Dragoș Pătraru este un jurnalist foarte popular, iar pamfletul său a devenit deja foarte popular pe internet și nu numai. Deși este foarte expresiv și ferm în emisiunile sale, el preferă să nu își expună familia în public. Cu toate acestea, iată cum arată soția și cei doi copii adolescenți ai săi!
Despre familia sa, Dragoș Pătraru preferă să fie discret. Din păcate, cei doi copii ai săi au fost uneori subiectul unor glume răutăcioase din partea colegilor lor de școală, din cauza faptului că tatăl lor este un jurnalist cunoscut. Puțini știu însă că Dragoș Pătraru (42) s-a căsătorit cu Monica la vârsta de 22 de ani și îi spune „dragostea mea".
Cine este Monica Pătraru, soția lui Dragoș Pătraru
Cei doi formează o familie frumoasă de 20 de ani. În urmă cu 17 ani, familia s-a mărit pentru prima oară, când s-a născut Andreea (17), care este acum elevă în clasa a XI-a și un copil eminent. Cinci ani mai târziu, s-a născut al doilea copil al cuplului, Robert (12), care este elev în clasa a VI-a și un sportiv extrem de talentat.
Se poate observa că familia lor este foarte apropiată și unită, lucru evident din fotografiile în care apare întreaga familie formată din cei patru membri.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Dragoș Pătraru, despre soția sa
Dragoș Pătraru a întâlnit-o pe Monica într-un taxi și, deși inițial a încercat să o cucerească cu intensitate, fără prea mult succes, în cele din urmă lucrurile s-au desfășurat așa cum și-a dorit.
„Nu știu ce-am făcut să merit asta, dar în toate momentele decisive din viață am avut noroc. Pe Monica am întâlnit-o într-un taxi. Eram cu un coleg care o cunoștea, mergeam către radio, el a oprit mașină pentru a o lua pe Monica dintr-o stație de autobuz. El știa că merge în aceeași direcție. Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim, nu voia, iar după câteva luni ne mutam împreună, într-o garsonier”, povestea Dragoș Pătraru.
La începutul relației dintre Dragoș Pătraru și Monica, aceștia nu aveau prea multe, dar dragostea lor a fost suficientă. Pe parcursul relației lor, fiecare a adus ceva în plus, iar în cele din urmă au reușit să obțină tot ceea ce își doreau.
„Eu mi-am luat covorul din camera mea, ea a furat de-acasă o sacoșă cu haine, în prima seară ne-am cumpărat televizor la mâna a două, în rate.
Dragoș Pătraru, despre colaborarea pe care a încheiat-o
După cinci ani de colaborare, Dragoș Pătraru s-a despărțit de postul de televiziune unde activa. El a declarat că a încercat să negocieze până în ultimul moment, dar din cauza faptului că nu mai era plătit, s-a produs această ruptură.
„Relaţia comercială dintre cele două firme a devenit una toxică, în sensul că noi livram marfa la zi, fără nicio întârziere, iar clientul nostru nu plătea marfa livrată la timp, acumulând întârzieri pe care noi nu le puteam accepta. Astfel, între a avea în continuare emisiune la televizor şi stima de sine, pe care aproape că o pierdusem, am ales să salvez stima de sine. Decizia e luată de ceva timp, am încercat până în ultimul moment să negociem, să rezolvăm cumva, nu s-a putut”, a spus Dragoș Pătraru într-un clip pe Youtube.