Diana Matei a vorbit despre gestionarea banilor din familie.
Diana Matei și Marian Cleante formează un cuplu îndrăgit, atât pe scenă, cât și în viața de familie, împărțindu-și rolurile ca la carte.
Cine gestionează banii în familia Dianei Matei
Diana Matei
[Sursa foto: Facebook]Atunci când vine vorba de situația materială a casei, Diana Matei a povestit, în cadrul podcastului realizat de Jorge, despre cine gestionează banii în familie. Astfel, de aceștia se ocupă artista și a recunoscut că soțul ei nu știe de toate achizițiile sale și de articolele vestimentare pe care le cumpără. „Tot ce ține de partea financiară și gestionatul banilor în familie, cam eu. Mă lasă pe mine. Am făcut treabă bună până acum, adică, bine, nu știe el tot ce am făcut până acum și achizițiile mele. Mă mai vede cu câte o hăinuță nouă și face „Și pe asta o ai de multă vreme, nu? Cam de când? 4-5 ani?” Bineînțeles că a început să mă cunoască. Îi mai ascund că fac niște cumpărături câteodată.”, a povestit Diana Matei.
Ce spune Diana Matei despre situațiile conflictuale dintre ea și Marian Cleante
Diana Matei și Marian Cleante
Diana Matei a povestit, în urmă cu ceva timp, despre situațiile conflictuale care există între ea și soțul ei, Marian Cleante, dar și cum sunt gestionate anumite lucruri dintre ei. „Bineînțeles că ne mai certăm, de la chestiile profesionale. De regulă eu am o chestie. Se întâmplă uneori să fac o ședința cu oamenii, asta înseamnă că e rău. De la prostii ne certăm. Eu cedez prima. Primii ani nu vedeam, el doar. După care s-a făcut un schimb de putere și mă frustra asta. Apoi am stat și m-am gândit și am zis că nu e treaba bună să ne certăm, nu câștigă nimeni. Am zis apoi să îl las să îi treacă nervii și apoi se va face ca mine”, a declarat cântăreața.