Află detalii neștiute despre Anna Lesko, una dintre cele mai frumoase cântărețe din România.
Anna Lesko s-a născut pe 10 ianuarie 1979, la Chișinău, în Republica Moldova.
„Eram un adult în copilărie, fapt ce m-a ajutat să cresc organizată și disciplinată. Acum trăiesc în armonie cu mine”, își amintește vedeta.
În copilărie, interpreta a avut probleme la coloana vertebrală, fapt care a determinat-o să practice dansul de performanță, devenind pasiunea vieții sale.
Cine este Anna Lesko
Ce vârstă are Anna Lesko
Anna Lesko a făcut parte dintr-o trupă de balet, ajungând astfel pentru prima dată în România, pentru a susține un spectacol.
Plăcut impresionată de țara noastră, Ana Lesko hotărăște să se stabilească aici. A învățat limba română și a absolvit facultatea de Drept din Bucureşti.
„Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinții mei a fost un șoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin și dintr-o zonă în care educația era mai rigidă. Ca să înțelegi, eu nu am văzut un club toată adolescența mea. Am văzut când am venit în România. Eram într-o relație și partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un club.
Eu am venit în România să cos costume pentru fete și așa am început să dansez. Am rămas aici. O perioadă scurtă de timp am stat la Constanța, apoi m-am mutat în București, unde am început facultatea. Încă nu terminasem clasa a XII-a la Chișinău, dar la momentul respectiv, exista o lege care le permitea basarabenilor să intre la facultate fără a mai da examen de Bacalaureat."- mărturisește interpreta.
Anna Leko- debutul și evoluția în lumea muzicală
În anul 2000, debutează în muzică pe scena Festivalului de la Mamaia cu piesa ,,Cu tine eu".
„Îmi aduc aminte perfect. M-a îmbrăcat Răzvan Ciobanu. Mi-a făcut o ținută foarte frumoasă, un roz pudrat. O bluzită foarte transparentă. Evident, am apărut foarte sexy din prima, cu părul întins. M-a machiat Alex Abagiu. A foarte apreciată apariția mea."
Urmează o colaborare cu Direcția 5, timp de un an de zile.
În anul 2002 lansează primul album, ,,Flăcări", care include cea mai populară piesa a artistei ,,Ard în flăcări", iar în 2003 pe cel de-al doilea, intitulat ,,Inseparabili".
Este răsplătită de Casa de Discuri Nova Music cu Discul de Aur pentru cele 35.000 de exemplare comercializate.
Anna Lesko intră apoi în tipurile muzicale cu piesele ,,Lasă-mă să cred" și ,,Anicyka Maya".
Al 5-lea album al solistei, ,,Jocul seducției”, apare în anul 2010 și este la fel de apreciat de fani, piesele ,,Balalaika” și „In My Bedroom”, (prima piesă în limba engleză) devenind hiturile momentului.
Vedeta s-a făcut remarcată în ultima vreme datorită postărilor îndrăznețe de pe Instagram, unde se afișează în ipostaze sexy de câte ori are ocazia.
De curând, Anna Lesko a avut câteva colaborări de succes sub bagheta celebrului producător muzical, Costi Ioniță.
In anul 2010, Ana Lesko a câștigat titlul de ,,Cea mai frumoasă vedetă din România" și a fost în centrul pictorialelor incendiare publicate în reviste de mare impact.
Ceea ce nu se știe despre artistă este faptul că ea își realizează ținutele în stil popular rusesc-senzual, purtate la concerte și în videoclipuri.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Cine este ILONA BREZOIANU. "Noi stăteam în două camere și era foarte mic spațiul pentru patru persoane"
Anna Lesko- cariera în arta plastică
Pe lângă muzică, Anna este pasionată de pictură, având profesori de renume ca Mircea Novac și Sabin Bălașa.
Primul tablou al artistei a fost în vândut cu 3000 de dolari, în cadrul unei expoziții la Muzeul Național de Artă al României.
„Picturile mele arată stările sufletești prin care trec personal: fericirea și tristețea. Dacă ai multă ambiție și voință, crezi în instinctele tale și muncești mult, atunci și satisfacția va fi pe măsură. Nu cred în critica artiștilor de artă. Pictura este prea importantă în viața mea, așa că nimeni n-ar putea să mă despartă de șevalet, pensule și vopsele”, declara Anna, într-un interviu.
Bărbații din viața Annei Lesko
Anna Lesko a apărut în showbiz la brațul miliardarului Irinel Columbeanu, care avea pe atunci 38 de ani. Artista, în vârstă de 17 ani, la vremea respectivă, s-a îndrăgostit nebunește de omul de afaceri, alături de care a format cel mai mediatizat cuplu, timp de 8 ani.
Cei doi s-au cunoscut la o petrecere organizată la Casino Constanța, ea fiind invititată alături de trupa sa de balet din Chișinău.
„Lângă Irinel, am fost foarte fericită. L-am iubit, iar asta a făcut să dureze relaţia noastră mai bine de opt ani. Plus că am fost alături de el în nişte momente foarte grele. Relaţia cu el m-a făcut să completez multe lucruri la personalitatea mea, eu fiind în plin proces de maturizare”, declara Anna despre Irinel.
În timpul relației cu Irinel Columbeanu, interpreta și-a cultivat talentul în domeniul picturii și s-a lansat în lumea muzicală, în anul 2001.
După despărțirea de Irinel Columbeanu, artista a avut o scurtă relație cu Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, apoi și-a găsit fericirea în brațele lui Roger Akoury, patronul unor farmacii.
Au urmat apoi speculații cu privire la posibile relații cu bărbați celebri precum Sabin Ilie, Alin Cocoș, Radu Mazăre, Alex Erbașu, Codin Maticiuc, Liviu Moreanu și Elan Schwarzenberg.
Anna Lesko, viața de familie
Nu de mult, Anna Lesko a divorțat de Adrian Neniță (Dj Vinnie) după ce au apărut imagini cu artista și Mike Diamondz.
După despărțirea de tatăl copilului său, cântăreața a declarat:
„N-am crezut niciodată în mariaj. Mi se pare o instituție perimată. Înainte, avea un scop, familiile își protejau averile. Câtă vreme nu există respect și partenerii nu mai privesc în aceeași direcție, nu mai are rost relația. Eu nu am fost niciodată acea persoană care visa prințul pe cal alb, rochie superbă de mireasă. Nici vorbă. Eu am crezut și cred în continuare în respect, oamenii să se iubească, să fie acel ”foc”. Rețeta este cum să întreții o relație. Așa, în teorie, aș putea să vorbesc până mâine, dar practic e mai greu.
Eu nu mă ancorez în trecut niciodată. Nici în viața personală, nici în restul lucrurilor. Mergem înainte. Îmi asum ce s-a întâmplat în trecut și mergem mai departe. Sunt deschisă către iubire, noi senzații la nivel emoțional. Sunt optimistă. Am avut momente când am clacat, dar mi-am dat seama că tot la mine sunt soluțiile, că trebuie să mă calmez, să mă reculeg."
Anna și Adrian au împreună un băiat, pe nume Adam, în vârstă de 7 ani, pe care artista îl educă într-un stil mai „milităros".
„Cu Adam mai am momente când îl cert, pentru că sunt dăți când exagerează, nu mă lasă în pace, dar cu el merge cu dialog. Pare că înțelege, mai puțin când e vorba de noțiunea timpului. Încă nu știe ce înseamnă o oră și dacă îi zic să mă lase o oră, că am puțină treabă, vine din 5 în 5 minute să mă întrebe dacă am terminat. Câteodată, mă amuză, dar câteodată, am treabă.
Bine, și eu sunt învățată cu educația strictă a părinților mei și fac militărie cu el. Știu că sunt toată ziua cu gura pe el, micuțul, dar cred că mai bine acum cât e mic, decât mai târziu. Nu-mi plac părinții care spun că e prea mic copilul ca să înțeleagă. Trebuie să-i explici de mic."- spune artista
În prezent, Anna Lesko se declară o femeie împlinită, atât din punct de vedere profesional, cât și personal, fiind invidiată pentru o silueta perfectă pe care o afișează.
„Eu nu am fost niciodată grasă sau mai plinuță. Nici când am fost însărcinată. Cel mai mult cred că am oscilat cu un kilogram, maximum două, dar care nici nu se observă. Am aceleași haine de acum 1.000 de ani. Poate mi s-a modificat un pic corpul după naștere. Am observat că anumite rochii îmi vin acum fixe la torace, dar atât. Poate și pentru că eu nu mănânc carbohidrați în mod excesiv. Nu sunt genul de femeie care să mănânce zilnic pâine, paste sau pizza. Mănânc paste o dată la ceva timp. În rest, mănânc doar ce gătesc eu. Mă bazez foarte mult pe legume. Singurele dăți când nu mai țin cont sunt atunci când am pofte de ceva anume, dar după, revin la stilul meu alimentar. Am norocul că și dacă pun două kilograme, le pun uniform."- explică artista într-un interviu.