Artista nu se dă la o parte nici când vine vorba despre bucătărie și obișnuiește să gătească chiar și pentru fiul și nora sa.
Anca Țurcașiu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de muzică, de la noi din țară. În plus, la cariera sa de succes se adaugă și pasiunea pentru teatru, devenind astfel cunoscută publicului larg și apreciată de acesta și odată cu aparițiile sale televizate.
De asemenea, artista este împlinită și pe plan personal, având o frumoasă familie și un fiu care la rândul său are și el o familie alături de soția sa și copilașul lor.
Anca Turcasiu este din ce în ce mai activă pe rețelele de socializare, fiind plină de proiecte noi, pe care le împărtășește de fiecare dată cu toți cei din mediul online care îi urmăresc activitatea zi de zi.
Fie că o face prin intermediul fotografiilor sau a filmulețelor, artista obișnuiește să își împartă zilele bune, dar și mai puțin bune, cu cei care au ajutat-o să fie unde este astăzi. Printre cele aflate și postate de aceasta în mediul online, se află deseori și rețete de gătit, fiind fericită că poate să împărtășească sfaturi pentru o viață echilibrată, pe care aceasta o are. Recent, vedeta a postat pe contul său de TikTok, o rețetă simplă și rapidă, pe care oricine o poate prepara cu doar câteva ingrediente.
Este vorba despre ciorbă de fasole verde, pe care aceasta avea în plan să i-o ducă fiului său, așa cum obișnuiește să facă o dată pe săptămână.
Ciorbă de fasole verde, pregătită de Anca Țurcașiu
Am tocat o ceapă, morcovi, țelină, am pus fasole verde congelată.
Le-am lăsat să se găsească, peste care pun apă fiartă.
După ce am pus apa fiartă, le las să fiarbă 10 minute, apoi adaug sosul de roșii, roșii deja tăiate, borșul și ciorba e gata!", a explicat rapid, Anca Țurcașiu, în filmulețul postat pe pagina sa de TikTok.