Puțini sunt cei care nu o știu pe Andreea Bălan, însă v-ați întrebat vreodată unde a copilărit și cum a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de la noi din țară? Află acum cine este Andreea Bălan:
Andreea Bălan s-a născut pe data de 23 iunie 1984 în Ploiești. Singură la părinți, frumoasa blondină a început să cânte de la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea tatălui ei. Ulterior, aceasta a urmat cursurile Liceului Ion Luca Caragiale din Ploiești, acolo unde a reușit să obțină nota 9 la examenul de Bacalaureat.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este CĂTĂLIN CAZACU. Biografie: data nașterii, vârstă, profesie, relație
Cine este Andreea Bălan
Andreea Bălan a participat la nenumărate concursuri de muzică, iar la unul dintre ele a fost remarcată de Mihai Constantinescu, cel care a și invitat-o ulterior să participe la emisiunea „BaDa BaNu”, difuzată la vremea respectivă în cadrul postului TVR1.
Aici o cunoaște pe Andreea Antonescu, cea alături de care a lansat proiectul Andre, care s-a dovedit a fi un adevărat succes la nivel național.
În 1999 apare celebra piesă „Liberă la mare”, care a fost interpretată cu mai multe ocazii, inclusiv la Festivalul de la Mamaia, unde a câștigat locul 1. Cele două cântărețe au avut o mare influență asupra adolescentelor, iar trupa Andre a fost poate cea mai ascultată și apreciată din România acelor vremuri.
Citeste si: PORTRET: Cine este ADINA HALAS. Ce nume are în buletin, concurenta de la Bravo ai Stil! Celebrities
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Andreea Bălan, relație de 9 ani cu Keo
Andreea Bălan s-a logodit, pentru prima oară, în anul 2004. Partenerul ei de atunci a fost compozitorul Teo Păcurar, cel alături de care a stat nu mai mult de un an, iar mai apoi au decis să se despartă. Se pare că Teo Păcurar voia ca Andreea să se mute cu el în Bistriţa, unde locuiau părinţii lui, însă artista nu a fost de acord cu acest lucru.
Imediat după despărţire, Andreea Bălan apărea la evenimentele mondene împreună cu Keo, artistul care ar fi ajutat-o să treacă peste despărţirea de Teo. Andreea Bălan și Keo au format un cuplu aproape nouă ani, însă când toată lumea se aștepta să pășească împreună în fața altarului, au anunțat că se despart. Separarea celor doi a fost un subiect extrem de controversat, dat fiind faptul că iubitul ei, Keo, a înșelat-o cu cântăreața Misty.
„Noi am început relația când eu aveam 21 de ani și am stat opt ani împreună. A fost cea mai lungă relație a mea. Nu voiam la 22 de ani o familie, dar mai târziu, pe la 26-27 de ani, am început să pun presiune pe el. Pentru mine a fost un stâlp de susținere. Am învățat foarte multe de la el, fiind cu 12 mai mare decât mine.
Doar că, mai târziu, ne-am dezvoltat amândoi, eu învățasem foarte multe de la el încât eram egala lui și ajunsesem să pun presiune că vreau casă, familie, etc. Tot timpul am vrut familie, dar el abia venise în țară, voia cariera lui aici, începuse să aibă succes și nu-i stătea minte la o familie. El voia să mai copilărească. Eram în puncte diferite ale vieții, deși am făcut o casă împreună.”, a declarat Andreea Bălan într-un vlog.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este DANI OȚIL. Biografie: data nasterii, varsta, ocupație, relații, copii
Andreea Bălan are două fetițe cu George Burcea
După relația eșuată cu Keo, Andreea Bălan l-a cunoscut pe Michael, un pușcaș marin pentru care pleca des în Statele Unite. Nici relația cu el nu a mers, astfel că s-a întors înapoi în țară, acolo unde l-a cunoscut pe George Burcea, viitorul ei soț.
Deși au trăit o frumoasă poveste de dragoste și au împreună două fetițe superbe: Ella Maya în vârstă de 4 ani și Clara Maria de 2 ani, George Burcea și Andreea Bălan s-au despărțit în primăvara anului 2020.
„Am doi copii minunați, două fetițe sănătoase și este important ca atât ea, cât și eu să ne vedem de interesele copiilor că asta este cel mai important acum în relația noastră. Slavă cerului, de două luni mi se permite să iau fetițele în fiecare weekend la mine, în apartament unde stau. Le iau de la grădiniță și le aduc acasă duminică seara”, a declarat George Burcea.
După divorțul de George Burcea, Andreea Bălan și-a găsit fericirea în brațele lui Tiberiu Argint. Cei doi păreau extrem de fericiți împreună și au plecat în mai multe vacanțe împreună, însă au ajuns să se despartă. Despre motivul separării, Andreea Bălan nu a dat niciun fel de detaliu, însă se zvonește că vedeta și-ar fi dorit să ajungă din nou în fața altarului, iar Tiberiu nu ar fi vrut acest lucru.