Îţi aminteşti de frustrarea orelor de matematică din clasele de gimnaziu? Când se complica treaba şi funcţiile deveneau nişte abstracţiuni pe care ţi-ai fi dorit să le înţelegi, dar care nu aveau niciun sens dacă „săreai” o oră de mate?
Matematica este logică pură. Doar că, pentru a deprinde corect operaţiile matematice şi a învăţa să gândim logic, există câteva principii ce trebuie respectate atunci când învăţăm matematica (sau ni se predă).
Trebuie să aibă sens
Ar trebui ca orice abstracţie să aibă sens şi copilul să înţeleagă de ce anume rezultatul este acela şi nu altul. „De ce” este la fel de important precum „cum”. „Cum” reprezintă învăţarea procedurală (cum adunăm fracţii, procente, etc).
De asemena, este necesar să se revină asupra conceptelor învăţate anterior, să fie integrate în noile operaţiuni matematice, să fie folosite. Caietul de matematică de anul trecut, cu exerciţiile şi problemele de atunci, se poate dovedi util atunci când elevul învaţă ceva nou. Matematica este o ştiinţă în care informaţia se acumulează şi se clădeşte pe ceva de dinainte.
De exemplu, profesorul poate să predea adunarea fracţiilor, apoi să îi lase pe copii să adune fracţii până când se fixează operaţia. Apoi să le explice „de ce” se adună astfel (şi nu altfel) şi iar să le ceară să adune fracţii.
Copiii ar trebui să înţeleagă legătura matematicii cu realitatea
De ce învăţăm matematică? Copiii trebuie să priceapă că matematica le este necesară şi aplicabilă în viaţa de zi cu zi. Că le va face viaţa mai simplă şi deciziile cotidiene vor fi mai bune dacă ei ştiu cum să le abordeze logic. De exemplu, prima aplicaţie la care se pot gândi, este cea legată de bani: dacă ştii matematică, vei câştiga mai bine, vei economisi mai mult, iar asta cere să cunoşti procente, fracţii, etc.
Matematica este ştiinţa gândirii deductive. Aplicând deducţia în viaţa de zi cu zi, elevii vor înţelege mai bine „de ce”-ul.
Profesorul este crucial
Alt principiu de educaţie ar fi că, indiferent cât de bun este manualul, profesorul este cel mai important. El este cel care îi provoacă pe copii să gândească cu capul lor, să facă legături, să aplice operaţiuni matematice învăţate anterior, etc.
El este cel care ghidează învăţarea, ordonează şi reordonează informaţia. Geometria se învaţă manipulând obiecte de diverse forme. Acestea sunt instrumente foarte folositoare la început în clasă, însă scopul final este ca elevul să înveţe să gândească geometria fără ajutorul lor.
Trebuie să le placă!
Un alt principiu important ar fi că matematica trebuie să devină distractivă. Atunci când o materie este percepută drept greoaie, inutilă şi incomprehensibilă, rezultatul este că elevul o va respinge. Dacă un copil nu înţelege din clasă procentele, să zicem, există la ora actuală nenumărate jocuri online, vizuale şi cu imagini concrete, care fac legătura între abstracţia matematică şi viaţa reală. Nu ezitaţi să le folosiţi, copiii vor îndrăgi matematica jucându-se.