Cine este soția lui Vladimir Drăghia. „Am întrebat-o dacă vrea să îmbătrânim împreună”

vladimir draghia fiica
Cine este soția lui Vladimir Drăghia. „Am întrebat-o dacă vrea să îmbătrânim împreună”

Majoritatea persoanelor îl cunosc pe Vladimir Drăghia, datorită show-urile TV la care a participat. Însă știați cine este soția acestuia?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact soția lui Vladimir Drăghia, cum a reușit aceasta să îl cucerească, dar și câteva aspecte despre una dintre cele mai stabile cupluri din showbiz.

 

Cine este soția lui Vladimir Drăghia

Soția lui Vladimir Drăghia, Alice Cavaleru, căci despre aceasta este vorba, s-a născut pe data de 8 octombrie, în Italia. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 30 de ani. Aceasta a absolvit Facultatea de Design, secțiunea Modă din cadrul Universității Naționale de Artă, din București.

Alice Cavaleru este cunoscută în prezent, ca fiind una dintre vedetele de succes ale rețelei de socializare, Instagram. Acest lucru s-ar datora faptului că este căsătorită cu Vladimir Drăghia, faima venind odată cu acest eveniment important din viața sa. Fotografiile acesteia de pe contul de Instagram, pot ajunge des cu până la 10.000 de like-uri.

În prezent, frumoasa soția a lui Vladimir Drăghia se poate considera cu adevărat o vedetă pe Instagram, având chiar și un blog, pe care mai postează din când în când despre diverse subiecte care o interesează în mod special, unul dintre acestea fiind legat de nutriție. Totodată, se bucură de o familie absolut superbă pe care o are alături de Vladimir Drăghia și frumoasa lor fetiță, Alaiei-Zora Drăghia, de care se bucură în fiecare zi mai mult.

Citeste si: Cine este ZARUG. „E armenesc numele, iar eu sunt armean cam 25%. Am 37 de ani, dar arăt spre 22. Sunt designer, fac haine”

 

Cum l-a cucerit Alina Cavaleru pe Vladimir Drăghia

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru formează unul dintre cele mai frumoase și cele mai stabile cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt împreună de opt ani de zile, iar într-unul dintre interviurile acordate, Vladimir Drăghia nu a uitat să menționeze și cum a cunoscut-o pe femeia datorită căreia, acesta a devenit atât soț, cât și tată pentru prima dată.

Acesta povestea cu bucurie, faptul că a cunoscut-o pe Alice Cavaleru sau mai bine spus, aceasta l-a văzut pe el într-un supermarket, în urmă cu mai bine de 13 ani. La momentul acela, nu știa cine este sau cu ce se ocupă. Destinul a făcut ca peste încă vreo patru ani de atunci, să îl mai vadă odată, tot într-un supermarket, iar la distanță de câteva zile din nou, pe Calea Victoriei, acolo unde Vladimir Drăghia se afla pe un scooter roșu. Alice Cavaleru și-a dat seama că ceva trebuie să fie de îl tot întâlnește pe Vladimir Drăghia, fapt ce a făcut-o să se gândească tot mai mult la acesta.

În acea zi, i-a apărut pe o rețea de socializare și a aflat cine este mai exact, dar și cu ce se ocupă. Astfel, Alice Cavaleru a decis să îi scrie. Nu târziu a apărut și răspunsul acestuia, urmând ca cei doi să se întâlnească și chiar la doar trei zile mai târziu, femeia care urma să îi devină soție, avea deja cheia de la casa acestuia. Acela a fost momentul în care cei doi au decis să fie împreună.

Citeste si: Cine este RADU CONSTANTIN, iubitul Otnielei Sandu. „Am fost un băiat nu tocmai model. Pe scurt, le-am testat pe toate”

 

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au decis să aibă o nuntă discretă

Cei doi îndrăgostiți, Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia au decis să își unească destinele în luna iulie a anului 2018, atunci când au avut parte de o minunată ceremonie, organizată chiar la malul mării, pe litoralul românesc. La acest eveniment important din viața lor, au participat doar persoanele apropiate și importante din viața celor doi, preferând să fie ceva discret.

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar reg

Datorită faptului că Alice Cavaleru preferă mai mult eleganță simplă și curată, aceasta a decis să poarte o rochie de mireasă simplă și minimalistă, astfel încât să se poată potrivi și cu o nuntă pe plajă. Alice a purtat o rochie albă pliată, dintr-un material fin, cu mici accesorii în jurul taliei, dar și la piept. Chiar dacă a dorit să fie o rochie lungă, nu a optat pentru o trenă mare, care ar fi putut mai mult să o încurce. 

Imediat după frumosul eveniment, cei doi au plecat în luna lor de miere, în Maroc. Locația nu a fost aleasă întâmplător, fiind una dintre destinațiile preferate ale soției sale, Alice Cavaleru. Aceștia nu au plecat singuri, ci împreună cu fiica lor, Zora.

”Recunosc, nu mă mai gândisem la Maroc până atunci. Nici nu era pe harta destinațiilor mele, dar se pare că iubirea chiar te poartă departe, pentru că instant mi-am dorit să mergem în Maroc. Pentru că o surprindeam des uitându-se pe Instagram la fotografii cu orașele imperiale ale Marocului și pentru că știu cât de mult îi place arhitectura orientală, am început să mă interesez cum ajungem acolo cât mai repede având în vedere că vom merge cu Zora și o să fie prima dată în avion.”, a povestit Vladimir Drăghia pe blogul său.

Citeste si: Cine este iubitul ALEX URSACHE, cântăreței Nicoleta Nucă. „Ne-am cunoscut… la ziua de naștere a unei prietene comune și de acolo a pornit toată povestea”



Citește și:

Cine este Mioara Velicu. "Noi ne-am crescut unul pe altul, îmbracam hainele unuia altuia"

Cine este chef RADU DUMITRESCU. "M-a certat mama că am plecat de la bancă, aveam și eu o pensie serioasă"

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 3 octombrie 2026. Rugăciunea pe care este bine să o rostești către Sfântul Dionisie Areopagitul

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro