Cătălin Botezatu este un cunoscut și apreciat creator de modă din România. Celebrul designer se bucură de o carieră de succes, afacerea sa fiind cunoscută atât în țară, cât și în străinătate.
Cătălin Botezatu, în vârstă de 55 de ani, se numără printre cei mai celebri creatori de modă din țară, și nu numai.
Cătălin Botezatu, dezvăluiri din perioada copilăriei
Copilăria creatorului de modă a fost marcată în mare parte de duritatea mamei acestuia, care și-a dorit mereu să învețe cât mai bine. Cătălin Botezatu o numește în spirit de glumă, „căpitanul”, pentru că primea câte o bătaie în perioada în care era doar un adolescent, atunci când ieșea cu prietenii și consuma alcool.
„Copilăria mea nu a fost cine știe ce… Provin dintr-o familie super, super ok, cu posibilități financiare, dar am avut o educație foarte spartană, foarte drastică. Ceea ce a însemnat formarea mea ca om și atunci fiind copil nu înțelegeam, dădeam vina pe mama mea că era foarte rea cu mine și că era mult prea severă. (…) Mama nu avea cultura asta să mă lase să fac sport, la ea era carte și iar carte. Am făcut un liceu de matematică-fizică, secție matematică-fizică, am dat treapta întâia, treapta a doua, erau doar 36 de locuri, bătălie… mai rău ca la o facultate în zilele noastre. Trebuia să intru și cu notă mare că nu era așa să intru cu cinci și gata. Nu, că ne făceam de râs dacă luam notă mică”, a declarat Cătălin Botezatu pentru Fanatik.ro.
Citește și: Reguli de stil cu Adina Buzatu si Catalin Botezatu. „Există tendința românilor să cumpere mult.”
Cătălin Botezatu a menționat că nu și-a trăit adolescența în modul în care dorea cu adevărat să o facă, din cauza fricii pe care o avea pentru mama lui. Creatorul de modă își amintește că atunci când mergea la petreceri și consuma alcool, când ajungea acasă primea bătaie.
„Nu aveam cum pentru că era acasă căpitanul, n-aveam ce să fac, mama adică. Că tata a fost foarte permisiv cu mine, ca băieții eram așa, ne înțelegeam. Bine îmi mai spunea: Ai grijă că te bate mă-ta. Mai mergeam la petreceri, mai beam. (…) Uneori plecam mangă, nu vrei să știi de câte ori am ajuns acasă în patru labe și am dat la boboci prin toată casa. Și mâncam a doua zi o bătaie”, a mai adăugat el.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: „Iau medicamente.” Cătălin Botezatu, din nou pe mâna medicilor. Care este cauza
Cătălin Botezatu, despre disciplina învățată acasă
Designerul a mai susținut în trecut că a fost crescut și de mătușile sale, nu doar de mama sa.
”Probabil, aș fi fost un bărbat lipsit de manieră, de o educație deosebită. Am crescut cu muzică simfonică, datorez educația mătușilor mele. Iar mama mi-a oferit o educație spartană. Dacă nu primeam această educație, nu aș fi fost bărbatul care sunt acum”, a povestit vedeta pentru Denise Rifai în cadrul emisiunii ”40 de întrebări” de la Kanal D.
Totodată, Cătălin Botezatu îi este complet recunoscător mamei sale pentru tot ce l-a învățat, pentru disciplina pe care o are și în prezent. Designerul a mai menționat faptul că cea mai mare umilință prin care a trecut a fost în momentul în care mama sa l-a pus să perie până la vârsta de 18 ani, ciucurii de la covor.
”Îi mulțumesc mamei că mi-a dat viață, că a suferit, că a plâns alături de mine, că a stat deasupra mea ca un înger. Apropo de educație, uite, m-a învățat să mănânc mâncare sănătoasă. Și acum vine la atelier și-mi aduce mâncare sănătoasă. Ea reprezintă totul pentru mine! Cea mai mare umilință mi se părea, până la 18 ani, să perii ciucurii de la covor. Sau mă trimitea să încarc sifoane. Sau mă trimite la piață să cumpăr cele mai bune zarzavaturi. Chiar dacă eu le luam pe cele mai proaste, după, mă trimitea din nou. Eu îmi luam dulciuri. Eram tras de perciuni până de-abia mă puteam ridica pe vârfuri”, a rememorat bărbatul de 54 de ani, care a recunoscut că a mâncat și bătaie în copilărie, uneori, cu cartea ”Codului bunelor maniere”, a mai spus el.
Cătălin Botezatu, mărturisiri despre marea lui iubire
Cătălin Botezatu, invitat în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, a ales să își deschidă sufletul în fața oamenilor, vorbind despre o mare iubire pe care a avut-o acum mulți ani pentru Dana Opşitaru, un manechin de succes, la finalul anilor 1980. Creatorul de modă și-a cunoscut marea iubire la vârsta de doar 19 ani. Deși Dana Opșitaru era cu 9 ani mai în vârstă, era căsătorită și avea un copil, Cătălin Botezatu a făcut tot posibilul să ajungă la ea. Ulterior, Dana și-a părăsit soțul pentru Cătălin Botezatu și au avut o relație care a durat șapte ani.
“Un săgetător se îndrăgostește mereu cu adevărat. Întotdeauna are impresia că e ultima iubire, dar mereu vine una nouă la fel de pasională. Săgetătorul face aceeași greșeală în fiecare relație, deși spune că nu va mai face. Am iubit-o cu adevărat și o iubesc în continuare într-un sertăraș pe Dana. Ea înseamnă mai mult decât orice pentru mine. M-a sunat astăzi și m-a certat că nu am sunat-o mai des. Și-a pus o amprentă pozitivă pe bărbatul pe care îl privești acum. Am iubit multe femei și sper să se mai întâmple asta”, a spus Cătălin Botezatu.
Este sau nu Cătălin Botezatu homosexual
Cătălin Botezatu a recunoscut în cadrul aceleiași emisiuni că nu este homosexual, și că nu are o imagine care ar trebui spălată, pentru că indiferent care ar fi, este una asumată și curată. Totodată, Cătălin Botezatu a explicat faptul că este deranjat de aceste insinuări și întrebări legate de orientarea lui sexuală.
“Acum chiar mă ridic și plec. Am glumit, măi. Te-ai speriat? E o tâmpenie. De ce ar trebui să mă justific, de ce o femeie sau un bărbat ar trebui să se justifice că este bisexual. Femeile au voie, un bărbat nu. Nu este cazul meu. Sunt multi bărbați care nu își asumă. Nu avem o societate care să accepte. Nu am cum să mă justific în fața unor astfel de prostii. Am foarte mulți prieteni gay sau bisexuali care nu fac rău. Dacă nu deranjez fonic și prin prezență, de ce să îi catalogăm", a mai spus el.