George Tănase este unul dintre cei mai cunocuți actori de comedie de la noi din țară! Află acum ce vârstă are, unde a copilărit și cum a reușit să cucerească publicul cu numerele de stand-up.
George Tănase s-a născut pe data de 25 aprilie 1993 în Măcin, județul Tulcea. A absovit Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea, iar în 2014 școala de televiziune „Intact Media Academy” din București. În același an, George Tănase a participat la emisiunea „Tânăr și nedumerit”, difuzată la ZU TV, iar mai apoi a apărut pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.
Cine este George Tănase
Cum a arătat copilăria lui George Tanase
Cu amuzament, actorul a precizat că mama lui îi aplică câte o bătaie în copilărie “atunci când era nevoie”, conform spuselor lui.
„Eu am crezut că o să mă descurc să fac bani fără să afle părinții mei.
Cum făcut George Tănase primii pași în carieră
În anul 2016, acesta a participat la emisiune IUmor, acolo unde a reușit să cucerească publicul cu numerele sale de comedie și să ajungă în finală. La doar doi ani distanță, George Tănase a apărut din nou în platoul show-ului de umor, de data aceasta ca invitat special, numărului lui de stand-up impresionându-l în adevăratul sens al cuvântului pe Mihai Bendeac, juratul care l-a și îndrumat
ulterior să facă parte din echipa proiectului „În puii mei”. Tânărul a participat și la alte emisiuni precum „Agenția VIP” și „Răi da' buni”.Pe lângă aparițiile în diverse emisiuni televizate, actorul de comedie face furori și pe internet, mai exact pe YouTube, acolo unde este urmărit de un număr impresionant de fani. George Tănase realizează diferite filmulețe în care imită anumite tipologii de personaje din lumea mondenă românească, iar pentru acest lucru este foarte apreciat, în special de tineri.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cum arată George Tănase în copilărie
Succesul lui George Tănase a venit după participarea la emisiunea iUmor, experiență despre care mărturisește că l-a marcat, mai ales pentru faptul că l-a cunoscut pentru prima oară pe Miahi Bendeac, idolul lui.
„Am fost foarte emoționat când l-am văzut prima oară pe Mihai, mai ales că trebuia să mă jurizeze. E un om pe care îl respect, dar un actor pe care îl divinizez. E unul dintre cei mai mari actori dați de România vreodată. Mă bucur mult că l-am întâlnit. Sentimentul a fost foarte plăcut, dar mai mult dect realizarea visului, cred că a fost drumul pe care l-am parcurs până acolo”, a
spus comediantul.Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este DANA NĂLBARU, soția lui Dragoș Bucur
Ce studii are George Tănase
Cine este iubita lui George Tănase
George Tănase trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Lorena Pancu. Cei doi formează un cuplu de peste 5 ani de zile, chiar dacă nu se afișează prea des pe rețelele de socializare. George și Lorena se iubesc foarte mult și petrec aproape tot timpul împreună, tânăra făcând parte și din câteva videoclipuri de-ale comediantului.
Actorul a declarat, în urmă cu mai mult timp, că iubita lui îl susține în absolut orice, drept pentru care nu de puține ori a fost chiar „cobaiul glumelor sale”, fiind prima persoană care testează umorul numerelor de stand-up.
„George de obicei vine cu ideea, iar eu îi mai vin cu o idee și el cu o idee și ne completăm”, a spus iubita lui George Tănase în cadrul unei emisiuni televizate.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este ANDREEA BĂLAN. Biografie: data nașterii, vârsta, carieră, relații, copii
George Tănase, prezentatorul matinalului „Dimineața cu noi” de la Kanal D
Actorul de comedie face parte din proiectul „Dimineața cu noi”, emisiune pe care o prezintă alături de Bursucu și Viviana Sposub, finalista sezonului 7 „Bravo, ai stil! Celebrities”.
George Tănase poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 8:00, imediat dupa „Ştirile dimineţii”, la „Dimineaţa cu noi”, emisiune care aduce energie şi voie bună în casă.
Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase sunt nerabdători să fie alături de telespectatori în fiecare dimineaţă, cu informaţii relaxate, glume ca între prieteni, sfaturi din partea unor specialişti în diferite domenii de interes, precum nutriţia, sportul, sănătatea. Nu vor lipsi din emisiune recomandările de petrecere a timpului liber, reportajele sau intervenţiile realizate special pentru „Dimineaţa cu noi”, comentarii referitoare la cele mai bizare ştiri ale zilei, muzica bună, invitaţii aleşi pe sprânceană şi multe alte suprize ce aşteaptă să fie dezvăluite.
„Abia aștept să-mi beau cafeaua alături de telespectatori! Să povestim, să glumim, să radem și, bineînțeles, să învățăm lucruri noi. O vorbă din popor spune că ziua bună se cunoaște de dimineață, iar noi vom încerca să respectăm această mostră de înțelepciune populară”, a declarat George Tănase.