Consecințele divorțului dintre Oana Ioniță și soțul ei. Cine a avut de suferit în toată această perioadă: “El nu și-a dorit să divorțăm, și-a dorit să mergem mai departe așa cum eram.”
Diana Puiu02 august 2024Actualizat: 19 octombrie 2024, 19:17
Blondina a vorbit despre consecințele divorțului dintre ea și partenerul ei de viață.
Oana Ioniță și partenerul ei de viață au ales să meargă pe drumuri separate, iar aceasta povestit, în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici, cine a avut de suferit din toată această decizie. “Consecințele acestui divorț a fost această rupere evidentă a lui de familie și a mea de Maxim, pe care doream să o simt altfel.
Adică mi-aș fi dorit să existe o înțelegere din partea amândurora pentru a putea comunica mai bine pentru interesul copilului. A luat destul de personal, evident. Deși am tot comunicat în decursul acestui an că îmi doresc să divorțăm, că nu suntem bine, hai să facem ceva. Nu a funcționat. El nu și-a dorit să divorțăm, și-a dorit să mergem mai departe așa cum eram. Mai departe ce-a simțit sau ce simte el nu vreau să discut, pentru că sunt lucrurile pe care el le are probabil destul de private.”
Până să ajungă să-și poată ține fiul, Oana Ioniță a trecut prin ordonanță prezidențială, avocat și psihologi, și încă încearcă să-și dea seama de anumite cuvinte și gesturi din comportamentul copilului său, care vin din faptul că nu poate să spună lucrurilor pe nume atunci când este cu tatăl lui.
“ Singura problemă a fost ruptura de Maxim pe care am simțit-o destul de dramatic. Acum, de exemplu, e cu mine, dar a trebuit să treacă un an de zile, cu ordonanță prezidențială, cu niște întâlniri cu avocați, cu psihologi, cum e mai bine pentru copil, și niciodată nu m-am gândit, sincer să-ți spun, că viața poate să fie așa de complicată. Adică lucrurile când merg de-a valma, în sensul că ai un program de serviciu, copiii au un program, vin, mănâncă, niciodată nu mi-am pus atât de multe semne de întrebare legate de o discuție, de un cuvânt pe care Maxim îl spune. Sau de ce spune de fiecare dată “nu” când ne așezăm la masă sau nu în mod repetat. Și a trebuit să descifrez și descifrez în continuare. Pentru că simte că are nevoie și de această negare și eu sunt persoana care poate să-l asculte, simte să-mi spună mie “nu”, pentru că în partea cealaltă, la tatăl lui, nu poate să spună, pentru că acolo totul este foarte clar și nu există să spui “Nu” și pentru că mama este mama și mama poate să suporte orice.”, a mai povestit fosta asistentă TV.