Isabella Haziran este o cântăreață îndrăgită, însă nu toată lumea știe detalii despre trecutul ei. Cine este soția lui Luis Gabriel?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Isabella Haziran, dar și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa.
Cine este Isabelle Haziran
Citește si: Cine este Luis Gabriel. ,,Noi doar ne-am cununat”
Isabelle Haziran, pe numele său întreg Francesca Isabelle este o cunoscută cântăreață de manele de la noi din țară.
Ce naționalitate are Haziran
Odată ce a ocupat primele locuri în trending și a oficializat relația cu Luis Gabriel, fanii și-au pus diferite întrebări legate de naționalitatea și originea numelui frumoasei cântărețe.
Invitată în cadrul unei emisiuni, Haziran a oferit mai multe detalii despre naționalitatea sa și despre originea numelui.
„Eu sunt de origine germană, nu în totalitate. Tatăl meu e neamț. Numele de scenă e unul turcesc, l-am căpătat, nu l-am ales eu singură. Haziran înseamnă luna iunie, în turcă. Eram în Turcia, chiar în luna iunie. Erau pancarte peste tot, cu Haziran, numele lunii. Era un festival, a trecut un fotograf, mi-a făcut o poză. Mi-a zis că sunt însorită, ca luna iunie. Toată lumea îmi zice Haziran.”, a povestit cântăreața.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Luis Gabriel și Haziran s-au căsătorit
Citește si: Haziran cere ajutorul fanilor! Ce a pățit partenera lui Luis Gabriel: „ Când m-am trezit am văzut asta”
Luis Gabriel și Haziran formează un cuplu de doi ani, iar relația lor a evoluat într-un mod alert și frumos. Pasiunea pentru cântat i-a adus pe cei doi împreună, iar relația lor este una dintre cele mai apreciate din showbizul românesc. În luna iunie a acestui an, cei doi au devenit părinți pentru prima dată. Frumoasa cântăreață a adus pe lume un băiețel minunat și l-a făcut pe Luis Gabriel cel mai fericit tătic. Zilele acestea au apărut pe conturile lor de socializare și imagini de la botezul și nunta celor doi.
Astfel, chiar dacă nu sunt împreună de mult timp, relația lor a evoluat frumos, iar de curând și-au creștinat băiețelul și au făcut și nunta mult visată.
,,Suntem împreună de un an și jumătate. Iubirea a fost prea mare și nu am mai încăput doar în doi. La noi a decurs totul foarte repede, ne-am și mutat imediat împreună, am făcut și copilul, vrem să facem și nunta. Plănuim să fie peste doi ani”, a declarat Haziran în urmă cu ceva timp. Astfel, visul lor s-a împlinit mai repede decât s-ar fi așteptat, iar în prezent se bucură de venirea pe lume a fiului lor, Joseph Luis Tiago și de pasul important pe care l-au făcut în relația lor, au devenit soț și soție.
Haziran a avut o naștere cu complicații
Citeste si: Luis Gabriel și Haziran au dezvăluit numele și sexul bebelușului!
Iubita manelistului și-a dorit să nască natural, dar din păcate acestu lucru nu s-a putut întâmpla. Astfel, urmând sfatul medicilor, tânăra a hotărât să facă operație de cezariană pentru a-l aduce pe lume pe micuțul Joseph Luis Tiago.
Din fericire totul a decurs bine, iar frumoasa cântăreață a adus pe nume un copil de nota 10 pe care l-a botezat zilele acestea.
„A fost ok operația, a fost pe neașteptate, pentru că eu voiam să nasc natural, dar nu s-a putut. A trebuit să fac cezariană, a fost mai complicat puțin pentru mine. Nu știam la ce să mă aștept, nu mă documentasem deloc despre cezariană, dar totul a fost bine, eu mă simt ok”, a declarat Haziran după naștere.