Mira face parte din categoria artiștilor cei mai preferați în ultima perioadă. Însă știați că aceasta a cochetat cu muzica încă de la o vârstă foarte fragedă?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact artista Mira, dar și cum a ajuns să se bucure de succesul pe care îl are, în prezent, în cariera sa muzicală.
Cine este Mira
Mira, pe numele său real, Maria Mirabela Cismaru, s-a născut pe data de 12 martie, în Rovinari. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 27 de ani. Aceasta
Datorită faptului că își dorea foarte mult să înceapă o carieră în muzică, a decis ca la vârsta de 18 ani să se mute în București, acolo unde a stat în chirie. Chiar în cadrul unui interviu, celebra cântăreață a declarat: „ Eu doream să fac muzică, eu nu văd altă variantă pentru mine, mama nu voia să fac muzică!”.
Astfel, cântăreața de succes care este în prezent, Mira, și-a urmat visul, iar în același timp și-a continuat și studiile la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, la specializarea Etnologie, antropologie culturală și folclor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Debutul cântăreței Mira în cariera sa muzicală
Mira a început să cocheteze cu această lume a muzicii, încă din perioada în care o însoțea pe mama sa la nunțile care aveau loc în orașul său natal, moment în care aceasta cânta muzică populară. Aceasta s-a înscris la vârsta de doar 13 ani, la Palatul Copiilor din Târgu Jiu, acolo unde a studiat timp de trei ani, muzică ușoară.
Apoi treptat, odată cu trecerea anilor, Mira a ajuns să facă parte din trupa Anonim Band, perioadă inedită în care aceasta și-a descoperit pasiunea pentru chitară. Astfel, a început să se promoveze și pe Internet, perioadă care i-a adus destul de multe vizualizări pe contul său de YouTube. Cu toate acestea, Mira s-a făcut remarcată și datorită concursurilor de frumusețe la care a participat. De exemplu, în anul 2011, aceasta a câștigat concursul “Miss Crăciunița”, care a avut loc tot în Rovinari, concurs la care a reușit să le întreacă pe celelalte concurente participante.
Cântăreața Mira a pornit pe rampa sa de lansare în lumea muzicii, odată ce și-a făcut apariția în anul 2012, când a participat la un show de muzică, făcând parte din echipa lui Marius Moga. Imediat după terminarea acestui show de muzică, Mira a reușit să își construiască o adevărată carieră muzicală, lansând nenumărate piese de succes.
În prezent, chiar la începutul lunii aprilie, cântăreața Mira a lansat piesa anului 2022, intitulată „Tu cu ea”. Piesă care a fost realizată în colaborare cu artista Lora, iar în luna mai, tot a anului 2022, Mira a lansat single-ul „Toată noaptea”, colaborare pe care o are alături de artistul Juno.
Citeste si: Cum slăbești 5 kilograme în 14 zile ţinând dieta cu avocado
Mira se află într-o relație și este mai fericită ca niciodată
Deși cântăreața Mira este foarte activă pe rețelele de socializare, ținându-și fanii la curent cu toate noutățile din viața sa, artista a reușit să își țină relația actuală, departe de ochii curioșilor. Motivul pare să fi avut legătură cu faptul că aceasta și-a dorit să se asigure că lucrurile merg într-o direcție bună, înainte de a oficializa totul.
Astfel, după o perioadă în care Mira a susținut că este singură și că nu și-a găsit jumătatea, aceasta și-a surprins fanii cu vestea cea bună. Artista se află într-o relație și este mai fericită ca niciodată alături de noul său partener. Aspect sugerat și de seria de fotografii publicată de către aceasta, pe rețelele de socializare, în care apare alături de noul său partener, mesajul acesteia fiind mai mult decât clar că este mai îndrăgostită ca niciodată.
„ Am atâtea de spus și totodată nimic fiindcă aș vrea să las pozele acestea să vorbească. Nu mă pricep neapărat la descrieri siropoase, în intimitatea noastră cred că sunt suficient de… Mă bucur să share-uiesc cu voi și acest aspect fiindcă îmi era din ce în ce mai greuuu să nu vă împărtășesc cele mai minunate momente din viața mea alături de omul care scoate tot ce e mai frumos din mine.", le-a mărturisit Mira în mediul online.
Citeste si: Cine este Simona Gherghe. „Chinul copilăriei mele a durat vreo trei ani”