de care suferea
În prezent, aceasta are trei copiii și se află într-o frumoasă căsnicie, însă în perioada în care copiii Ancăi Sigartău erau mici, actrița a aflat vestea îngrozitoare legată de boala de care suferea. Cancerul a fost cel care și-a făcut apariția în viața acesteia.
Cu toate acestea, minunile chiar se întâmplă, iar Anca Sigartău a reușit să învingă această boală. Vindecarea sa miraculoasă a avut loc chiar după ce a ținut postul Crăciunului, pregătindu-se astfel, de sfârșitul vieții, conform celor spune de către medici.
„ Eu am povestit despre această întâmplare. În momentul în care am primit un diagnostic care… Adevărul e că nici nu am știut prima oară despre acest diagnostic. Prietena mea știa că eu nu fac tratamentul, soţul ei era medic la Fundeni, și ea a zis că trebuie să îl fac, că nu e de glumit, pentru că lucrurile sunt foarte grave. Și așa am aflat eu, nu am aflat direct de la medic, nu mi s-a spus direct. (…)
După aceea am ajuns în spital și am făcut acel tratament. Și în momentul în care am cerut să plec din spital, medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec. Că este o tumoră care se dezvoltă și a crescut opt centimetri în trei săptămâni pe citostatice și nu este normal. (…)
Atunci a fost momentul când am spus că, cu toate astea, vreau să mă duc acasă. Am știut despre post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul” , a povestit Anca Sigartău .
În ciuda faptului că Anca Sigartău urma un tratament, iar medicii nu i-au recomandat să plece din spital, ținând cont de faptul că tumora pe care aceasta o avea, se dezvolta, actrița a insistat să fie externată, pentru că își dorea să țină Postul Crăciunului.
„ ,Așa am știut eu că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni, nu a fost un regim alimentar, am ținut și eu cum am putut, nu am mâncat lapte, carne, brânză. Am primit foarte multe mesaje că dacă țin post mă fac bine.
Dar nu a fost un deal cu Dumnezeu, că dacă ţin postul mă fac bine. Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult. (…)
Apoi, pe 20 decembrie, când am fost la control, doctorul m-a întrebat unde este tumora, ce am făcut cu ea. I-am zis că îi spun ce am făcut, dar nu o să mă creadă. I-am zis că am ținut post și atât.
Înăuntrul meu, ştiam că dacă Dumnezeu vrea, orice e posibil. Cum să nu crezi? Nu am avut nicio gândire pozitivă când am ţinut postul, ştiam că mor. Nu am făcut niciun pact cu Dumnezeu şi nici nu voi face”, a mai povestit aceasta.