Cine sunt cu adevărat vestitorii primăverii. 7 semne care anunță anotimpul renașterii

vestitorii primaverii cine sunt
Cine sunt cu adevărat vestitorii primăverii. 7 semne care anunță anotimpul renașterii

După toată această perioadă în care vremea a fost rece și mai puțin plăcută, a veni timpul să ne bucurăm de soare și timp frumos.

Se anunță sosirea primăverii, anotimpul denumit și „anotimpul renașterii”. Totodată este anotimpul în care nu doar natura înflorește, ci și omul.

 

Primăvară este anotimpul renașterii

Primăvara este anotimpul în care tot ce ne înconjoară prinde viață, de la pomii care înverzesc, până la păsările care se întorc să ciripească în fiecare dimineață la fereastră.

Să nu uităm de toate florile care reapar și aduc frumusețe la fiecare colțișor al lumii.

Acesta este și motivul pentru care primăvara se numește și „anotimpul renașterii”. Toți vestitorii primăverii, de la micile gărgărițe și fluturași de diferite culori, până la florile care apar odată cu primele raze de soare ale dimineții, își fac apariția să ne surprindă cu toată frumusețea lor care ne va face să simțim lumea altfel și să avem o dispoziție mai bună.

vestitorii primaverii

Citeste si: CITEȘTE: 4 piese vestimentare esențiale în garderoba de primăvară

 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Cine sunt vestitorii primăverii

Ghiocelul

Ghiocelul este prima floare care ne bucură cu prezența lui, semnificând sfârșitul iernii și începutul primăverii.

Se spune că Dumnezeu i-a spus zăpezii să întrebe fiecare floare în parte dacă îi împrumută doar puțin din culoarea lor. Însă doar ghiocelul a fost cel care a acceptat, astfel zăpada îi permite acestuia să se bucure primul de razele soarelui primăvara.

Laleaua

Laleaua se bucură și ea de primăvară, însă puțin mai târziu. Aceasta a fost adusă în Europa din grădina sultanului din Turcia.

Denumirea sa științifică este „tulipa”, care vine de la cuvântul persan „tuliban”, ceea ce înseamnă turban, datorită asemănării acesteia. Laleaua se bucură de înmulțirea a peste 100 de specii, iar când vine vorba de culoare, o putem regăsi de la alb până la cea mai închisă nuanță de mov. Înflorește între luna Februarie și Martie.

anotimpul renasterii

Citeste si: DESCOPERĂ: Cu ce se începe curățenia în casă

Zambila

Regăsim aici o altă poveste despre un vas genovez de pe care a căzut o lădiță cu bulbi de zambile, iar datorită condițiilor potrivite care au existat în acel loc pentru dezvoltarea acestor, plaja a devenit imediat locul florilor parfumate. Localnicii s-au bucurat de ele și de parfumul lor de neuitat și au decis să cultive și ei aceste flori minunate în grădină.

Păsările călătoare

Se spune că atunci când vedem pe cer primul stol de cocori, e semn că a venit primăvară. De obicei, încă de la începutul lunii Martie, păsări precum: cocori, berze și rândunele, se întorc din țările calde la același cuib pe care l-au avut și înainte să plece. Ele se orientează după semnele Pământului, după Soare și stele.

primavara

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Cum îți păstrezi motivația să faci sport! 

Gărgărița

Ca și în cazul Ghiocelului, aceasta este prima insectă care apare primăvara. I se mai spune și pasărea doamnei, dar la noi o regăsim sub numele de buburuză, gărgăriță sau mămăruță. Ele semnifică norocul și le întâlnim de o culoare portocalie, galbenă cu puncte negre, neagră cu puncte galbene sau de cele mai multe ori roșie cu mici buline.

Fluturele

Este și anotimpul fluturilor care își fac apariția în diferite culori și modele. Sunt vietățile cu anumite semne distincte care le vin în ajutor atunci când vine vorba de camuflaj. Datorită acestuia pot arăta ca o frunză normală sau chiar cu micile defecte ale frunzelor. Sunt de o frumusețe rară și ne bucură de fiecare dată când îi vedem.

imagini cu vestitorii primaverii

Citeste si: CITEȘTE: Ce trebuie să conțină garderoba capsulă de primăvară

Cireșul

Cireșul ne surprinde în fiecare primăvară cu frumusețea sa. Provine din munții Himalaya și e caracteristic Asiei de Est (China, Coreea și Japonia). Culoarea florilor este de un roz pudrat sau au o tentă albă. Putem întâlni și flori de culoare roz închis. Apoi la scurt timp, în locul florilor vor apărea cireșele dorite de întreaga lume.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Află care sunt zodiile care își vor găsi jumătatea în luna februarie!

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Virginia de la Casa iubirii, apariție de senzație în mediul online! Iată cum arăta concurenta în urmă cu patru ani, înainte de a recurge la mici intervenții estetice la nivelul feței

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies