Comenzile online în timpul pandemiei: De ce reprezintă o alternativă inspirată?

comenzi online, auchan, comenzile online, hypermarketul auchan, hypermarket

Suntem cu toții prinși în această distanțare socială, cauzată de răspândirea fulgerătoare a noului coronavirus, iar această lipsă de mobilitate este compensată de o prezență colosală a userilor în online. Cu ajutorul netului, oamenii încearcă să replice pe cât de mult posibil întâlnirile cu cei mai buni prieteni, fostele lor activități din timpul liber, vechiul program de job (în cazul celor care lucrează remote), iar aceasta listă cu exemple face apoi un mic popas în jurul cumpărăturilor online. 

Departe de a mai reprezenta un capriciu, ci mai degrabă o necesitate de bun augur pentru toată lumea, comenzile pe net asigură suportul necesar celor care chiar tratează cu un maxim de responsabilitate conceptul de “prevenție prin autoizolare”.

Iată care sunt cele mai convingătoare argumente în favoarea comenzilor online, pe întreaga durată a acestei perioade problematice: 

Comenzile online minimizează riscul de îmbolnăvire

“#staiacasa!” Probabil că ai tot văzut pe net acest hashtag, ce îndeamnă la distanțare socială. Motivul propagării sale în online este unul cât se poate de firesc: în acest moment, autoizolarea reprezintă cea mai eficientă metodă prin care putem contribui la minimizarea riscului de răspândire a noului coronavirus. 

Fiecare vizită la piața, fiecare sfert de oră petrecut în plus la magazinul de la colț, pot fi factori ce te pot expune în fața acestui agent patogen. De aceea, comenzile online, indiferent de natura lor, generează un număr mai mic de ieșiri, așadar, un număr cât mai mic de scenarii în care te poți îmbolnăvi. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Comenzile online simplifică procesul de căutare

Găsești de toate în același magazin online, cu zero deplasări riscante și zero timpi pierduți printre rafturi. În oferta unui hipermarket ce realizează comenzi acasă, produsele sunt concentrate în categorii și subcategorii, la care poți ajunge mai repede decât ai fi putut face-o vreodată într-un magazin real. Pașii de plasare a unei comenzi sunt simplu de urmat, iar filtrele de căutare rapidă din fiecare categorie cu produse îți permit să găsești instant ceea ce cauți, cu doar un singur click. 

Așadar, uită de drumuri la piață, ce te pot expune riscului de îmbolnăvire, sau de completarea declarației pe proprie răspundere, ori de câte ori trebuie să mergi la magazin. Hypermarketul online Auchan îți aduce la ușă produse de care ai nevoie, în cel mai scurt timp posibil. Intră pe linkul de mai sus pentru a afla mai multe informații despre condițiile de comandă! 

Comenzile online lăsa loc unei liste mai mari de opțiuni

Netul îți oferă o gamă întreagă de opțiuni, net superioară ofertei la care ai acces într-un anumit perimetru din oraș. Practic, cele mai bune produse din zona ta sunt la doar câteva click-uri distanță față de tine, iar dacă adăugăm aici și comenzile din țară, totul pare mult mai simplu.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Cauti lapte praf? Comandă-l online! Vrei să eviți plictiseala citind? Comandă cărți online! Ai de gând să înveți tainele bucătăritului, în toată această perioada de izolare? Ai ghicit, comanzi online, pentru că tot ce vrei se află în același loc. Fără drumuri, fără expunere, fără rafturi goale. Comanzi online, iar produsele vin rapid spre tine, în limitele impuse de această perioada delicată. 

În concluzie! 

Netul este un canal dei business ce a explodat în această perioadă, lucru demonstrat și de miile de comenzi online pe care operatorii de plăți și magazinele online le procesează în fiecare zi. Cumpărăturile online minimizează riscul cauzat de expunerile repetate în spații publice, oferă o alternativă mult mai simplă de comandă, iar lista de produse pe care le poți lua de pe net este una interminabilă. Ce zici, încerci și tu o comandă online?



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină