Karmen Minune este persoana care pune familia pe primul loc, iar o persoană îi este mereu prioritară.
În cel mai recent podcast mișto By Bursucu, a fost invitată Karmen. Aceasta este una dintre cele mai apreciate artiste, la acest moment, însă totodată trece și printr-o perioadă dificilă, dat fiind faptul că s-a despărțit de soțul său, cu care are și o fiică. Cu toate acestea, printre altele, aceasta a dezvăluit și care este cea mai importantă persoană din viața sa.
Cine este cea mai importantă persoană, din viața lui Karmen Minune
Cine este cea mai importantă și prețioasă persoană, din viața lui Karmen Minune?
[Sursa foto: Facebook]În cadrul podcast-ului menționat anterior, Karmen a primit o întrebare: „Cine este icoana lui Karmen?”, iar răspunsul tinerei a fost unul direct, fără să fie nevoie să stea prea mult pe gânduri. Persoana care i-a dat viață, cu care a trecut prin cele mai dificile momente din viața sa, care îi este alături indiferent de orice, pe care o sună indiferent de oră, pe lângă celelalte persoane din viața sa.
„Mama, e simplu. E persoana pe care o sun când mă trezesc și o sun înainte să adorm și încă o dată la mijlocul zilei să văd ce face, cum e, dacă e bine, e persoana care când mi-e rău și nu știu ce pastilă să iau, o sun și e mama, una singură în lumea asta.”, a spus Karmen.
De asemenea, a fost precizată și perioada tulbure prin care familia Minune a trecut, atunci când mama lui Karmen a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, pentru a se vindeca și a se pune înapoi pe picioare, pentru copiii și soțul său. Cu toate acestea, Karmen a precizat că aceste lucruri mai puțin bune din viața sa, i se șterg din memorie, odată cu trecerea timpului.
„Eu am o chestie, lucrurile pe care nu vreau să le am în creierul meu și să nu le accesez niciodată, le uit, mi se șterg din memorie.”, a adăugat aceasta.