Cine este Cerasela Rogen. "Nu îmi dădea să mănânc și mâncam din coșul de gunoi din fața blocului. Eram elevă și nu aveam de unde să iau de mâncare."

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară. Însă știați că aceasta a trecut prin clipe grele?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact   Cerasela Rogen și cum a ajuns să se bucure de succesul pe care îl are, în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și clipele grele prin care aceasta a trecut, încă din copilărie, dar și cum a reușit să aducă pe lume, copilul mult dorit, după ce medicii i-au spus că nu o va putea face niciodată.

 

Cine este Cerasela Rogen

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară.

În plus, aceasta este cunoscută și pentru faptul că este speaker motivațional și antreprenor.

Cerasela Rogen s-a aflat într-o căsnicie timp de 24 de ani, iar ulterior a ales să divorțeze de partenerul său, cu care în prezent are doi copii. Aceasta a susținut faptul că a avut nevoie de 10 ani, pentru a putea lua o astfel de decizie.

Cu ce se ocupă Cerasela Rogen

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Cuza de la Noaptea Târziu. "Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele"

Clipele grele prin care a trecut Cerasela Rogen în copilărie

În ciuda succesului pe care Cerasela Rogen îl are în prezent, în cariera sa, aceasta a avut parte de o copilărie nu tocmai fericită. Chiar aceasta a vorbit despre experiențele sale neplăcute de la o vârstă chiar foarte fragedă, experiențe cauzate de mama sa vitregă, cu care tatăl său și-a refăcut viața.

Printre experiențele total neplăcute prin care a trecut  Cerasela Rogen în copilărie, se află și faptul că a fost lăsată înfometată, ceea ce a determinat-o chiar să se hrănească din coșul de gunoi, aspect declarat de aceasta în cadrul emisiunii „În Oglindă”, prezentată de către Mihai Ghiță, pe canalul de YouTube „theXclusive”, Kanal D.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

„Am avut o mamă vitregă ca în povești, care a fost extrem de violentă cu mine. M-a tăiat la gât cu cuțitul, mi-a ars hainele cu acid. Nu îmi dădea să mănânc și mâncam din coșul de gunoi din fața blocului. Eram elevă și nu aveam de unde să iau de mâncare.

Făcuse un sistem cu un lacăt pe un frigider și ăsta a fost lucrul pe care îl binecuvântez. Din toate lucrurile astea, am ajuns un om care să știu cum să ajut ceilalți oameni.

Mi-a ars hainele cu acid. Luase acid de mașină și îmi stropise toate hainele din dulap. Nu puteam să închid nimic, îmi deschidea orice agendă. Dacă venea cineva să mă ia în oraș sau să mă caute, când eram adolescentă, îl gonea. Făcea tot ce putea să mă lovească din toate punctele de vedere.”,  a mărturisit Cerasela Rogen.

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este soția lui Romică Țociu. “Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc. Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea"

Motivul pentru care Cerasela Rogen a trecut prin aceste experiențe neplăcute în copilăria sa, sunt legate de traumele pe care mama vitregă le-a avut în adolescență. Se pare că acesteia îi fusese luat dreptul de a-și crește propriul copil, iar de aici până la a respinge fiecare copil din preajma sa, nu a fost decât un pas.

„Problemele au apărut după ce s-au căsătorit legal. Până atunci a fost extrem de drăguță. Când s-au căsătorit legal, și-a arătat o altă față.

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Am aflat mult mai târziu că avea niște traume groaznice în viața ei, mi-a părut rău, dar am aflat târziu. Avea probleme psihologice grave și mă ura pentru că povestea din spatele ei, aflată mult mai târziu, a fost că a fost violată la 15 ani de soțul surorii ei, la care venise la liceu (…) cu care a rămas însărcinată și ei au preluat copilul ca și când ea a fost cu vreun băiat și ar fi făcut acel copil la 15 ani și i-au înfiat fetița. De atunci, ura orice copil pentru că ea nu putea să își crească copilul și nu l-a declarat niciodată.”, a declarat  Cerasela Rogen.

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Gina Bradea. “Îmi place să fiu întotdeauna printre cei mai buni”

 

Cerasela Rogen a devenit mamă în urma unei minuni

Cerasela Rogen a trecut prin multe încercări, timp de 3-4 ani pentru a deveni mama, medicii spunându-i faptul că nu va putea deveni mamă niciodată. Aceasta a reușit într-un final, însă din păcate, bucuria nu a durat pentru prea mult timp, Cerasela Rogen pierzând o sarcină chiar la doar 8 săptămâni:" În momentul ăla mi-a căzut Cerul în cap !”, a declarat aceasta.

Cu toate acestea, o minune a făcut ca aceasta să rămână însărcinată și să reușească să aducă pe lume copilul mult dorit. Cerasela Rogen s-a rugat foarte mult, iar Dumnezeu a ales să-i ofere bucuria pe care și-o dorea de mulți ani:" O măicuţă mi-a binecuvântat pântecul!", a dezvăluit aceasta.

Cerasela Rogen este unul dintre cei mai cunoscuți lifecoacheri transformaționali de la noi din țară [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Laurențiu Duță. „Eram la panoul de onoare al şcolii. Îmi spunea că din când în când mai trecea să-mi vadă poza."



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Cine este Cuza de la Noaptea Târziu. "Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele"

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat