Gala de duminică a show-ului matrimonial de la Kanal D a adus în fața telespectatorilor momente emoționante, dar și noi surpize. Toți au fost încântați să îl vadă pe Ionuț Stoica, noul concurent intrat în Casa Iubirii.
Ultima Gală a emisiunii fenomen de la Kanal D i-a ținut cu sufletul la gură pe telespectatori, dar și pe concurenți. Deși nu se aștepta la acest lucru, Radu a fost votat favoritul publicului și a câștigat suma de 5000 de lei!
„Vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor care m-ați votat. Am foarte mari emoții. Nu mă așteptăm, sincer! Promit să mă mențin la fel și să nu vă dezamăgesc. Vă mulțumesc din suflet pentru toate voturile voastre”, a declarat Radu, vizibil emoționat.
Pe de cealaltă parte, Flavius Jucu a fost eliminat din competiție, în urma voturilor celor de acasă. Deși era foarte apreciat și dădea semne că își dorește să o cunoască mai mult pe Dori, telespectatorii s-au oprit din a-l mai vota în momentul în care tânărul și-a pronunțat dorința de a
„Încă de la bun început trebuie să vă mărturisesc că Flavius a avut foarte multe voturi. Din ziua în care a început să spună că își dorește să plece, voturile lui au început să se oprească”, a spus Andreea Mantea, prezentatoarea emisiunii Casa Iubirii.
După eliminarea lui Flavius, concurenții și telespectatorii l-au cunoscut pe Ionuț Stoica, un tânăr care a pășit în Casa Iubirii pentru a-și găsi sufletul pereche.
Citeste si: 2 Mai 2022- Casa Iubirii: Flavius a părăsit competiția! "A fost o experiență super frumoasă”
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cine este Ionuț Stoica de la Casa Iubirii
Ionuț Alexandru Stoica, pe numele său complet, are vârsta de 27 de ani, este din București și a pășit în emisiunea matrimonială de la Kanal D pentru a-și întâlni sufletul pereche. Spune despre el că este vorbăreț, impulsiv și gelos, în sensul că pune mare accent pe fidelitate în relația de cuplu.
Ionuț le-a dezvăluit deja fetelor din casă că se îndrăgostește foarte repede, însă și-ar putea pierde interesul în aceeași timpi dacă lucrurile nu funcționează după bunul lui plac.
„Numele meu este Stoica Ionut, sunt din București, am 27 de ani. Job-ul meu este să fac pizza. Am avut propriul business, dar în pandemie m-am văzut forțat să îl închid și acum colaborez cu diferite restaurante. Sunt zodia Săgetător. V-am văzut pe toate și sunteți foarte drăguțe”, s-a prezentat inițial Ionuț în fața fetelor.
Ionuț Stoica, noul concurent în Casa Iubirii: „Sunt foc de gelos”
Fetele l-au luat imediat la întrebări pe Ionuț, încercând astfel să afle cât mai multe lucruri despre el. Tânărul nu a vrut să le spună dacă a venit în emisiune pentru cineva anume, stârnind interesul domnișoarelor. Misterios și rezervat, Ionuț spune că nu are un tipar anume de femeie și că se îndrăgostește destul de repede.
„Mă îndrăgostesc repede. Îmi place foarte mult jocul de priviri”, a mai spus Ionuț.
De asemenea, Ionuț mărturisește că este foarte gelos, explicând că pentru el acest lucru înseamnă un real act de iubire: „Sunt foc de gelos. Gelozia înseamnă că ții la persoana respectivă, iar dacă nu ești însemană că nu îți pasă. Așa sunt eu! Sunt alții care cred că gelos este prostesc, dar nu este așa”.
Timpul în casa fetelor s-a scurs rapid, iar Ionuț s-a dus să își cunoscă și colegii. Băieții l-au întâmpinat pe noul concurent așa cum se cuvine, însă nu a scăpat și de întrebări. Toți au fost curioși să vadă dacă a pus ochii pe vreo fată până acum sau dacă a venit în emisiune pentru o anumită concurentă.
„Fetele sunt super drăguțe. M-au surpins acum când le-am văzut. Mi-au atras atenția câteva fete, dar nu pot să vă spun acum, din prima. Pentru cineva anume nu am venit”, a spus Ionuț.
Reality show-ul „Casa iubirii", prezentat de Andreea Mantea, poate fi urmărit de luni până vineri de la 10:00 şi 17:00, şi în fiecare sâmbătă şi duminică, de la16:00 şi 19:00, la Kanal D.