Cristina Ștefania este o cântăreață și o dansatoare de la noi din țară. Cum a ajuns iubita lui Speak cunoscută?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Cristina Ștefania, dar și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa.
Cine este Cristina Ștefania
Cristina Ștefania Codreanu este o tânără în vârstă de 25 de ani care a ajuns cunoscută datorită talentului său artistic.
Născută în data de 25 decembrie 1996, în Galați, Cristina Ștefania a declarat în nenumărate rânduri că are o puternică latură artistică. Acest lucru a făcut-o să urmeze cursurile Liceului de arte „Dimitrie Cuclin”, din Galați, unde și-a dezvoltat foarte mult latura artistică.
Cum a ajuns Cristina Ștefania cunoscută
Încă de mică, frumoasa șatenă era pasionată de muzică și dans. În cadrul unui podcast, Ștefania a declarat că a făcut dans sportiv timp de 4 ani, dar nu a fost deloc atrasă de acest gen de dans deoarece ea își dorea să se exprime
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„ Totul a început cu dansul sportiv pe care l-am făcut în 1-4. Timp de 4 ani am făcut dans sportiv. Detestam din adâncul sufletului dansul sportiv. Să îl fac eu mi s-a părut îngrozitor. Voiam să simt eu controlul dansului, iar la dansul sportiv nu puteam. ”, a declarat vedeta.
Astfel, odată ajunsă la liceu, încurajată de părinții săi, Cristina Ștefania a descoperit dansul modern și s-a dezvoltat foarte mult pe plan artistic.
În 2015, tânăra s-a mutat la București și a început să se învârtă tot mai mult în lumea artiștilor.
Cristina Ștefania a dansat alături de cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, printre care se numără INNA, Elena Gheorghe, Smiley, Fly Project și Randi.
De unde a moștenit Cristina Ștefania latura artistică
Citește si: Cristina Ștefania este însărcinată? Iubita lui Speak, cu burtica la vedere
Ștefania este singură la părinți, iar acest lucru a făcut să aibă parte de toată iubirea și sprijinul familiei. Tânăra artistă a declarat că are o relație specială cu părinții săi. Mai mult decât atât, vedeta a mărturisit în cadrul unui podcast că de la ei moștenește latura artistică.
„ Principala mea dragoste pe partea artistică a fost muzica. Muzica a fost prima dragoste, dar tata este talentat la desen, iar de la el am moștenit asta. Mama e cu dansul .”, a declarat Ștefania.
Cristina Ștefania și Speak formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri
Citește si: NOUTATE: Speak și Ștefania, hotărâți să devină părinți! Cei doi au dezvăluit numele viitorului copil
Cristina Ștefania și Speak sunt împreună de mai bine de 5 ani. Cei doi formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc, iar povestea lor de dragoste a luat naștere datorită unei pasiuni comune: muzica.
Ștefania l-a întâlnit pe Speak la o filmare a unei piese de-a artistului. De atunci, cei doi au descoperit că au multe lucruri în comun și au hotărât să formeze un cuplu. În 2020 Speak a cerut-o în căsătorie pe Ștefania în cadrul unui reality-show concurs la care au participat.
Speak a ajutat-o pe Ștefania să evolueze și pe plan profesional. Artistul a descoperit că iubita lui nu este talentată decât la dans, ci are și talent muzical. Astfel, după câteva ore de canto pentru perfecționare și sesiuni de studio, melodiile Ștefaniei s-au bucurat de un adevărat succes.
Mai mult decât atât, iubita lui Speak este o prezență îndrăgită și în mediul online. Tânăra cu forme de invidiat are un canal de YouTube unde postează diverse tutoriale de machiaj și vloguri din viața sa, care îi aduc un venit considerabil.