Viorica și Ioniță de la Clejani sunt unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică de petrecere. Nu multă lume știe însă cine este fiica lor, Margherita.
Află din rândurile următoare cine este mai exact Margherita de la Clejani și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și alte detalii despre problemele pe care fiica cea mare a Clejanilor le are cu legea.
Cine este Margherita de la Clejani
Citește și: Cine este Viorica de la Clejani. „Clejanii au fost tot timpul un subiect bun pentru public!”
Margherita de la Clejani, pe numele său întreg Margareta Myriam Manole, s-a născut în data de 6 august 1992 și este fiica cea mare a celor doi artiști îndrăgiți de muzică de petrecere, Viorica și Ioniță de la Clejani.
Astfel, fiica Clejanilor a moștenit de la părinții săi talentul muzical și s-a lansat în industria muzicii prin intermediul cunoscutului impresar Dan Bursuc.
Cum arăta Margherita de la Clejani atunci când s-a lansat în lumea mondenă
În prezent, fiica Clejanilor este un personaj mediatizat prin intermediul faptelor sale pe care le-a comis, sfidând astfel legea. Nu a apărut de foarte mult timp pe scenă și nu a mai fost văzută nici alături de părinții săi la cântări.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În schimb, în ceea ce privește începutul blondinei în industria muzicală, aceasta a trecut prin numeroase schimbări, atât din punct de vedere vestimentar, cât și în privința aspectului fizic.
Margherita de la Clejani a apărut în lumina reflectoarelor ca o tânără blondină, plinuță și puțin încrezătoare în talentul ei.
Fiica Vioricăi și a lui Ioniță și-a făcut debutul în showbiz la vârsta de 17 ani prin intermediul unei emisiuni de tip concurs pentru tinerii maneliști. La vremea respectivă, diva le-a transmis concurenților că „trebuie să muncească mult, așa cum muncesc și eu, că sunt la început și sper ca într-o bună zi să ajung ca mama mea”, potrivit wowbiz.ro.
Astfel, odată cu ascensiunea sa în lumina reflectoarelor, Margherita de la Clejani s-a transformat din punct de vedere fizic. Diva și-a făcut o serie de intervenții la nivelul bustului, al buzelor, schimbându-și culoarea părului și adoptând un stil diferit, prin intermediul unor ținute extravagante și a machiajului intens pe care îl folosește.
Margherita de la Clejani a fost prinsă drogată la volan
Citește și: Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie
Printre principalele motive care stau în spatele dispariției Margheritei din lumea mondenă se numără și problemele pe care blondina le-a avut cu legea.
În urmă cu 3 ani, fiica Clejanilor a provocat un accident grav în București deoarece s-a urcat la volan după ce consumase substanțe interzise.
Astfel, Margherita de la Clejani a fost condamnată de Curtea de Apel București, urmând ca în vara anului trecut, judecătorii să-i înăsprească pedeapsa primită la instanța de fond.
Fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani a fost condamnată la plata unei amenzi în valoare de 40000 de lei. Mai mult decât atât, judecătorii i-au interzis să mai urce la volan pentru o perioadă de trei ani.
Nu este însă singurul incident în care a fost implicată Margherita. Cântăreața de muzică de petrecere a fost înjunghiată anul trecut de către un bărbat necunoscut pe străzile din Capitală. În urma acestui eveniment, fiica Clejanilor a ținut un discurs în fața sediului Poliției prin care își argumenta cumva neglijența de care a dat dovadă în ultimul timp.
„(...) Forma generală a sofismului drumului alunecos este cum nu se poate mai simplă: de la droguri, foamete, crime, cutremure, boli, mii de oameni fără viitor, vieţi tinere pierdute inutile, copii orfani, bătrâni murind în moduri îngrozitoare. Acestea sunt într-adevăr provocările vieţii şi cred că am să vă fac acum şi aici să înţelegeţi cum exemplul meu poate fi o îndrumare morală pentru copiii dumneavoastră şi chiar pentru fiecare dintre voi.(...) Este omenesc să greşim, dar este diabolic să insistăm în greşeală. De aceea, lecţiile importante ale lumii m-au făcut să înţeleg chestiunile raţiunii. Bineînţeles, am fost consiliată de numeroşi psihologi, psihiatri, doctori, specialişti extraordinari cărora le mulţumesc din toată inima mea care este acum uşor afectată .”, este o parte din discursul pe care Margherita de la Clejani l-a rostit în fața camerelor de filmat.