Cine este Oana Roman. "Fiecare trebuia să se descurce singur."

Oana Roman
Oana Roman

Află, din rândurile următoare, cine este și cu ce se ocupă Oana Roman.

Oana Roman este una dintre cele mai cunoscute vedete din România și realizatoare de emisiuni TV. Fiica fostului premier al României, Petre Roman, este născută pe data de 13.04.1976, în București. Vedeta a termin liceul anul 1994, iar apoi a mers să studieze la Sorbona până în 1998. Aceasta a studiat la Școala de Înalte Studii în Științele Informației și Comunicării CELSA, unde a fost șefă de promoție. Aceasta a reușit să-și construiască o carieră de succes și a fost prezentatoarea mai multor emisiuni televizate.

Oana Roman  lucrează ca PR și a fost implicată într-un proiect al unei emisiuni online pentru o revistă. Aceasta este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împarte numeroasă sfaturi și idei din viața ei personală. Are o întreagă comunitate pentru care împărtășește numeroase proiecte, iar atunci când are de transmis ceva, nu ezita să o facă de fiecare dată. Oana Roman a povestit, în cadrul unui interviu, despre au fost începuturile carierei el. 
„Când m-am întors acasă după facultate, tata, fiind adeptul unei educații moderne și occidentale, mi-a spus: ‘Gata, acum trebuie să te descurci singură. Noi nu te mai întreținem’. A fost extrem de greu pentru mine să mă adaptez la acea realitate”, a declarat Oana Roman. Aceasta a mai povestit despre cum a fost parcursul ei profesional, dar și ce a sfătuit-o tatăl ei la început de drum.  „Tata nu ne-a oferit sprijin financiar pe termen lung, nu pentru că ar fi fost zgârcit, ci pentru că așa a fost crescut.
În familia noastră, fiecare trebuia să se descurce singur, iar tata a aplicat aceeași abordare și cu mine. Mi-a plătit chiria câteva luni, dar apoi mi-a spus că trebuie să învăț să mă descurc singură. Ajunsesem să mănânc pâine cu ceai. Mergeam din când în când pe la părinți pentru a mai lua ceva de mâncare, dar în rest am încercat să ne descurcăm singuri”
, a adăugat Oana Roman.

Cum arată viața personală a Oanei Roman

Citește și: Ce le spune Oana Roman celor care au criticat faptul că a îmbrăcat paltonul fiicei sale? „Mare ți-e grădina, Doamne!”

Oana Roman
Oana Roman[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Oana Roman clarifică situația pensiei alimentare. Cum a obținut vedeta TV banii de la fostul soț. “Am apelat la un executor judecătoresc.”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Oana Roman a trecut prin multe momente nefericite, iar unul dintre ele s-a întâmplat în acest an, când și-a pierdut mama, pe Mioara Roman. Vestea a venit ca un șoc pentru ea, iar aceasta a fost extrem de afectată de pierderea ființei care i-a dat naștere. Momente grele au fost și atunci când Oana Roman și Marius Elisei au mers pe drumuri separate, iar discuțiile de atunci au continuat să apară.

Aceasta vorbește adesea în cadrul emisiunilor și podcasturilor despre cele întâmplate în relație, dar și despre cum au ales să comunice după despărțirea lor. Cei doi au împreună o fiică, pe Isabela.

Oana Roman
Oana Roman [Sursa foto: Facebook]

“Nu, noi nu avem niciun fel de dialog decât strict pe mail în momentul în care trebuie să vină să semneze acte pentru Isa, la școală sau așa mai departe.

În rest, nu avem niciun fel de comunicare și nici nu-mi doresc. Îmi este foarte OK așa. În septembrie, anul trecut, am încheiat. Comunicarea noastră se rezumă doar la niște mail-uri. Îl anunț, în momentul în care este nevoie de vreo semnătură sau Isa necesită ceva care eu nu pot să fac singură, acte și așa mai departe, în rest, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte bune așa cum sunt. Din punct de vedere al comunicării este clar că nu este nevoie de mai mult sub nicio formă.”, a spus Oana Roman. Vedeta a vorbit și despre relația fiicei cu tatăl ei. “Relația lui cu Isa nu este, din păcate, cea care ar trebui să fie. Nu vreau să vorbesc despre subiectul acesta pentru că se tot interpretează. Evident că eu mi-aș fi dorit ca relația lui cu ea să rămână la fel de apropiată cum a fost și când el era în casă. Din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Contrar ideilor pe care el le are, eu o încurajez să vorbească, o încurajez să-l sune, să se întâlnească.  Din păcate, din partea cealaltă nu există același interes și este regretabil pentru că, până la urmă, Isa nu are nicio vină. Problemele au fost între noi doi. Mie-mi pare bine că s-a terminat într-un sfârșit pentru că, probabil, devenise un chin în ambele părți și nu mai avea rost, Dar ea nu are de ce să fie victimă aici. El știe că eu pot să mă ocup de educația ei, de studiile ei, în a plăti tot ce trebuie pentru ca ea să fie crescută în cele mai bune condiții, îi pot plăti vacanțe, pot plăti absolut tot. Deci stă foarte liniștit din punctul acesta de vedere.”, a mai spus vedeta TV.

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Oana Roman și fiica ei
Oana Roman și fiica ei[Sursa foto: Facebook]

 



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Oana Roman a luat atitudine în conflictul dintre Oana Pellea și Alina Ceușan. "Ce însă nu mi-a plăcut, a fost în răspunsul ei."

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Virginia de la Casa iubirii, apariție de senzație în mediul online! Iată cum arăta concurenta în urmă cu patru ani, înainte de a recurge la mici intervenții estetice la nivelul feței

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies