Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, mai multe avertizări Cod portocaliu de inundaţii, valabile în următoarele ore, în nouă bazine hidrografice din centrul şi estul ţării.
Şi meteorologii au extins avertizarea cod portocaliu şi cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice până marţi dimineaţă. În aceste condiţii, ministrul Internelor, Carmen Dan, a convocat comandament de urgenţă la MAI.
Comandamentul pe tema inundațiilor s-a reunit luni la sediul M.A.I.. Va avea loc o videoconferință cu prefecții din judeţele aflate sub avertizări hidrologice și meteorologice.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Potrivit hidrologilor, până la ora 15:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Rm. Sărat, Putna, afluenţii mici ai Siretului aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Bistriţa (judeţele Buzău, Vrancea şi Bacău), Bârlad- bazin superior şi afluenţii bazin mijlociu şi inferior (judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi) şi Râul Negru (judeţele Braşov, Covasna şi Harghita).
INHGA precizează că fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare şi pe râurile mici din bazinele hidrografice: Crasna, Bârlad- afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad, Covasna, Fundul Pârâului şi Zăbala.
Sursă: RTV