Iată, din rândurile următoare, cine este Xonia și cu ce se ocupă.
Xonia, pe numele ei real, Loredana Sachelaru, s-a născut pe data de 25 iunie 1989 în Melbourne, Australia. Aceasta este o cunoscută artistă din România, iar numele de scenă, Xonia, este inspirat de un personaj din jocurile video și s-a regăsit în calitățile pe care fata din joc le avea.
Deoarece a fost atrasă de domeniul artistic, Xonia nu a putut să lase muzica deoparte, așa că în 2008, această ales să urmeze cursurile școlii Hollywood Pop Academy din Los Angeles, pentru a se perfecționa în această latură.
Cum arată viața amoroasă a Xoniei
Citește și: Xonia a fost prinsă la volan sub influența substanțelor interzise. Ce se va întâmpla cu artista
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro
Xonia a realizat de fiecare dată ce și-a dorit din punct de vedere profesional, însă dacă vorbim de partea amoroasă, aceasta nici nu a fost vreodată foarte vocală cu privire la relațiile sale și nici nu și-a găsit încă sufletul pereche. Aceasta a declarat de multe ori că se consideră tradițională și susține că la vârsta ei nu are timp pentru jocuri și își dorește o relație serioasă. Artista avut o relație cu un bărbat din Taiwan, preocupat foarte mult de cariera sa, astfel că a tot așteptat timp de doi ani să fie cerută în căsătorie. Aceasta spune că este greu, deoarece, în primul rând, nu mai găsește bărbați care să vrea o relație serioasă și să aibă aceleași principii și valori de viață ca ea. Își dorește un bărbat care să știe să cucerească în adevăratul sens al cuvântului și să știe să facă diferența dintre Xonia artista și Xonia omul.
Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro
„Sunt multe femei ca mine, care sunt independente, care știu ce vor de la iubit și ceea ce nu vor, și cel mai important: care este valoarea lor. Eu am ajuns la o vârstă și nu mai am timp pentru jocuri sau să îmi pierd timpul. Vreau o relație serioasă, care ar putea duce la căsătorie și la o familie. Vreau un bărbat, care la rândul lui să știe ce vrea de la viață și știe cum să mă cucerească, care este bărbat în adevăratul sens al cuvântului și care poate să înțeleagă și să facă diferența între Xonia artista și Xonia omul din spatele produsului, adică eu. Este greu deoarece, în primul rând, nu se mai găsesc bărbați care să vrea o relație serioasă, care să aibă aceleași valori sau principii de viață ca mine. Sunt într-adevăr o femeie mai tradițională și mai conservatoare când vine vorba despre viața mea amoroasă”, a declarat Xonia.