Iulian Olaru se află printre cei 50 de concurenți participanți la “Insula de 1 milion”. Insă știați că acesta a plecat din România la vârsta de doar 17 ani?
Aflați în rândurile următoare, cine este Iulian Olaru, ce vârstă, kilograme și înălțime are acesta, unde locuiește în prezent și cu ce se ocupă, dar și care sunt gândurile lui în ceea ce privește participarea la “Insula de 1 milion”.
Ce vârstă are Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
Iulian, pe numele său întreg, Iulian Olaru, s-a născut pe data de 20 iulie 1981.
Câte kilograme are Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
În ceea ce privește greutatea sa, se pare că Iulian Olaru, ajunge la 92 de kilograme, in prezent.
Dat fiind faptul că pasiunea sa mare este pentru gătit, se pare că acestuia îi plăcea foarte mult să și mănânce, povestind faptul că la un moment dat a ajuns să cântărească 148 kg, iar bineînțeles că odată cu aceste kilograme au apărut și câteva probleme de sănătate pentru acesta. În momentul în care a ajuns la vârsta de 34 de ani, Iulian Olaru, a decis că este momentul să își schimbe stilul de viață și să înceapă să facă și sport pentru a reuși să scape de kilogramele acumulate în exces.Citește și: Cine este Vlădaia, concurentă la „Insula de 1 milion”. Aceasta a practicat judo!
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citește și: Cine este Alex, concurent la „Insula de 1 milion”. Tânărul a fost crescut de bunică!
Ce înălțime are Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
Concurentul Iulian deține înălțimea de 1.85. Acesta se consideră a fi o persoană cu adevărat învingătoare, însă cu toate acestea există persoane în jurul său care îl pot percepe ca fiind arogant.
Unde locuiește Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
Acesta s-a născut în Bacău, însă din anul 2019 locuiește în București.
Ce studii are Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
În ceea ce privește studiile pe care acesta le deține, se pare că iulian nu a reușit să își termine studiile liceale, însă nimic nu l-a oprit să-și urmeze pasiunea.
Cu ce se ocupă Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
Atunci când vine vorba despre meseria acestuia, se pare că iulian lucrează ca chef bucătar, în prezent, pasiune pe care a descoperit o în anul 2006, atunci când a început ca spălător de vase, însă în doar câteva luni a ajuns să fie chef bucătar. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, Iulian Olaru, și-a încercat norocul în mai multe domenii, atunci când a decis să își deschidă afaceri atât în domeniul construcției, cât și în cel hotelier, însă cu toate acestea, afacerile nu au avut parte de succesul dorit. De asemenea, acesta a lucrat la o fabrică de feliat mezeluri, timp de aproximativ 6 ani, conform WOWbiz. Ba mai mult de atât, în momentul în care a observat că afacerea sa în construcții nu funcționează, în România, acesta a decis să se întoarcă înapoi în Italia pentru a cumpăra fabrica de mezeluri la care lucrase, dar și angajații săi. În ciuda tuturor, nimic nu l-a oprit să-și urmeze pasiunea și să-și descopere și una noua, cea pentru sport.
Cine este Iulian Olaru, concurent la “Insula de 1 milion”
Iulian Olaru se declară a fi un om cu frica de Dumnezeu și cu o mare sensibilitate în ceea ce privește copiii, iar în ciuda faptului că în viața sa, banii reprezintă o necesitate pentru a putea realiza diverse obiective pe care le are, acesta afirmă faptul că tot ceea ce contează cu adevărat în viață, pentru el, sunt calitățile umane, printre care se află și sinceritatea, omenia și transparența.
Concurentul este tată mândru, atât de fată, cât și de băiat. Acesta și fosta sa soție s-au cunoscut în Italia, au făcut cununia civilă în Bacău și nunta tot în Italia, iar în ciuda faptului că relația lor a durat 17 ani de zile, în anul 2017 au decis să pună punct căsniciei și să divorțeze, acela fiind și momentul în care a decis să se întoarcă înapoi în România. În prezent, fata acestuia are vârsta de 18 ani, iar băiatul vârsta de 16 ani, iar cel mai mare regret al său este faptul că nu deține suficient timp pe care să îl petreacă alături de aceștia. În prezent, Iulian Olaru are o relație de 2 ani de zile, iar partenera sa locuiește în Londra.
Iulian Olaru este concurent la “Insula de 1 milion”
Iulian Olaru se află printre cei 50 de concurenți la “Insula de 1 milion”, iar acesta a decis să ia parte la o mare provocare, tocmai pentru că îi plac astfel de momente de adrenalină și își dorește să își depășească toate limitele pe care le are. În plus, acesta își dorește să lupte pentru el, în primul rând, dat fiind faptul că dacă lui îi va fi bine, automat și cei din jur vor fi la fel de bine.