Cine este ANCA DUMITRA. „În cei cinci ani de facultate nu m-am remarcat cu comedia. Nu știam că am și latura asta comică”

cine este gianina din las fierbinti
Cine este ANCA DUMITRA. „În cei cinci ani de facultate nu m-am remarcat cu comedia. Nu știam că am și latura asta comică”

Află biografia actriţei Anca Dumitra din Las Fierbinţi. Ce vârstă are şi cum a arătat copilăria ei

Anca Dumitra (34 ani) s-a născut la Craiova, în data de 31 august 1987.  Tânăra “Gianina” trăieşte în Bucureşti din anul 2006. Atunci a luat decizia de a se muta în capitală, pentru a urma cursurile facultăţii de actorie. După apariţia ei în serialul Las Fierbinţi, Anca a cunoscut celebritatea.

Cine este Anca Dumitra şi cum a arătat copilăria ei

Citeste si: PORTRET THEO ROSE: Cine este, cu adevărat și ce vârstă are artista

anca dumitra wikipedia

Citeste si: CITEȘTE: Cine este, cu adevărat și cu ce se ocupă juratul ALEX BOGDAN

Cele mai frumoase amintiri din copilăria ei sunt momentele petrecute la mare. Anca mergea deseori cu familia la Eforie.

„Mama, tata, fratele, maimuța clasică urcată pe capul fiecăruia dintre noi. Undeva pe la 5-6 anișori, dacă țin bine minte”, își amintește actrița. Timp de 4 ani, a făcut balet şi câţiva ani mai târziu a încercat şi modeling-ul. În piesele de teatru a început să joace încă din liceu. În facultate a apărut într-un scurtmetraj numit “Copilăria lui Iscar”.

Personajul ei, “Gianina” este o adevărată provocare pentru ea.

Uneori este dificil pentru a interpreta o tânără care este în "totalitate naivă sau credulă până la idioţenie". După ce arunci o privire pe reţelele ei de socializare, îţi poţi da seama cu uşurinţă că Anca Dumitra nu are nicio legătură cu personajul pe care-l joacă.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Pozele publicate din diferite momente ale vieţii ei, nu prezintă nicio urmă de... fetiţa credulă din serial.

Ce studii are şi cum a câştigat Anca Dumitra rolul Gianinei din serial

Citeste si: CV CARLA'S DREAMS: Cine este, cu adevărat, artistul. Biografie: nume real, dată nașterii, studii, vârstă, divorț, iubită

Anca dumitra copii

Citeste si: CV- MIHAI PETRE. Cine este, cu adevărat și ce vârstă are dansatorul

Serioasă din fire, atât în viaţa profesională cât şi în cea personală, aşa cum ea însăşi s-a autocaracterizat, Anca a continuat să viseze la îndeplinirea visului ei: acela de a deveni actriţă.

Anca a absolvit Universitatea de Arte Teatrale și Cinematografie în 2009.

În următorii doi ani, pană în 2011, aceasta a urmat şi masteratul în cadrul aceleiaşi universităţi.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Într-un interviu, aceasta a povestit cum a decurs castingul și cum a ajuns să facă parte din producție.

„În facultate am fost nu neapărat genul ăla tocilar, dar mi s-a părut că până nu termin cei trei ani de studiu și ceilalți de masterat nu am ce să ofer. N-am vrut să mă prezint la niciun casting și, în anul I de masterat, știu că am fost chemată și m-am dus. Și uite-mă aici, șapte ani de zile mai târziu, la tine în platou”, spunea Anca Dumitra.

Chiar şi pentru ea, interpetarea a fost o surpriză, mai ales că în cei cinci ani de studiu ai facultăţii, a jucat numai în roluri dramatice.

„În cei cinci ani de facultate nu m-am remarcat cu comedia. Am făcut numai chestiile dramatice din școală, le-am cam bifat pe toate. Și apoi a venit treaba asta cu serialul și m-a luat și pe mine prin surprindere, că nu știam că am și latura asta comică”, a precizat Anca Dumitra.

Cum arată bărbatul ideal în viziunea Ancăi Dumitra

Despre viaţa personală a Ancăi Dumitra se cunosc puţine lucruri. Actriţa a încercat să păstreze detaliile vieţii private, departe de ochii curioşilor. Deşi nu are un tipar anume atunci cand îşi alege bărbatul care să îi fie alături, Anca a specificat că ştie ceea ce îşi doreşte: “Nu am un inventar al calităților pe care ar trebui să le aibă sau nu un bărbat. Da, știu ce vreau, ce-mi doresc. Cu siguranță înțelepciunea și umorul sunt date importante care mi-aș dori să se regăsească. Nu prea am fost genul de fetiță care să-și imagineze rochițe de mireasă, cel mult îmi imaginam un discurs pentru mult râvnitul Oscar. Habar n-am să-ți spun ce va fi, cum va fi, știu doar că sunt imprevizibilă, deci totul este posibil.” a povestit Anca Dumitra pentru Viva.



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Cine este IRINA FODOR. „M-a impresionat de m-am și măritat cu el!”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies