Ce spune specialistul în relații despre infidelitatea și trădarea din cuplu. Ce este de făcut după ce ai aflat că ești înșelat de persoana iubită.
Atunci când vine vorba despre trădarea în cuplu, multe persoane nu pot trece mai departe peste acest moment dificil și de multe ori este nevoie de ani de terapie pentru a depăși situația.
Doctor Gabriela Saulea, trainer și consilier după divorț, a vorbit în cadrul unui interviu TV despre infidelitate și despre modurile în care o relație poate fi reconstruită sau e momentul de a lăsa totul în urmă și de a începe o nouă viață.
„Vara este un prilej de aventură. Suntem mai tentați vara să ne uităm către partea de distracție, să luăm lucrurile mai ușor. Copiii sunt în vacanță la bunici, cumva ni se permite mai mult decât în timpul anului. Dar, dincolo de acest lucru, infidelitatea este un lucru care afectează cuplurile și asta văd frecvent în programul meu. Este din ce în ce mai frecventă și lumea se întreabă ce facem mai departe.
Înșală și bărbații, dar înșală și femeile. Cumva ar trebui să fie în număr egal. Poate motivele pentru care înșală sunt diferite, bărbații înșală mai mult pentru sex și pentru frica de intimitate, iar femeia înșală pentru că se simte singură și are nevoie de intimitate. E adevărat că femeia înșală mai greu, e mai greu să întorci o femeie după ce a înșelat decât un bărbat”,
Citeste si: Cum îți dai seama că ești într-o relație nepotrivită. „Ar trebui să fie un semnal de alarmă foarte clar”
Cum ne dăm seama dacă e bine să îi mai dăm o șansă partenerului
Atunci când vine vorba despre reconstruirea unei relații după infidelitate, consilierul după divorț a dezvăluit ce este de făcut pentru a depăși pas cu pas trădarea. Există trei motive pentru care ai mai putea da o șansă partenerului:
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Să ne dăm seama la felul în care am fost înșelați. Dacă suntem înșelați din luna de miere e una, dacă suntem înșelați după 12 ani și copii e altceva. Dacă este o infidelitate fizică, o aventură de o noapte este un lucru, dacă este o relație extraconjugală de șase luni de zile sau 2 ani este altceva.
Însă, indiferent cum ar fi, ideea unei noi șanse eu aș lua-o în considerare, măcar din trei motive pe care le văd:
Unul: nicio relație nu este garantată că va scăpa de infidelitate, indiferent de cât de bună ar fi. Oamenii înșală și când sunt în relații foarte bune, se satură de prea mult bine. Deci dacă este să ajungi la infidelitate, poate poți să treci peste și să vezi cum ar putea fi relația mai bună după aceea.
Citeste si: Cum îți dai seama că ești într-o relație toxică. „În general, vorbim despre un abuzator și o victimă”
Al doilea motiv pentru care aș mai da o șansă este că, de multe ori infidelitatea nu este pentru că celălalt are ceva cu mine, ci este posibil să aibă o traumă din copilărie care îl determină să caute ceva, ceva ce nu a găsit când era el copil. Deci, până la urmă, pot să privesc și cu simpatie nevoia lui de a căuta această situație. Iar ultimul motiv pentru care aș mai da o șansă este că o relație care se consolidează după o astfel de criză poate deveni mult mai puternică decât o relație normală.
Citeste si: Este bine sau nu să îi cunoști amanta? „Pentru un bărbat este o sancțiune”
Citeste si: Cum îți dai seama că partenerul tău te trădează. Semne evidente că te înșală
A ierta i nfidelitatea nu este un lucru greșit. Ideea de a rămâne cu același partener infidel poate fi o greșeală sau nu.
Deci dacă partenerul este infidel și nu își recunoaște greșeala, atunci este cam greu să rămâi într-o relație cu un om neasumat”, a mai spus specialistul în cadrul aceluiași interviu.
În cât timp se poate vindeca o persoană înșelată
O relație și infidelitatea privesc cuplul și nu pe cei din jur, care se pot implica și pot da sfaturi greșite. Potrivit specialiștilor, aproximativ 80% dintre cuplurile în care apare trădarea trec mai departe, iar dacă apelează la terapie, criza cuplului poate fi depășită în decurs de câteva luni. În caz contrar, fără ajutor specializat, poate dura ani întregi.