Citește mai jos cine este Iancu Sterp, fratele mai mic al lui Culiță Sterp. Cum a ajuns cunoscut în România și cu ce se ocupă tânărul în prezent.
Iancu Sterp este fratele mai mic al lui Culiță Sterp și a devenit cunoscut în mediul online odată cu participarea la mai multe emisiuni TV.
După ce Culiță Sterp a devenit cunoscut la nivel național, întreaga familie a ajuns celebră pe rețelele de socializare și nu numai. Printre membrii familiei, Iancu și-a făcut repede loc pe Instagram, dar și pe Tik-Tok și pe YouTube.
Cine este Iancu Sterp
Iancu Sterp s-a născut la data de 28 octombrie 1998 în Tuștea, județul Hunedoara.
„Când eram însărcinată cu Getuța în două luni, pe tatăl ei l-a arestat la Poarta Albă, la Constanța. Am stat toată vara cu copiii mici, cu Ileana și cu Culiță...Culiță
Am luat fata în brațe, luai pe Culiță, luai pe Ileana și am luat autobuzul. De la Simeria am luat trenul direct Medgidia. Atunci te-a văzut prima dată (n.r către Geta), de unde să te vadă dacă el era arestat? Eram cu inima împăcată că l-am vizitat. Cam la o lună și jumătate a fost eliberat și el. Să știți că din partea mea, eu i-am iertat orice, din partea lui…el n-a putut. După ce a venit domnul de acolo, l-am făcut și pe Iancu”, povestea Geta Sterp despre primii ani de căsnicie, în care s-au născut cei patru copii.
Iancu Sterp și-a petrecut copilăria alături de frații săi, Culiță, Iancu și Getuța. Familia Sterp se ocupă de mulți ani de creșterea oilor, așa că cei patru copii au fost sprijinul mamei lor pentru a avea grijă de animale și pentru a crea o afacere de succes în care vând produse din gospodărie.
Citeste si: ,,Nu mă gândeam vreodată în viața asta.” Iancu Sterp, despre cum se înțelege mama Geta cu iubita lui, Denisa
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Însă mama Geta și-a dorit ca toți copiii săi să aibă parte de un viitor mai bun, așa că aceștia au fost dați la școală, iar femeia a fost mâna de fier a familiei. Iancu a ajuns să fie student la Agronomie, pentru a se putea ocupa mai bine de afacerea familiei.
În plus, încă din copilărie, Iancu Sterp a fost pasionat de fotbal și a ajuns să joace pentru AS Retezatul Țara Hațegului, iar în ultima partidă jucată în tricoul echipei, împotriva formației AS Măgura Pui 2010, a fost titular și a și marcat un gol în minutul 26. Acum, Iancu Sterp este pasionat de luptele din cușcă și se poate lăuda cu mai multe meciuri câștigate.
Citeste si: Iancu Sterp și-a făcut apariția împreună cu iubita lui, Denisa Coțolan, la nunta surorii sale
Iancu Sterp a fost concurent la Puterea dragostei și Survivor România
În anul 2019, Iancu Sterp a acceptat provocare de a-și cunoaște sufletul pereche, așa că a mers la emisiunea Puterea dragostei. Tânărul s-a îndrăgostit pe loc de Roxana Buzoiu și timp de câteva săptămâni, cei doi au format un cuplu. Relația lor s-a destrămat, iar apoi Iancu a cunoscut-o pe Denisa, tânăra cu care a format un cuplu timp de câteva luni. Cei doi aveau o relație serioasă, însă diferența de vârstă dintre ei și-a spus cuvântul.
În 2020, Iancu Sterp a avut un an intens, după ce a mers la emisiunea Survivor, acolo unde a ajuns să fie unul dintre finaliști. După acest moment, Iancu Sterp s-a lansat și în muzică și a interpretat mai multe piese alături de Costi Ioniță, Bogdan Mocanu și Dodo.
În plus, Iancu Sterp este foarte activ și pe rețelele de socializare, iar filmulețele sale ajuns să aibă milioane de vizualizări pe TikTok și pe YouTube.
Iancu Sterp iubită. Cu cine se iubește Iancu
De câteva luni, Iancu Sterp se iubește cu o fostă colegă de liceu, Denisa Coțolan, și a făcut pasul cel mare, iar de câteva săptămâni, cei doi s-au mutat împreună la Timișoara și au planuri mari de viitor. Dacă relația va evolua la fel de frumos ca până acum, Iancu Sterp nu exclude o nuntă pentru anul 2023. În prezent, doar el și fratele său mai mare, Culiță, nu au făcut pasul cel mare alături de partenerele lor de viață.
Citeste si: Cine este Denisa, iubita lui Iancu Sterp. „O să facem un vlog împreună.”
„Nu vreau să mă laud, dar am cea mai harnică iubire de pe planetă. Am dus-o acasă pe Denisa și se înțelege și cu mama și cu Geta, de acum Geta își ia zborul de acasă, dar spre surprinderea e ok, se înțelege bine cu mama. Nu mă gândeam vreodată în viața asta că o femeie se poate înțelege bine cu mama. Mama Geta e mai dificilă, dar a simțit-o că e ce trebuie, că e o fată cuminte, frumoasă, pentru mine și atunci dacă eu sunt fericit, nu are de să nu fie și ea. Dacă mă ajută Dumnezeu, poate la anul urmez eu după Getuța. Sănătoși să fim și calculați, că e foarte important să avem înțelegere. Dacă nu e înțelegere între oameni, lucrurile o iau razna ”, a dezvăluit Iancu despre viața personală.