Iată care sunt obiectele vestimentare care îl vor înnebuni încă de la prima întâlnire.
Femeile afirmă adesea că nu se îmbracă pentru bărbați, ci pentru a se simți bine în pielea lor, însă în realitate, se pare că gusturile partenerului au un impact major în ceea ce privește alegerile vestimentare ale unei femei.
Bărbații nu sunt atrași de ținutele care lasă la vedere prea mult, de aceea, dacă vrei să-l impresionezi de la prima întâlnire, trebuie să iei în considerare câteva aspecte pe care bărbații le apreciază în ceea ce privește outfitul unei femei.
5 idei de ținute ca să-l cucerești la prima întâlnire
1. Fusta conică
Fusta conică este obiectul vestimentar pe care reprezentanții sexului tare îl adoră pur și simplu. Este o piesă clasică, extrem de versatilă, care nu se va demoda niciodată. Ați putea crede că bărbații sunt atrași de fustele scurte, care dezvăluie picioarele femeilor la maxim, însă nu este deloc așa.
Un alt secret constă în faptul că s-a dovedit științific că bărbații au o atracție pentru culoarea roșie, astfel că o fustă conică în culoarea pasiunii te va ajuta să ieși în evidență și să îl aduci în punctul în care îți dorești încă de la prima întâlnire.
Citeste si: Ce pantofi sa asortezi cu o rochie rosie
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
2. Jeansi skinny
Jeansii sunt un „must” în garderoba oricărei femei. Dacă vrei să îl dai pe spate, modelul skinny este alegerea perfectă.
Blugii baggy, stil boyfriend sunt la modă, însă bărbații nu sunt fani înfocați ai acestui stil. Ei își doresc să vadă conturul corpului tău, nu pliuri interminabile.Avantajul blugilor skinny este că pot fi încadrați în nenumărate outfituri. Alături de pantofi stilleto și un sacou, poți forma un outfit elegant, iar în combinație cu teniși și un t-shirt, o ținută casual în tendințe.
3. Rochii și bluze cu spatele gol
Spatele unei femei este slăbiciunea bărbatului. Astfel că, o alegere potrivită pentru o primă întâlnire ar putea fi o bluză sau o rochie cu spatele gol. Pentru a păstra totuși un echilibrul în ceea ce privește părțile dezgolite, poți opta pentru o bluză cu fața acoperită total, fără decolteu și cu spatele complet deschis.
Ai grijă ce adaugi în partea de jos! Folosiți o fustă sau o rochie de lungime medie pentru a echilibra zonele dezgolite.
4. Clasica rochie neagră
Rochia neagră te scoate din impas dacă nu ai nicio idee de outfit. Coco Chanel și Karl Lagerfeld au afirmat, în nenumărate rânduri, că această piesă nu poate da greș niciodată. Bărbații adoră „the little black dress” și de aceea, este alegerea perfectă pentru prima întâlnire.
Secretul este să găsiți croiul care vă avantajează. Nu optați pentru un model foarte încărcat, cu paiete sau accesorii în zona umerilor. Alegeți un model simplu, care să vă pună în valoare silueta.
5. Rochiile și fustele cu șliț
Dacă sunteți o fană înrăită a fustelor maxi, veți fi dezamăgită să aflați că bărbații nu sunt deloc fani ai acestui obiect vestimentar. Optați pentru fustele cu șliț. În timpul mersului, atunci când va ieși la iveală genunchiul sau acea parte a gambei printre părțile fustei, imaginația bărbaților o va lua razna, în mod cert.