Cine este Costel Constantin. „Am jucat în mai mult de 80 de filme de-a lungul carierei mele!”

costel constantin actor
Costel Constantin

Costel Constantin este unul dintre cei mai apreciați actori români. De-a lungul carierei sale impresionante, artistul și-a demonstrat talentul în fața fanilor, atât pe scena de teatru, cât și în filme, în spatele camerelor de filmat.

Actorul se mândrește cu o carieră actoricească de peste 50 de ani, absolvind în anul 1964 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Datorită talentului său nemărginit, Costel Constantin a primit titlul de societar de onoare al Teatrului Național București.

 

Ce vârstă are Costel Constantin

costel constantin

Actorul are onorabila vârstă de 80 de ani și se poate mândri cu o viață de succes. La începutul carierei, actorul a jucat la Teatrul Național din Iași. În anul 1969, a devenit actor al Teatrului Național București, unde a avut ocazia să interpreteze roluri importante, în piese extrem de iubite de către public. De-a lungul carierei sale, Costel Constantin a jucat în filme celebre, care i-au adus succesul, dar și aprecierea fanilor. A fost omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, la cea de-a 15-a ediţie a Galei Premiilor Gopo din anul 2021.

„Pentru mine este o mare bucurie că s-au gândit să-mi ofere acest premiu, că am ajuns în situaţia ca ei să considere că merit acest lucru. Pentru că am jucat în mai mult de 80 de filme de-a lungul carierei mele.”,  a declarat Costel Constanin.

Cu toate că nu a renunțat la cariera sa până la o vârstă admirabilă, actorul a mărturisit că în trecut, obișnuia să se relaxeze pescuind împreună cu alți colegi de la teatru. În prezent, Costel Constantin a dezvăluit că este pasionat de agricultură, domeniu pe care a început să îl stăpânească destul de bine, de când are o întreagă livadă.

„Singurul meu hobby e căsuța pe care o am la Breaza, unde am plantat 80 de pomi fructiferi și toate plantele din lume, chiar și coacăze, mure, zmeură. Mi-am cumpărat tot felul de cărți și studiez horticultura”, a povestit actorul.

Familia lui Costel Constantin

costel constantin varsta

Ce vârstă are Costel Constantin

[Sursa foto: Captură YouTube]

Actorul trăiește o poveste de dragoste desprinsă din filme, de peste 50 de ani, alături de Mihaela Constantin. În tinerețe, artistul și-a cunoscut actuala soție la un hotel, unde aceasta era recepționeră. După ce a invitat-o la dans, cei doi s-au îndrăgostit și au format un cuplu. Cei doi au împreună doi copii, de care sunt foarte mândri. Actorul a reușit de-a lungul vieții să îmbine viața personală cu cea profesională, dedicându-se atât carierei, cât și familiei.

„Am obiceiul acesta să îmi iau nevasta de mână și să mergem 10 kilometri pe zi. Eu găsesc că factorul psihologic este foarte important. Contează enorm.”, a declarat actorul.

Costel Constantin s-a retras din viața actoricească

cine este costel constantin

Cine este Costel Constantin

[Sursa foto: wowbiz]

Citește și: Cine este Cătălin Bordea. „Mama mea avea 16 ani. Nici n-a vrut să audă de mine, a dorit să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta

Citește și: Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor - wowbiz.ro

Citește și: Unchiul lui Vlad Băltățeanu, DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE în momentul audierii nepotului său. Întrebarea care l-a pus în dificultate și RĂSPUNSUL NEAȘTEPTAT: "Cât am stat o lună la ei..." - radioimpuls.r

După mai mult de jumătate de secol dedicat celei mai mari pasiuni ale sale, actoria, Costel Constantin a decis că este timpul să se retragă din această industrie. În urmă cu câteva zile, actorul Lari Giorgescu a făcut anunțul care spunea că marele actor Costel Constantin a jucat pentru ultima oară pe scenă.

„Acum 10 ani, în luna iunie, aveam premieră, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, cu spectacolul Omul care a văzut moartea. Atunci nu îmi puteam imagina că va ajunge la 225 de reprezentații. Iar faptul că în tot acest timp distribuția a rămas neschimbată, a reușit să transforme membrii spectacolului într-o adevărată familie. Aseară am avut ultima reprezentație. Motivele țin de etica profesională a unui artist. Se pare că actorul Costel Constantin și-a propus să se retragă la minunata vârstă de 80 de ani și la nu mai puțin de 60 de ani de teatru. Vă mulțumesc, domnule Costel, pentru ceea cea am trăit alături de dvs. pe scena!”, a declarat Giorgescu.

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este medicul Valeriu Gheorghiță. “Nu e o relație ascunsă!”

Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Unde au apărut Kate Middleton și prințesa Charlotte FOTO WOW

Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE în momentul audierii nepotului său. Întrebarea care l-a pus în dificultate și RĂSPUNSUL NEAȘTEPTAT: "Cât am stat o lună la ei..."

Cornelia este femeia de 44 de ani din Galați, ucisă de propriul soț. Aceasta ar fi fost victima violenței domestice. Mama sa spune că nu o putea vizită

Horoscop miercuri, 14 octombrie 2026. Zodia care primește o propunere de a pleca din țară. O singură decizie îi poate schimba complet viitorul

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro