Iată câteva idei de gustări sănătoase, rapide și hrănitoare, pe care toată familia le va adora.
Dacă vă doriți să slăbiți, nutriționiștii recomandă să includeți în meniul zilnic maxim 2 gustări.
Puteți lua o primă gustare între micul dejun și masa de prânz, cea de-a doua fiind între prânz și cină, la aproximativ 2 – 3 ore distanță.
O gustare nu trebuie să depășească 200 de calorii, dacă vă doriți să scăpați de kilogramele în plus.
Idei de gustări sănătoase pentru dietă
Brânză slabă cu avocado
Combinația de brânză slabă cu avocado este ideală, atât alături de o salată, devenind astfel fel principal, dar și ca o simplă gustare între mese, întrucât aceste alimente conțin o multitudine de proteine si grăsimi benefice, de care organismul are nevoie.
Din avocado puteți face și guacamole, pe care îl veți savura alături de o felie de wasa sau de ardei gras.
Idei de gustări sănătoase și rapide
Humus cu wasa și castraveți
Wasa este acea pâine subțire și extrem de crocantă renumită pentru numărul redus de calorii (35 kcal/ felie). Pentru a obține o gustare sănătoasă și rapidă, puteți savura două felii de wasa cu humus și un castravete tăiat felii alături.
Această combinație este bogată în proteine, astfel că starea de sațietate se va menține pe termen lung.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Idei de gustări sănătoase cu fructe
Smoothie cu banană, ananas și curmale
Blenduiți banana, ananasul și curmalele și astfel veți obține o gustare lichidă absolut delicioasă pe bază de fructe.
Smoothie cu avocado, banană și ananas
Introduceți în blender un avocado, o banană și două felii de ananas, apoi adăugați o linguriță de zeamă de lămâie, pentru a preveni oxidarea fructelor și pentru a păstra culorile vii.
Citeste si: Cel mai simplu regim de slabit: dieta cu doua mese pe zi
Idei de gustări sănătoase cu cereale
Iaurtul grecesc este recomandat adesea în programele de slăbit, întrucât este foarte sățios și este sărac în calorii.
Într-un iaurt grecesc cu 0% sau 2% grasimi, adăugați aproximativ o mână de semințe sau cereale integrale și un fruct proaspăt sau uscat, după preferințe.
Iaurtul contribuie la sănătatea sistemului digestiv și conține o multitudine de nutrienți benefici pentru organism.
Idei de gustări sănătoase cu semințe și nuci
Budincă cu semințe de chia
Budinca pe bază de semințe de chia, fără adaos de zahăr, poate fi o variantă de gustare extrem de gustoasă și sănătoasă.
Semințele de chia conțin fibre, proteine și carbohidrați, fiind extrem de sățioase. Acestea te vor sătura și astfel nu vei simți nevoia de o altă gustare până la masa principală.
Citeste si: Ce să mănânci între mese ca să nu te îngraşi? Sfaturi de la specialiştii kfetele.ro
Idei de gustări sănătoase pentru copii
Felii de măr cu unt de arahide
Dacă nu mai știți ce gustare să le oferiți copiilor, astfel încât să fie un preparat sănătos, dar gustos, în acelați timp, câteva felii de măr, alături de unt de arahide vă vor scoate din impas.
Untul de arahide va fi adorat de cei mici, însă trebuie să fiți atenți la cantitate, întrucât acest aliment este foarte bogat în calorii.