Cine este Antoneta Galeș. „După mine, fericirea înseamnă înțelepciunea de a trăi, capacitatea de a fi mulțumiți cu viața noastră, starea de bine și de satisfacție”

Cine este Antoneta Galeș
Cine este Antoneta Galeș

Antoneta Galeș este scriitoare, specialist în resurse umane, trainer și coach și consultant.

Află din rândurile următoare cine este mai exact Antoneta Galeș și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperă mai multe detalii legate de relația pe care aceasta o are cu fiica sa, Ada Galeș.

Cine este Antoneta Galeș

Citește și: Cine este Sânziana Negru. “E ceva din mine care spune: aici e locul tău!”

Cine este Antoneta Galeș
Cine este Antoneta Galeș[Sursa foto: Facebook]

Antoneta Galeș, în vârstă de 52 de ani, este o scriitoare română, originară din Brașov. Din punct de vedere personal, nu se cunosc foarte multe detalii despre aceasta, dar din punct de vedere profesional, Antoneta Galeș se poate mândri cu un CV stufos pe care l-a de-a lungul anilor datorită experienței sale de a lucra cu oamenii.

Antoneta Galeș este licențiată în proiectare și producție de mobilier din cadrul Universității Transilvania din Brașov, iar ulterior a absolvit diplomă de master în resurse umane, dezvoltare și comunicare din cadrul

Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.

Astfel, Antoneta Galeș este expert în resurse umane cu o experiență de 25 de ani în recrutare și training. De-a lungul carierei sale a condus un departament de resurse umane într-o corporație, a fondat o companie care se ocupă cu training, coaching și ateliere în domeniul fericirii și a urmat mai multe cursuri de formare în domeniu.

Mai mult decât atât, Antoneta Galeș este autoarea unei cărți de dezvoltare personală intitulară „Caietul fericirii” și a volumului „neFericirea noastră cea de toate zilele”. De asemenea, scrie romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott.

Pe lângă toate cele menționate mai sus, scriitoarea este și antreprenoare în cadrul unui atelier de produse de beauty artizanale.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Astfel, cu o experiență profesională  vastă, Antoneta Galeș are un scop bine definit: acela de a-i ajuta pe oamenii care apelează la serviciile sale să descopere calea către fericire.

Consider că fiecare are dreptul de a-și alege definiția  FERICIRII  și cred că tocmai aici este provocarea. Dacă alegem să credem că fericire înseamnă bucurie sau euforie continuă, ne prindem singuri în capcană.

După mine, fericirea înseamnă înțelepciunea de a trăi, capacitatea de a fi mulțumiți cu viața noastră, starea de bine și de satisfacție. E un fel de împlinire, de liniște și de echilibru .”, a scris Antoneta Galeș pe blogul său personal.

Pe lângă pasiunea pentru scriitură, Antoneta Galeș este foarte pasionată și de citit, lucru pe care l-a moștenit de la mama sa, conform afirmațiilor sale.

Mama a citit enorm. O vedeam cu o carte în mână de fiecare dată când avea puțin timp liber. Cititul este o moștenire .”, a declarant Antoneta Galeș în cadrul unui articol.  

Antoneta Galeș are două fiice

Cine este Antoneta Galeș
Cine este Antoneta Galeș[Sursa foto: Instagram]

Antoneta Galeș se poate mândri cu două fiice superbe de care este extrem de mândră. 

Actrița Ada Galeș este una dintre ele, iar relația pe care aceasta o are cu mama și cu sora ei este una specială, chiar dacă există o diferență semnificativă de vârstă între ele.

Suntem de vârste diferite și avem provocări diferite, discuțiile între noi sunt «la cald», dezbatem concepte sau povestim despre provocări. Sunt perspective foarte diferite, fiecare vârstă are înțelepciunea ei .”, a declarat Ada Galeș în cadrul unui interviu despre fiicele sale.

Antoneta și Ada Galeș vor participa la un show televizat

Citește și: Cine este Vlad Huidu, soțul Giuliei Anghelescu. „Nu m-am gândit niciodată că o să ajungem în situația asta!”

Citește și: Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor- kanald.ro

Citește și: Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania- stirilekanald.ro

Cine este Antoneta Galeș
Antoneta și Ada Galeș[Sursa foto: Instagram]

Antoneta Galeș o va însoții pe fiica sa, Ada Galeș în cadrul unui cunoscut show de televiziune. Cele două vor face o echipă pe cinste în America, acolo unde își doresc să consolideze relația mamă-fiică și să descopere lucruri noi.

Dincolo de mamă și fiică, suntem bune prietene, ne admirăm și ne susținem reciproc, provocându-ne deseori pentru a descoperi lucruri interesante.”, a spus Ada Galeș la scurt timp după ce s-a aflat că va face echipă cu mama sa.

La rândul său, Antoneta vrea să descopere mai multe lucruri despre oamenii pe care îi va întâlni pe parcursul călătoriei sale, adunând inspirație pentru un viitor roman.

„Vreau să aflu mai multe despre oameni și despre mine în America de Sud. Sunt foarte curioasă, nu am fost niciodată în țările pe care urmează să le vedem și sunt convinsă că va fi o experiență de neuitat. Sunt scriitoare și sunt sigură că voi plasa acțiunea unui viitor roman în America de Sud, așa că voi fi foarte atentă. Mi-aș dori să reușesc să ne bucurăm de șansa de a descoperi o lume și de a cunoaște oameni, în același timp în care vom concura.”, a spus Antoneta Galeș.

 

 



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Cum a reușit Cristina Șișcanu să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii? Prezentatoarea TV a precizat și de cât timp nu și-a mai vizitat rudele: "De peste 9 ani cred că n-am mai fost!"

EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?

Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei

Incendiu puternic în Piața Matache din Bucureşti

Armin Nicoară își dorea ca Georgiana Lobonț să fie nașa copilului. Ce s-a întâmplat, de fapt?

Bianca va izbucni în lacrimi! „Cum poți tu să vii să mă judeci pe mine!” Replicile acide lansate de Daniel vor declanșa reacții aprige în Casa iubirii! Aflați ce se va întâmpla, sâmbătă, 21 decembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies